29
Jan
10

Sindromul Eva – partea a doua

Sindromul Eva

Foarte interesant de remarcat este faptul că în arta plastică (mă voi rezuma doar la pictură) portretele femeilor făcute de artiste imortalizază cu totul altfel de expresii faciale, morale, caracteriale,  altfel de posturi, atitudini, gesturi şi poziţii decât cele făcute de artişti bărbaţi. Femeile pictate de femei au alt fel de suflet. Cu câteva excepţii remarcabile şi demne de toată preţuirea cum sunt cele ale pictorilor Egon Schiele, Edgar Degas, Daumier, Rembrandt, Leonardo da Vinci, Michelangelo şi alţi câţiva asemeni (mai cu seamă din perioadele pre-moderne), majoritatea pictorilor bărbaţi reduc imaginea femeilor la atribute funcţionale, la rolul pe care îl joacă în viaţa socială, amoroasă, sexuală, domestică, la ceea ce reprezintă “menirea unei femei” într-o orânduire guvernată de principii androcentrice. Femeile sunt privite şi surprinse doar din perspectivă masculină, ceea ce e firesc altmiteri, însă nu ca entităţi complementare ori ca subiecţi înzestraţi cu tot spectrul de motivaţii, preocupări, frământări, angoase şi idealuri specifice regnului uman ci ca obiect al dorinţei, atracţiei, urii, frustrării sau repulsiei masculine. Femeile sunt obiectificate în arta masculină, sunt reduse la rolul pe care îl joacă sau s-ar vrea să îl joace în viaţa bărbaţilor, la câteva atribute care nu sunt identitare, nu ţin de spiritualitatea lor intrinsecă, de raţiunile proprii de a exista în lume, ci de ceea ce bărbaţii vor să fie şi să vadă în ele. Femeile apar în posturi de muză, de mamă, de virgină, într-o multitudine de posturi sexuale, în toate ipostazele „păcatului feminim” care ilustrază sindromul Eva, femeile sunt portretizate doar ca femei şi nu ca oameni, ca indivizi, dincolo de orice caracteristici sau stereotipii de gen. Societăţile şi culturile androcentrice dictează „femeia” prin reducţionism. Artiştii, chiar şi unii dintre cei mai profunzi şi mai înzestraţi (nu toţi!!), nu pictează oameni-femei ci femei funcţii (fie şi în sensul strict matematic al termenului), pictează mereu aceeaşi imagine a Evei în postură de vampă, de sfântă, de fecioară, de nimfomană, de zeiţă, de femeie fatală. Artistele însă nu pictează bărbaţi doar din perspectiva unui rol cu conotaţii sexuale, pictează oameni-bărbaţi, după cum pictează şi oameni-femei. Într-o lume patriarhală cel mai greu e de convins că femeia e şi ea om. Că are aspiraţii care depăşesc spectrul nevoilor, intereselor, vocaţiilor şi fantasmelor sexuale. Că e mai mult decât o maşinărie complicată de făcut amor, copii, mâncare sau de făcut cu ochiul. În pictura artistelor femei apar cu totul şi cu totul alte fenotipuri, care nu sunt feminine, ci pur umane. Am formulat greşit atunci când am spus că au un alt fel de suflet decât în pictura masculină. În realitate pictorii bărbaţi, în marea lor majoritate le dezbracă – uneori de haine – însă mai mereu de suflet.

Cam acelaşi lucru se întâmplă şi în alte arte, în teatrul clasic şi modern, de exemplu. Personajele feminine sunt nişte fantoşe închegate din câteva tuşe simpliste în jurul unor elemente fixe: dorinţa de măritiş, adulterul, aspiraţia spre bunăstare materială, instinctul matern. Temele dramei femeieşti în teatrul bărbătesc sunt: pierderea virginităţii, sărăcia, exploatarea sexuală, dragostea pierdută, rănită sau imposibilă, dorul, sterilitatea, simţul matern pus la încercare, bătrâneţea, pierderea puterii de seducţie. Temele nu sunt neapărat false, ele aparţin odiseei experienţelor feminine, dar nu sunt nici pe de parte în măsură să redea dimensiunea reală a existenţei într-un corp de femeie. Gama posibilelor drame şi situaţii tragice sau comice pe care le poate traversa o femeie e la fel de vastă şi de diversificată ca şi cea atribuită prin tradiţie culturală bărbaţilor. A avea un suflet şi o conştiinţă e un fapt atât de radical umanizant încât, practic, eludarea acestor determinări ontologice în contextul unei opere de artă conduce inerent la  expresii parodice şi caricaturale. Femeile apar ipostaziate schematic, simbolic, nerealist în majoritatea operelor masculine chiar şi atunci când sunt portretizate cu gingăşie şi admiraţie, pentru că sunt privite doar ca femei. În realitate însă sunt mai mult şi altceva: un mai mare sau egal în raport cu femeia, oricine şi oricum ar fi ea. Gândirea, emoţia, autenticitatea, adevărul, dreptatea nu au sex după cum nu au sex nici falsul, ipocrizia, răutatea, trădarea; în lumea spiritului bărbatul şi femeia nu există. Sunt doar metafore culturale, sintagme sociale ale raporturilor de putere, cum spunea Foucault.

Modernitatea nu a eliberat omul de tabuuri şi fetişuri ci le-a reeditat într-o manieră lucid-ironică. Odată cu eliberarea de canoanele academice de reprezentare în arta plastică a survenit o explozie de androcentrism. Dacă în perioada clasică sau în cea renascentistă misoginismul era camuflat subtil în forme saţios-graţioase şi disimulat într-o pleiadă de ilustrări candide ale eternului feminin, în modernitate artiştii s-au eliberat din prizonieratul formei, lăsând însă fondul concepţiilor despre „femeie” să se întrevadă fără perdea.

Femeia din fantasmele bărbaţilor nu există.  Nici nu a existat, nici nu va exista. Stau mărturie toate operele de artă ale femeilor vii, reale, făcute din spirit şi carne, ale femeilor artiste care chiar există.

____________________________________________________________________________________________

Portrete făcute de artişti:

____________________________________________________________________________________________

Portrete făcute de artiste:

Advertisements

1 Response to “Sindromul Eva – partea a doua”


  1. 1 literelibere
    29/01/2010 at 3:39 pm

    http://figurationfeminine.blogspot.com/ – artiste pictand femei


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: