01
Jan
10

Arthur Machen şi “Oamenii albi”

Într-un text publicat în 1899 şi intitulat „Oamenii albi” Arthur Machen face nişte afirmaţii spectaculoase legate de natura binelui şi răului: „Nu există decât două realităţi: vrăjitoria şi sfinţenia”, „sfinţii şi marii păcătoşi se aseamănă: sunt deopotrivă asceţi şi pot face minuni”, „adervăratul păcat este cu totul alceva decât o faptă mârşavă a unui om obişnuit” sau decât încălcarea unor norme religioase ori sociale, iar diferenţa dintre un act de sfinţenie şi unul diabolic constă în faptul că primul este resimţit ca benefic şi natural, chiar dacă inexplicabil, în vreme ce al doilea ni se dezvăluie însoţit de un sentiment al ororii. Dacă miracolul sfânt este menit să ne pună în contact cu o stare naturală primordială, cum era cea de dinaintea „căderii”, „miracolul infernal” este un act contra-natural, spune Machen, prin personajul său Ambrose.

Ceea ce este interesant este că maniheismul reprezentărilor, respectiv schema dihotomică pe care o îmbrăţişează raţionamentul nu se întemeiază pe principii metafizice sau pe o strictă logică dualistă ci pe discernământul sensibil. Diferenţa dintre binele suprem şi răul suprem este una care se dezvăluie simţurilor. Este frapant melanjul dintre criteriile raţionaliste ale discursului şi empirism: faptul că Machen îşi probează teza apelând la clarviziunea sensibilităţii. Agrippa, cel cu tropii, ar fi surâs pe sub mustăţi, cătindând in cap ironic: raţionaliştii se pomenesc la un moment dat neputincioşi şi apelează la argumente sau evidenţe empirice ca să îşi susţină demonstraţiile, iar ceilalţi vrând nevrând se agaţă de principii şi axiome şi sfârşesc prin a emite postulate cu caracter universal… Dar, dincolo de controversele filosofice pe care le suscită o asemenea construcţie livrească, există o sugestie care iradiază din text şi care ar putea fi relevantă: maleficul se insinuează împotriva naturii şi inspiră oroare, se impune ca o contra-acţiune la adresa ordinii cosmice. Cei care l-au resimţit măcar o dată, în somn sau în stare de veghe ştiu că principalul atribul al unei manifestări malefice este că încearcă să te absoarbă, să îţi anihileze voinţa, are proprietăţile unui magnet uriaş care devine cu atât mai mai puternic cu cât încerci să îi opui rezistenţă. Trăirile de panică, angoasă, disperare sunt feroce… În experienţele pe care le-am avut, maleficul era în primul rând o ameninţare directă la adresa libertăţii mele: mă luptam cu o forţă paralizantă, pe care n-o puteam nici înfrânge şi care nu mă lăsa nici să fug. Dacă ordinea cosmică presupune libertate a spiritului, ceea ce acţionează întru sfidarea ei implică luarea spiritului în sclavie. Dacă binele ţi se dezvăluie fără să te oblige, răul vrea să te ia cu forţa, dacă binele nu te face niciodată să-ţi pierzi identitatea sau controlul, răul caută să îţi răpească tocmai controlul: te siluieşte, e un viol spiritual. Îl înţeleg pe Machen, dar nu îl pot aproba, pentru că demonstraţia e precară: odată transpuse într-un discurs teoretic aceste realităţi sensibile apar distorsionat; nu putem ştii dacă o logică de tip cartezian poate estima coerent o realitate infra- sau supra- raţională, după cum nu putem echivala experienţele sensibile unor raporturi de forţă din lumea supra-sensibilă. Putem presupune doar, în spiritul alchimiştilor, anumite corespondenţe.

Despre rău ca falsificator al adevărului sau dreptăţii s-a vorbit imens.Despre rău ca unealtă a anihilării libertăţii mai puţin.

Bisericile atentează şi la adevăr şi la dreptate prin dogmatism, prin faptul că oferă răspunsuri pe tavă, cenzurând libertatea oamenilor de a-şi pune întrebări teologice de a căuta răspunsuri pe cont propriu.

De ce s-ar teme cineva care deţine adevărul sau dreptatea de cel care le caută încă?!

E suficient ca una singură dintre valori să fie alterată că toate celelalte au de suferit… Nu poţi trăi în adevăr fără libertate. Undeva, într-un punct Alpha, adevărul, dreptatea, fericirea, libertatea sunt totuna. Foarte frumos puncta Bertrand Russel: „I think we ought always to entertain our opinions with some measure of doubt. I shouldn’t wish people dogmatically to believe any philosophy, not even mine.” Diferenţa esenţială dintre homo scientificus şi homo religious constă în acest refuz al dogmatismului. (În paranteză fie spus latinul “visum” se traduce prin cercetare).

Dogma este contrariul visării, al cunoaşterii şi al înţelegerii deopotrivă. Imaginea unei zeu care impune dogme este cel puţin hilară… Numai demonii impun, zeii te lasă liber.

Advertisements

0 Responses to “Arthur Machen şi “Oamenii albi””



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: