01
Feb
10

Puţină cosmologie: Universul biocentric

Motto: „Cel mai mare duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii”. ~ Stephen Hawking

Una dintre cele mai recente teorii ale unităţii şi optimităţii Universului avansează conceptul de biocentricitate care decurge din ipoteza că Universul ar fi creat de însăşi viaţa din el şi nu invers, aşa cum s-a presupus până acum. Aceasta este o dezvoltare laborioasă a principiului antropic, formulat în 1974 de către astrofizicianul Brandon Carter. Principiul antropic este o unealtă metodologică ex post facto care încearcă să pună în legătură structura universului  cu anumite condiţii care depind în mod necesar de existenţa observatorilor. Acest principiu încearcă să explice multiplele „coincidenţe” care fac ca viaţa în univers să fie posibilă prin două direcţii majore:

–         principiul antropic slab (care dă seama despre efectul de selecţie în spectrul diverselor universuri)

–         principiul antropic puternic (care susţine că evoluţia vieţii depăşeşte cu necesitate legile naturii).

Principiul antropic este o încercare de limitare a teoriilor coperniciene care susţin că Pământul nu ocupă o poziţie privilegiat centrală în Univers, fapt care, chiar dacă nu poate fi contrazis, nu presupune absenţa oricăror privilegii: spre exemplu poziţia Pământului în spaţiu este cu necesitate compatibilă cu existenţa vieţii biologice.The anthropic observation: Our universe is much more complex than most universes with the same laws but different values of the parameters of those laws. In particular, it has a complex astrophysics, including galaxies and long lived stars, and a complex chemistry, including carbon chemistry. These necessary conditions for life are present in our universe as a consequence of the complexity which is made possible by the special values of the parameters”.

În concepţia biocentrică timpul nu există independent de viaţa care îi dă sens şi durată, timpul nu este, aşadar, o proprietate fizică ci o funcţie a  percepţiei.

Ce s-ar mai bucura Kant să vadă şi audă că fizica actuală îi dă dreptate!

Timpul apare în teoria cosmologică a lui Kant drept formă apriori a sensibilităţii, ca şi spaţiul altminteri. „Timpul… nu este nici substanţă, nici accident, nici relaţie, ci condiţie subiectivă.” „posibilitatea schimbărilor nu poate fi gândită decât în timp, pe când timpul nu poate fi gândit pornind de la schimbări” (vezi Kant, disertaţia din 1770 – De mundi sensibilis atque intelligibilis forma et principiis). În viziunea filosofului timpul este ens imaginarium: nu există ca lucru în sine, nu este nici fenomen ci condiţie a fenomenelor, după cum nici spaţiul nu poate fi dedus din existenţa lucrurilor spaţiale. Nu există spaţiu decât în raport cu ceea ce este sensibil: este un principiu formal al lumii sensibile şi nu suport al tuturor lucrurilor. Spaţiul este la fel de imaterial ca şi timpul în concepţia kantiană.

În ipoteza biocentrică lucrurile se prezintă în mod analog: timpul şi spaţiul sunt condiţionate de existenţă şi nu reprezintă pure dimensiuni fizice. Că timpul nu e omogen şi constant nu încape nici o îndoială. Potrivit teoriei relativităţii, spre exemplu, ceea ce Einstein numea paradoxul gemenilor indică faptul că dacă un frate geamăn rămâne pe Pământ, iar celălalt călătoreşte în spaţiu într-o navă care se deplasează cu viteze apropiate de cea a luminii, la întoarcere, fratele călător va fi îmbătrânit mult mai puţin decât cel rămas pe Pământ.

Ceea ce numim spaţiu gol, potrivit mecanicii cuantice, nu este gol cîtuşi de puţin ci plin de potenţiale particule şi câmpuri. Această descoperire pune sub semnul îndoielii ipoteza că există obiecte cu adevărat separate, căci particulele se pot manifesta ca un întreg chiar şi atunci când distanţa dintre ele are lungimea unei galaxii.

Nici spaţiul nu este fundamental fizic şi real. Este parte din panorama mentală a oricărei fiinţe vii care procesează senzaţiile în obiecte multidimensionale. Mulţi oameni de ştiinţă încă concep universul ca fiind alcătuit pe de-o parte dintr-un ansamblu de fenomene şi legităţi fizice şi pe de altă parte din biosferă, din care face parte şi ceea ce numim conştiinţă. Biocentrismul pune sub semnul întrebării această schismă conceptuală. Lumea fizică şi cea a conştiinţei chiar nu sunt deloc întrepătrunse? În accepţiunea că spaţiul şi timpul sunt mai degrabă forme de percepţie animală sau chiar vegetală  decât obiecte fizice, se poate afirma că formele de viaţă creează timpul şi spaţiul.

Ceea ce adepţii teoriei biocentrice au în vedere este o unificare a viziunilor cosmologice care nu a mai fost posibilă din momentul în care Einstein şi-a elaborat tezele.

O întrebare legitimă este: ce anume putem considera viu? Doar formele de existenţă pe bază de carbon, cum sunt cele care compun biosfera sau şi cele pe bază de siliciu, de exemplu? Care este, filosofic vorbind, diferenţa dintre viu şi existent? Muntele există, dar, în concepţia noastră nu e viu. Cu toate acestea este supus transformării, eroziunii, posibilelor mutaţii. O celebră butată SF definea ca „vie”, „acea fiinţă care se trăieşte angoasa propriei morţi”. Oare muntele se teme de moarte? Poate că nu, dar nici nu putem ştii. Universul există datorită mişcării, transformărilor, datorită forţelor fizice şi proceselor chimice care îl configurează. Un univers static nu e un univers ci o dimensiune despre care nu putem afirma nimic. Că existenţa este cea care determină mişcarea lucrurilor şi particulelor, iar această mişcare produce universul e uşor de acceptat. Dar că doar ceea ce este viu creează universul este mai greu de admis. Pentru un alchimist n-ar exista nici o dilemă din acest punct de vedere, pentru că ar spune că toate astrele sunt vii. Tot ce e supus transformării e viu, are viaţă, chiar dacă nu biologică. Străvechile mitologii, credinţe şi religii consimţeau, fiecare într-un anume fel, la ideea că orice lucru animat e viu; că pietrele bunăoară au viaţă.

Într-o paradigmă în care timpul şi spaţiul sunt imateriale şi chiar ireale, totul devine metafizic.

Universul există în măsura în care conţine viaţă, căci doar formele de viaţă îi pot aprecia, explora, desluşi, experiementa, concepe eventual dimensiunile. Ceea ce vedem şi simţim – e o proprietate a numărului nostru cromozomial – nu o realitate. În realitate nu există scaun, uşă, perete, grădină, apă ci o infinitate de particule invizibile înlănţuite.

Aşadar lumea, ca obiect al percepţiei este un mediu virtual, o proiecţie în creier şi nu un dat exterior fiinţei. Pentru organismele microcelulare realitatea e alta. Pentru gândaci realitatea e alta. S-ar putea spune, aşadar, că fiecare specie trăieşte într-o dimeniune particulară a universului,  într-un bio-holospaţiu în care lucrurile se dezvăluie într-o anumită formă substanţială şi ordine. În lucrarea “Universul holografic” Michael Talbot, consemnează: “Una dintre cele mai uimitoare afirmaţii ale lui Bohm este că realitatea contingentă este, de fapt, o iluzie, o imagine holografică. Dincolo de aceasta iluzie, există o ordine mai ascunsă a existenţei, un nivel vast şi primordial al realităţii care creeaza toate obiectele si aparenţele lumii noastre fizice. Mai mult, schimbul constant şi dinamic dintre cele doua nivele de ordine, explică modul în care o particolă, cum este electronul din cadrul atomului de pozitron, poate să-şi schimbe forma de la o particolă la alta…Asa se explică, de asemenea, cum de o particulă cuantica se poate manifesta în totodată şi ca undă”. Un budist ar afirma fără nici o ezitare că aşa stau lucrurile, însă ştiinţa modernă are argumente serioase şi întemeiate să nu tragă concluzii cu uşurinţă. Sigur că realitatea, ca obiect al percepţiei umane şi animale este o iluzie. Noi nu vedem electroni, molecule, particule rotindu-se prin vid într-un dans nebunesc, vedem forme, volumetrii, culori, linii, intrăm în rezonanţă cu lucruri care au o înfăţişare anume, miros şi gust. Dar imaginile, gustul şi mirosul sunt foarte relative, chiar de la o specie biologică la alta. Întrebarea, care rămâne deschisă, însă, nu este dacă realitatea, ca obiect al percepţiei biologice, este o iluzie, ci dacă existenţa viului condiţionează mişcarea şi manifestarea lucrurilor în univers şi inerent existenţa universului însuşi. Viaţă poate exista, desigur, în nenumărate forme, poate exista şi pe alte planete. Dar este viaţa cea care produce mişcarea cosmică sau elementele cosmice care nu sunt vii produc, arbitrar, viaţa?

Alexandru Mironov noteză într-un articol care comentează teoria universului biocentric: “Aşadar, numai actul de observaţie dă formă realităţii. Lumea ne apare parcă anume proiectată pentru ca viaţa să apară, la nivel micro şi macrocosmic. Universul întreg se învârte în jurul omului. Dar aici nu este vorba de “intelligent design”, se apără Lanza, de ideea că Dumnezeu a făcut Universul oferindu-l la cheie omului şi celorlalte specii de faună şi floră de pe Pamânt. În tot ce gândim, logica fizicii cuantice este de neevitat. Când deschidem fereastra – ia el un exemplu – vântul, ploaia, zăpada intră peste noi, peste simţurile noastre. Mecanica cuantică spune ca nu este aşa, ploaia şi zăpada dispar atunci când dormim, în alta realitate. Bucătăria casei dispare atunci când intram în baie. Universul capătă consistenţă şi începe să existe din viaţă venind – şi nu invers – aşa cum am crezut până acum, cum ştiinţa ne-a învăţat. Generăm sfere de realitate, stropi de existenţă, milioane de sfere de realitate, “fabricate” de fiecare creier uman! Şi, poate, şi de creierele animalelor… Creierul meu, al Observatorului, animeaza Universul – ceea ce noi considerăm că lumea înconjuratoare este, adus la viaţă de mintea noastră, tot ceea ce observăm este bazat pe interacţia directă a simţurilor noastre, particule materiale, fotoni – iar tot ceea ce nu observăm direct are doar o potenţială existenţă, aflându-se într-un fel de ceaţă de probabilitate. Realitatea fizică începe şi se termină cu Observatorul, faptura vie care scrutează realitatea. Misterul conştiinţei stă pe aceeaşi scenă cu cel al înţelegerii evoluţiei Universului, a originii vieţii, al “vieţii” particulelor elementare. Iar Steven Weinberg, parcă pentru a complica şi mai mult lucrurile, acceptă faptul că, deşi are o bază neurală, conştiinţa nu pare a avea legatură cu legile fizicii! Adică spaţiul şi timpul, nu proteinele şi neuronii dau răspunsul la problema conştiinţei. În creier, gândurile par a avea o ordine a lor, generată de relaţiile speciale pe care le naşte orice experiment, orice observaţie”.

Citind aceste rânduri, uluitoare, ne răsună în minte versurile poemului lui Blaga:

„Iată-amurguri, iată stele.
Pe masură ce le văd
Lucrurile-s ale mele.

Lucrurile-s ale mele.
Sunt stăpân al lor şi domn.
Pierd o lume când adorm.

Când trec punţile de somn
Îmi rămâne numai visul
Şi abisul, şi abisul”.

În cazul în care biocentrismul va căpăta proporţiile unei orientări dominante în cercetarea ştiinţifică am putea asista la o resuscitare a preceptelor alchimice, am putea regăsi calea cea dreaptă spre ştiinţele dispărute, pe care acum le numim oculte, pentru că am pierdut mijloacele de explorare, uneltele, metodele şi raţiunile explicative. Ceea ce percepem ca “Miscare a Timpului” este în realitate o metamorfoză a diverselor procese fizice şi mentale, într-un plan virtual, spaţio-temporal. Poate că în curând vom ajuge să folosim expresia fizico-mental în cercetarea ştiinţifică şi vom discuta totul în plan virtual, vom înceta să mai dăm consistenţă pur materială dimensiunii fizice.

Potrivit ipotezelor biocentrice, legile şi constantele universale ale fizicii funcţionază ca un echivalent cosmic al ADNului, iar nucleul dur al acestei teorii constă în ceea ce englezii  identifică în imaginea unui univers „life-friendly”.

Bibliografie:

Robert Lanza and Bob Berman (Excerpt: “The Biocentric Universe Theory: Life Creates Time, Space, and the Cosmos Itself,” Discover Magazine, 5.01.2009. Image: -Albert Bierstadt, “Figure Study for the Last Buffalo,” 1888).

Immanuel Kant: De mundi sensibilis atque intelligibilis forma et principiis citat de Jean – Louis Vieilllard- Baron, în « Problema timpului », Paideia, 2000.

Michael Talbot, “The Holographic Universe”, ed.Grafton Books, London 1991

„Etajul 13”, film, 1999, regia Josef Rusnak, scenariu Josef Rusnak şi Daniel F. Galouye

http://discovermagazine.com/2009/may/01-the-biocentric-universe-life-creates-time-space-cosmos

Alexandru Mironov: Revista de Ştiinţă şi Tehnică, http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=638

 

 

Advertisements

1 Response to “Puţină cosmologie: Universul biocentric”


  1. 1 literelibere
    01/02/2010 at 4:36 pm

    ideea cu universul biocentric imi aminteste de teoria sustinuta de Grinberg-Zylberbaum numita Teoria Sintergica. ea spune ca lucrurile pe care noi le vedem nu sunt reale pentru ca realitatea e, de fapt, un nivel de constiinta si doar acest nivel este real. realitatea noastra e perceptuala si apare din actiunea campului neuronal si structura lattice spatiu-timp (matrice energetica, hipercomplexa, coerenta si simetrica). astfel orice obiect este, in realitate, o organizare ierepetabila a structurii lattice. in afara acestei structuri – cand aceasta se afla in starea ei fundamentala, de toatala coerenta – nu exista nici obiecte nici alteratii temporale.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: