02
Feb
10

Internetul

Internetul

e o invenţie-minune, îţi oferă pe tavă tone de informaţie, te ajută să comunici mai uşor, să găseşti câte o carte pe care o cauţi sau titlul vreunui film care îţi scapă, să îi trimiţi unui prieten din Patagonia o scrisoare care, altminteri, ar fi ajuns în câteva zile, săptămâni sau luni, dacă ar fi ajuns… Îţi dă şansa să te exprimi, atunci când nu ai alte ”canale de emisie”, te pune în legătură cu oameni cu care n-ai fi ajuns niciodată să interacţionezi altcumva, îţi ridică moralul atunci când ai nevoie dându-ţi ocazia să realizezi că nu eşti un caz singular pe lume, îţi destramă sentimentul izolării, îţi dovedeşte că orice idée ai avea, oricât de blamată în comunitatea din care faci parte, e preţuită sau măcar acceptată undeva cumva, iar acest fapt îţi alină deznădejdea şi îţi înmoaie resentimentele, fapt care te aduce într-o stare paşnică, tolerantă; până şi de orgolii te vindecă internetul pentru că, vrei nu vrei, te dezintoxică de falsa percepţie că ai avea în cap ceva, orice, la care să nu se fi gândit şi altul înainte, te despăduchează de orice complexe, fie ele de inferioritate sau de superioritate, e cel mai bun moderator din istoria conflictelor omeneşti, e un factor de echilibru, un inductor de temperanţă. Cu cât ştii mai multe despre ceilalţi cu atât e mai puţin probabil să proiectezi asupra lor cine ştie ce bazaconii. Internetul te ajută să găseşti justa măsură şi binecuvântata cale de mijloc. Doar tăcerea ”celorlalţi” îţi dă frisoane; te face îi îmbraci fictiv în răul de care te temi, dar pe internet toată lumea spune câte ceva, fiecare reacţie e o carte de vizită, ceilalţi încetează să mai fie mulţimea, să se mai substituie unui terifiant, ridicol sau detestabil personaj colectiv; redevin ceea ce sunt şi au fost dintotdeauna: indivizi. Pe internet nu există decât o sigură politică publică – cultul diversităţii ca practică pacifistă şi umanistă – bazată pe o orientare morală care protejează individul de mecanismele opresive ale majorităţii, care îi lasă, practic, individului, dreptul la liberă expresie, fapt nemaiexperimentat până acum în istorie. Toate bune şi frumoase, până în ziua în care un incident, banal altminteri în lumea virtuală, te aduce cu picioarele pe pământ.  Un exemplar, care face parte din panoplia aceasta a diversităţii speciei, îţi sparge adresa de email sau vreun cont de pe un site pe care îl frecventezi, ori că vrea să vadă dacă are ce să-ţi fure, ori că vrea să se amuze pe socoteala ta, trimiţând aiurea în numele tău mesaje obscene, ori că vrea pur şi simplu să-ţi inducă starea aceea, dospind de senzaţii tari, de supraveghere continuă, pe care părinţii noştri au gustat-o din plin atunci când la fiecare cotitură îi pândea un securist deghizat în bunul vecin sau coleg…  Brusc realizezi că internetul se transformă din cel mai bun tovarăș în Big Brother. Cineva, un străin, sau un grup de străini, are acces la viaţa ta privată. Indivizii redevin umbre care se coagulează într-o fantomă a mulţimii. Nesingurătatea pe care internetul ţi-o asigură generos se preschimbă într-o situaţie din aceea pe care eroii de film american o califică prin expresia „we’ve got company”. Pentru ceilalţi internetul poate fi o cu totul altfel de experienţă decât cea resimţită pe pielea proprie, oamenii pot face din el o oază  sau o hazna,  pentru unii poate fi prilej de uimire şi delectare, iar pentru alţii prilej de scandal şi exhibare a celor mai josnice porniri. Nu toţi se servesc de el ca de un mijloc de purificare, cultivare şi auto-obiectivare! Sentimentul invenţiei-minune se metamorfozează într-o teamă nelămurită: oamenii pot face mai mult decât doar să comunice pe internet. Sunt liberi să se exprime, iar expresia poate fi orice: furt, spionaj, ameninţare, plăcere de a umili şi speria, răutate pură, dorinţa de a induce teroare, batjocură, intenţie sadică, plagiat, impostură, disimulare, perversiune.  Nu vreau să comentez cazurile în care oamenii sunt fraieriţi sau exploataţi prin proprie participare. Nici cele în care îşi dau consimţământul pentru întâlniri reale cu cine ştie ce psihopaţi culeşi de pe internet. Lucrurile acestea se pot întâmpla la fel de bine şi într-un alt context social. Se întâmplau și în alte epoci, desigur şi în perioada corespondenţei scrise… Oamenii pot fi şi victimele propriei naivităţi. Iar dacă există copii care ajung la cheremul unor nebuni care circulă pe internet e din vina părinţilor. În schimb, numai în realitatea virtuală există specimene care îţi sparg o căsuţă poştală „just for fun”. Care îţi blochează un cont de pe un site, doar ca să se simtă bine. Care trimit celor din lista ta de adrese tot soiul de măscări în numele tău, ca să îşi umple ziua… Când ţi se sparge un cont nu mai eşti victima propriei lipse de discernământ, ci a internetului. De cele mai multe ori eşti ales prin hazard. Şi atunci începi să bănuieşti că de fapt toată povestea cu invenţia-minune şi cu etica individualistă e o simplă utopie, o faţadă, un proiect imposibil, pentru că nu e nimeni să îţi apere drepturile: internetul e guvernat doar de legea junglei, iar oamenilor – celor care chiar sunt oameni – le-a scăpat jucăria din mână.  Au creat o maşinărie-căpcăun care are toate tarele speciei, are şi calităţile ei, dar istoria stă mărturie că idealismul şi omenia unora nu au împiedicat existenţa războaielor, violurilor, crimelor… Internetul este oglinda comunităţii umane, în toată splendoarea şi mizeria ei. Fiind o oglindă, o realitate virtuală, nu putem acţiona asupra imaginii… Putem schimba un chip, dar nu reflexia lui în ape. Chipul lumii, aşa cum se reflectă pe internet, arată în aşa fel încât să îţi spulbere orice iluzii. Cu siguranţă suntem mult mai evoluaţi tehnic decât moral. Iar lucrul acesta ar putea să ne coste un preţ pe care déjà, o parte dintre noi, îl putem imagina. Tehnologiile de care dispunem, la discreţie, sunt pentru o specie mai civilizată, mai matură. Dacă îi dai unui copil pe mână un ceas elveţian îl strică. În primul rând pentru că nu îi poate estima valoarea. Ca să ai grijă de un lucru, trebuie mai întâi să îl preţuieşti. Internetul nu e preţuit aşa cum ar trebui decât de foarte puţini, majoritatea îl foloseşte aşa cum foloseşti o haină, până se rupe… Întreaga agoră reală s-a proiectat în spaţiul virtual, cu tot cu râie, cu bube, cu machiaje, cu turbări, cu măşti de carnaval, tinichele, strigoi şi icoane. Babilonul omenesc a cucerit internetul, l-a luat în stăpânire cu elan conchistador. Deja internetul nu mai e ceea ce se vroia, la început: un tezaur al civilizaţiei, o bază de date, un mijloc de comunicare în masă… ca în „Fundaţia” lui Asimov, a devenit exact ceea ce omenirea îşi doreşte, aspiră şi poate, ceea ce e în stare să fie în fond (şi aici intervine funcţia oglinzii): o anarhie sistematizată.

