02
Jan
10

un eu neegoist?!

Scriu noaptea. Mai précis mă trezesc cu noaptea-n cap să scriu. Ce-i prost e când cade rețeaua electrică pe la 3 AM, când toți dorm și nu se sinchisește nimeni și atunci realizez că nici scrisul nu mai e ca pe vremuri, o activitate simplă, care necesită doar hârtie, cerneală și o lumânare… Dacă nu merg calculatorul, mașina de cafea sau măcar cuptorul cu microunde ca să-ți poți încropi un  ness cald, iar lampa chinezească cu baterii dă semne de anemie, nu-ți mai rămân decât veioza lanternă de lectură, în caz că  nu e și ea descărcată, și speranța de-a readormi.

Dacă ar fi să rescriu Semnul Lunii, aș imagina o parabolă SF despre călătorii în timp prin lumi interioare.  Aș face personajele anonime, în așa fel încât să nu poată fi identificate sau asociate unor persoane reale. Ca de obicei am vrut să spun prea multe într-o singură carte și a ieșit prost. Trebuia să urmăresc un singur plan de idei. Lectura devine dificilă atunci când un roman propune mai multe teme simultan.

“Înțeleptul se exprimă pentru că are ceva de spus, nebunul o face pentru că vrea musai să spună ceva”, observa Platon.  Aici a fost greșeala, probabil: am încercat deopotrivă să spun ceva și să ma auto-exprim, n-am putut renunța la mine.

Ce aveam de spus era legat de ipoteza posibilității unor întâlniri obiective (reale) în imaginar. Ceea ce ni se arată sub formă de ficțiune a singurătății, poate fi o viziune a unei realități trecute, viitoare sau imateriale… Telepatia este o fuziune între două conștiințe, o comuniune de gânduri și stări, nu are legătură cu timpul convențional, exterior, la care ne raportăm. Putem fi telepați cu cineva care a trăit acum o mine de ani sau care nu s-a născut încă, putem comunica, desigur, cu acel alter ego,  dar nu în timp ci în afara lui.

Am particularizat prea mult.

Poate că odată și odată voi rescrie cartea așa cum ar merita scrisă.

Mai poate fi oare numit ego un eu răzvrătit împotriva sa, care prezintă mostre virulente de autodispreț și autonegare?

Nu e oare, în însăși definiția eului, incorporat sensul iubirii de sine? Cum poate fi un eu neegoist?

Un eu care a ales sa fie bufonul propriei domnii și care e ușor de înlocuit cu un altul…. Dacă întinde coarda prea mult, i se taie capul.

Suntem și nu suntem, spune Jung.

Eul nu poate fi subsumat sau echivalat sinelui. Suntem mereu alții și mereu altceva altcumva. Piesele de caleidoscop care ne compun imaginea se așează de fiecare dată altfel. Odată ce spiritul actor îmbracă haina unui alt personaj lăuntric, fostul eu se mumifică. Părăsit de suflul vital care-l anima și îi dădea sens, devine o fantoșă anostă.

E mult mai ușor să fii detașat față de trecut. Simțul critic nu se împacă prea bine cu prezentul.

Noile generații de autori au priceput că e mai lesne să critici un ego vanitos decât unul care se ponegrește singur și de aceea scriu cu entuziasm autodenigrator. Cu tot farmecul pe care îl degajă punerea în scenă a autopersiflării, adulmec în spatele acestul mecanism autodepreciativ ipocrizie și orgoliu. Un eu ne-egocentric nu e verosimil. Ce rațiune de a exista ar mai avea?

Eul e făcut să slujească sinele, să îi dea formă, să-i materializele în expresie fluxul trăirilor. Detașarea de sine face rolul eului parazitar. Sinele se comunică prin eu, iar un ego blazat și cinic, autoflagelator nu își mai îndeplinește rolul de mediator între sine și lume.

Alienarea eului față de sine și faptul că îl tratează ca pe un intim „celălalt”, blochează suflul vital al spiritului, îl anesteziază sau chiar îl mortifică.

Sigur că totul e un joc. Orice eu, fie el nocturn, diurn, ludic, livresc, metaforic, ideatic, gestual, e doar o ficțiune a sinelui, un monolog al lui. E doar formă a sufletului, nu esență.

Eul, prin excelență, e fictiv. Nu există eu pozitiv, eu obiectiv. Iar această singularitate e o efemeridă. E o falsă problemă dilema criticilor legată de corespondența autorului cu personajele. Sigur că M. Bovary e Falubert… dar acest eu e unul relativ, care tăiește doar în și prin operă, un eu de tranzit, un rol, un eu volatil care se autoconstruiește și se destramă pe calea scrisului.  Orice ficțiune este auto-ficțiune. Un actor bun ajunge să fie una cu personajul pe scenă… Două identități imaginare fuzionează.

Cu fiecare carte, cu fiecare vârstă, cu fiecare experiență se aprinde, pâlpâie și se stinge în noi un eu.

Expresia de sine nu e formă ci ceea ce rămâne sedimentat în noi, după ce formele se destramă…un anume gust al experiențelor anterioare. Suntem și nu suntem ceea ce scriem. Nici ceea ce simțim sau gândim nu suntem decât fragmentar, accidental, fortuit. Nu suntem nici ceea ce vrem sau înfăptuim, nu suntem apă, foc, pământ sau aer, decât temporar. Orice întrupare a sinelui în eu e muritoare, fictivă și irelevantă, e doar o personificare a indicibilului.

Nu cred că există critic care să îmi poată face de ocară cărțile cu mai mult sarcasm și dușmănie decât mine. Numai gândul că o piele de care m-am lepădat, un eu pe care l-am avortat zace, tatuat cu numele meu, între coperțile unui volum, mă umple de dezgust. E ca și cum aș târî după mine un cadavru. Eul meu de odinioară e al altcuiva acum. Singura rațiune a publicării e acest transfer de euri.

Când nu scriu port eul celui pe care îl citesc.

Filosofia e mai puțin enervantă decât literatura pentru că eul filosofic e discret. În literatură face spectacol, se îmbată, face tumbe, râgâie, dă ochii peste cap dizgrațios, sughiță.

Nu emoția ne face ridicoli ci imaginea ei golită de sevele inițiale. Amprentele lăsate de ea în trecut sau într-un text rămân, ca niște riduri, ca niște diformități jenante, odată ce spiritul s-a despărțit de eul care a trasat urmele.

Cât timp ne locuiește, eul e egoist și plin de el. Trucul autobufoneriei constră în faptul că eul arată cu degetul o oglindă strîmbă sau una în care s-a adăpostit un eu din trecut. Autodisprețul nu e niciodată față de prezent ci față de formele pe care le-am lăsat în urmă, față de ceea ce deja nu mai suntem. Deci tot dispreț față de “celălalt” până la urmă.

Advertisements

0 Responses to “un eu neegoist?!”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: