Totuna

Mai ieri îmi picurau din tâmple stropi de apă vie

Tălpile mele desenau în mers flori de câmp pe asfalt

Puteam dezmierda cu același palme norii și trunchiurile uscate și încovoiate

În aceeași limbă îmi rosteam incantațiile și revolta

Toate se întâmplau într-o unică și neîntreruptă poveste

În care trupul meu menținea legătura dintre cer și apă, dintre foc și pământ

Acum mă întreb care trup, care eu?

Și mă holbez la stele cu ignoranță bovină

Mă mișc haotic pe asfaltul cenușiu

Din tâmple îmi țâșnesc doar întrebări neplăcute

Dacă vorbesc sau tac e totuna

Dacă râd sau plâng, dacă alerg sau zac e la fel

Aș putea să mă retrag undeva într-o peșteră și să mă cert acolo cu lumea

Mi-e totuna

Am o mie de argumente și nici o poveste de împărtășit.

 

 

Când n-ai talent

 

Când n-ai talent calci mereu în străchinile altora

Lingi blidele lăsate de ceilalți pe marginea drumului

Când n-ai talent nu îți poți imagina decât un singur soare și o singură lună

Un singur fir de care atârnă lucrurile

o pădure verde

un câine cu coadă

un papagal colorat

o capră râioasă

o poezie cu rimă

toate exasperant de normale

 

există însă și avantaje

când n-ai talent, cazul meu

ești mereu la început de drum

trăiești o dimineață perpetuă

ești inspirat de toate cele

nerecomandate uzului artistic

iar diferența dintre alb și negru îți e destul de clara

precum și celalalte diferențe

 

când n-ai talent poți spune durerii durere

și muzicii muzică

poți spune liniștit Noapte bună

fără angoasa căderii în banalitate

 

Te poți bucura ca un zevzec

De flori și de pietre, așa cum sunt ele

de răcoarea serii

de blândețea apelor

când n-ai talent nu-ți rămâne decât să cutreieri pământul tuturor

și să-l împarți frățește cu oricine

 

Chiar și așa, sărac rău cu duhul, ești cumva mai înzestrat

Decât poeții de geniu

care au creat lumea cu o mie de mări

și toate secate.

 

trădarea

 

Indiferent ce voi spune

Indiferent ce voi simţi

Cineva va pierde o lume

Cineva din mine va suferi

 

Indiferent ce voi alege

Cineva din mine va regreta

Cineva din mine se va agăţa

De-o altă voinţă sau lege

 

Indiferent ce voi gândi

Cineva din mine va cădea

Cineva înciudat va tânji

Cineva imbecil va spera

 

Oricât m-aş strădui să nu simt

Oricât de demnă sau de tare aş fi

Cineva din mine va fi înfrânt

Cineva din mine va crâcni

 

Indiferent ce-aş vrea sau face

Cineva din mine va fi vinovat

Cineva va merge ca pe ace

Cineva va fi îngenunchiat

 

Oricât de adevărată ar fi dorinţa

De a-mi înăbuşi orice elan

Oricât mi-aş îngrădi fiinţa

Tot o cruzime e, un gest-tiran

 

Oricât aş încerca să fiu de dreaptă

Cineva din mine va trişa

Va fi rănită într-un fel o soartă

Un cer se va întuneca

 

Oricât aş fi de calmă şi senină

Un braţ tot va fi amputat

O inimă tot va purta o vină

Cineva tot va fi sacrificat

 

Oricât aş tot fugi de adevăr

Cineva din tine va bănui

Că mint încercând să te apăr

De libertatea ta de a minţi

 

Că tac doar ca să nu te pun s-alegi

Între tine şi tine vreodată

Doar ca să nu îţi vină să-ţi renegi

Iubirea şi aşa întemniţată

 

Cineva din mine probabil

Va duce tot răul în cârcă

Ca-n  snoava cu Adam şi Eva

Şi ticăloasa de năpârcă

 

Undeva pe marginea faliei

Cineva din mine se va înşela

Cineva din mine va miza

Pe reversul medaliei

 

Orice va fi să fie, într-o seară

Sau poate-ntr-o zi cu ninsoare

Într-o noapte ploioasă de vară

Într-o toamnă scâncind după soare

 

Cineva din mine sau din tine   

Ne ne va vinde pe-amândoi unor zei

Într-un imbold de teamă sau cruzime

Va fi, voit sau nu, călăul muzei.

 

 

 

Fotografii din spectacol

Lumea locuită

 

Totul e bine organizat aici în lumea locuită

Virtuoșii țin conferințe despre libertate

În timp ce păcătoșii își  zornăie lanțurile prin grădinile publice

Aspiranții aspiră, vistătorii visează, suferinzii suferă, vindecătorii vindecă

Erudiții erudesc la greu

Totul are o noimă și o acoperire în aur

Prin ochiurile duse ale zilei

Prin tăcerea spartă în mii de cioburi

Răzbate când și când un fir de ceață, o adiere,

 Se mai strecoară câte un fluture

De dincolo de lumea locuită,

                          de lumea destrămată în mii de voci

care nu mai știu nici o limbă

Noțiunea de om se zbate în cămașa de forță a cuvintelor

Cerșind un strop de tăcere

Un ciob de tristețe, o gură de aer

Fluturelui rătăcit în lumea locuită

Prin întunericul zilei

Doar neoanele ne mai deslușesc chipurile

Suntem pe calea cea bună tovarăși

Fiecare lucru își are rostul său

Doar ființele sunt inutile

Le vom găsi însă și lor o întrebuințare

Că doar nu degeaba erudesc erudiții

În lumea locuită totul are un preț

Vorbele costă tot mai mult

Tăcerea e din ce în ce mai scumpă

Totul e în perfectă ordine 

                          în lumea cucerită, ocupată

Apa se plătește

Umbrele sunt gratis.

Nimicul

 

 

Savanţii au descoperit recent că nu există suflet

ci doar o ficţiune îmbrăţişând un deal sau o cocioabă

o spargere de val

o felie de lună desenată cu creta pe asfalt

o umbră care inventeaza alte umbre

o amintire a fericirii netrăite

gustul de cenuşă al despărţirilor

 

Există gravitaţie şi moarte

nenumărate specii biologice şi geologice,

teoreme, molecule, bacterii şi numere prime

dar suflet nu există.

 

Şi totuşi, în pofida expertizei ştiinţifice

doar sufletul aceasta improbabil

poate face diferenţa dintre o piatră şi un munte

dintre o pasăre şi o maşinărie de zbor

doar această fiinţă care nu există, dar râde

ştie că ploaia este celălalt nume al singurătăţii

doar acestă fiinţă

ar putea dovedi

că există păsări

că există ape

că există lună

că există damnaţi

că există primăvară

 

doar acest nimic

le îndură pe toate

 

Cum poate resimţi durerea ceva ce nu există?

 

 

haiku

 

Nature is never

Unfair or hateful or mean

Only in men’s sight

Natura nu e

diformă doar privirea

o poate strâmba

 

*

He aged beside me

But I still see him childish

Love is always young

Îmbătrânise

Dar tot copil îi părea

Iubirii mele

 

*

 

Don’t aim the skyline

before certainly knowing

you are pure enough

Nu ținti cerul

Dacă nu te simți destul

De pur și senin

 

*

Foreign what it means?

a tongue not a language is

the cradle of words

Străinătate

Limba și nu limbajul

e leagăn de sens

 

*

Downtown is the storm

in the village is the realm

of serenity

Așa e lumea

Orașul e furtuna

Satul – seninul

 

*

Enjoy everything

Even the longing or grief

Sorrow is still love

Bucură-te azi

Chiar de dor sau durere

Iubirea e-n tot

 

*

Talk to the flowers

with a small and peaceful voice

they always hear you

Vorbește-i florii

cu calm și abia șoptit

te va auzi

 

*

The sense of living

is not to gain or to win

but to be yourself

Arta de a trăi:

Nu să câștigi e țelul

ci să nu te pierzi

 

*

What’s an animal

but a guide through the forest

of our savageness?

Spirit animal

un ghid prin labirintul

propriei naturi 

*

Whenever you come

the dark vanishes away

the daylight turns blue

Ori de câte ori

te apropii dispare

întunericul

 

*

The autumn gets dressed

in yellow green red purple

but its heart is gray

Toamna-și îmbracă

În galben, verde, roșu

Inima cea gri

 

 

*

Today we are one

beyond sorrow and restless

gathered in a pray

Azi suntem una

dincolo de durere

uniți în rugă

 

*

 

Sometime the good will

join our steps and wonders

like a bright shadow

Bunăvoința

ne însoțește pașii

fără să o știm

 

*

The salt of the earth

in not under the ground’s skin

but into the sky

Nu în glie e

sarea pământului meu

ci în cer și vânt

 

*

 

Lonesome trees and herbs

know the secrets of weather

better than forests

Copacii singuri

știu mai bine tainele

decât pădurea

 

*

Rising sun hidden
In the dust of past still shines
Through the dreams’ hot wind

Răsărit ascuns

În pulberea anilor

Se arată în vis

 

*

A savage snowfall
Your image like a deep trace
Cut into my soul

Imaginea ta

Cerul amintirilor

Ninsoare de dor

 

*

In a desert time
Your memory holding me
Like a promise land

În vremuri pustii

doar chipul tău îmi pare

a fi o oază

 

*

In the lake’s mirror
Strange reflections of our lives
Bright and dark shadows

Oglindă de lac

reflectând tot ce e viu

umbre și lumini

*

 

Strange waving nature

Whispering leaves of the trees

Chasing the darkness

Stranie noapte

Șopotele frunzelor

Alungă frica

 

*

There is no false path

Only wrong steps following

The call of bad dreams

Unele vise

Ne împing pe drumul rău

al amăgirii

 

*

Goodness is no more

than the nature’s symphony

whispered in the heart

Bunătatea e

simfonia naturii

din inima ta

 

*

A flying machine

can have wings, can cross the sky

but never can sing

Mașina de zbor

poate străbate cerul

dar nu și cânta

 

* 

 

Butterflies don‘t dies

they are as eternal as

everlasting dreams

Fluturii nu mor

ei sunt eterni asemeni

reveriilor

 

*

 

Each stone of the road

has been part of the body

of a big mountain

Fiece piatră

a făcut cândva parte

din marele deal

 

*

The soul’s change of skin

tastes sometimes like grief or death

springtime comes with mud

suflet ce-și schimbă

pielea în frig și jale

nuferi în noroi

 

*

Night of december

without stars to beseech for

a bright destiny

Noapte de iarna

întunecată soartă

fără nimb de stea

 

*

Is this a counter

for the bitterness of life

or just november?

Noiembrie e

Cântarul tristeților

și amăgirii

 

*

somehow is early

somehow is late somehow is

just the right moment                   

cumva e târziu

cumva e prea devreme

doar timpul doare

 

*

I’ve gained a mountain

At the lottery of stones

Once upon a time

La loteria

pietrelor am câștigat

un munte, cândva

Aqua Permanens

 

Izvorul acesta este mama mea!

 o spun răspicat

 chiar dacă știu că nu mă credeți

metafora e ideea de metaforă

În realitate munții aleargă prin sinea copacilor

neclintirea lor e o metaforă

 Iarba are o mie de nume, pietrele ne ascultă gândurile și uneori se amuză din cale afară

pot chiar crăpa de râs

Frunzele sunt nemuritoare

căderea lor e o metaforă

Frivolitatea unor flori e compensată de asceza altora

Acum 34 de veacuri m-am îndrăgostit de un munte

Îl mai aud și acum prin somn scâncind sau fredonând un cântec din care nu deslușesc decât primul sunet

în miezul lui sunt contopite toate simfoniile lumii

Muzica nu e o metaforă. E al cincilea element.

 

Ea există mai aievea decât toate obiectele de cult ale necredinței unuia sau altuia

Mai aievea decât îndoiala care leagănă lumea la pieptul ei de cenușă

Mai aievea decât urletele de monstru ale marilor metropole

Mai aievea decât lumina de neon care ne terorizeaza tristețile

Mai aievea decât moartea care ne ciugulește clipele ca o pasăre de pradă

O spun cu amărăciune pentru că știu că nu mă credeți

Orbirea coincide cu vederea limpede a celor aparente, exterioare.

Orbii visează și în visul acesta se face că un izvor nu poate fi mamă

                                                               că un copac nu poate fi un mag

O spun din devoțiune față de mirele meu, muntele 

O spun pentru că nu pot să mint :

Azotul și oxigenul sunt metafore

Nu cerul.

Călătoria

 

Ziua era lungă şi avea să fie una caldă şi senină căci ceaţa era deasă

Dumul era larg iar locurile încântătoare

Toate câte le vedea reverberau în pieptul lui ca un ecou

Va fi o călătorie însorită, îşi spuse

Însorită, îi răspunse ecoul în surdină

Dar ceaţa nu se risipi ci deveni tot mai groasă

Şi de dacă! E frumos aici! se gândi, fascinat de drum şi de chipurile altor pelerini.

Aici! Îi răspunse ecoul pe un ton zglobiu

La răscruci însă o lua întotdeauna în alt sens decât ceilalţi.

Spre amiază drumul său se îngusta din ce în ce

Furtuna stătea să izbucnească

Poate că totuşi nu ma va lovi nici un fulger!

Fulger! îi răspunse ecoul ameninţător

Poate ar fi fost mai bine să îi urmez pe ceilalţi…

Ceilalţi! îi răspunse ecoul cu dezamăgire

Vijelia se opri, dar nu se însenină. Se simţea însă în singuranţă.

Am scăpat cu bine! îşi zise

Cu bine! îi răspunse ecoul cu tristeţe.

Asfinţiturile fără soare sunt mai puţin răscolitoare, se gândea.

Avea să se întunece în curând.

Ziua cea lungă îi păru dintr-o dată scurtă.

Era singurul care ajunsese în vârful muntelui, ar fi trebuit să fie fericit.

Ceilalţi se rătăciseră probabil

Doar eu am reuşit, doar eu, singur!

Singur! îi răspunse ecoul sardonic.

Fuga

Alergam repede.

Alergam atât de repede încât din formele lucrurilor nu vedeam decât umbrele

din siluetele copacilor doar verdele

întrerupt din când în când de fâşii albăstrii de cer

din clădiri vedeam doar cenuşiul zidurilor arse de soare şi mâncate de ploi

din tine nu vedeam decât o mână

scriind formule de neînţeles

nu vedeam decât un colţ de surâs care nici măcar nu îmi era adresat

o clipire de gene sfioasă

alergam atât de repede încât toate păreau a fi o ceaţă apăsătoare

o magmă fără înţeles din care se ridicau la suprafaţă nălucile şi spaimele

o apă foşnitoare străvezie prin care vedeam totuşi strâmb

Mâna ta era singura umbră pe care o cunoşteam cu adevărat

dar nu îndrăzneam să o ating

să o smulg din amintiri sau din zăpadă

să o încălzesc cu singura mea inimă

 

Alergam atât de repede încat părea că stau pe loc şi lumea e cea care fuge de mine

 

Dacă te-aş fi văzut cu totul aş fi reuşit să mă opresc

ceaţa s-ar fi risipit

mi s-ar fi arătat copacii, casele, drumurile

chiar şi stelele

 

Alergam fără ţintă şi foarte repede

ca o felină înfometată pe o plajă pustie

ca o sălbăticiune îngrozită de propria-i umbră

ca un soldat din prima linie pe un front imaginar

unde grenadele îţi cruţă trupul, dar îţi spulberă orice credinţă

 

Alergam spre ieşirea din lume

ca şi cum ar fi existat într-adevăr o ieşire

alergam spre un câmp îngheţat în care mi-aş fi putut lăsa oasele

unde m-aş fi putut culca şi adormi

ţinându-te strâns de mână

murmurând formula care ţi-ar fi putut întoarce surâsul spre mine

ca pe un început de rugăciune.