Haina o să se rupă, pentru că anarhia uniformizează toate valorile, le îngroapă şi împăştie sămânţa entropiei pretutindeni. Pe măsură ce devine o reţea de informaţie şi expresie distribuite entropic, internetul va eroda toate piscurile gândirii şi simţirii omeneşti, mediocritatea va triumfa, hoţii vor prospera, gunoaiele ne vor inunda, orgoliul va înfrânge modestia, cruzimea va dovedi toleranţa, ignoranţa va astupa vocea raţiunii, superstiţiile, umorile, isteriile se vor revărsa în valuri peste grânarele de luciditate, majoritatea va înfrânge individul. Aşa se întâmplă atunci când o civilizaţie e mai evoluată tehnic decât economic şi moral. Orice invenţie poate deveni o armă în mâna unor neaveniţi. Un copil se poate răni grav cu un simplu compas, poate da foc la casă cu o brichetă.

Internetul ne arată că nu există nici un alt Big Brother pe care să dăm vina sau care să ne vină în ajutor, în afară de mutra de balaur cu nenumărate capete a umanităţii, căreia nu îi putem pretinde nimic. Nici să dispară, nici să ne apere nici să ne lase în pace. Umanitatea e aşa cum e şi nu poate fi dresată, se pare.  Dacă suntem făcuţi pentru anarhie, de anarhie vom muri, aşa cum fluturii de noapte mor arşi de dogoarea becului, pisica moare de curiozitate şi câinii de dorul străpânilor care îi abadonează. Aşa cum geniile mor din exces de pasiune. Aşa cum mor ţăranii răpuşi de munca pământului. Omenirea are vocaţia anarhiei… Imboldul său primar nu este către ordine ci către dezordine. Unisonul, înţelegerea, ascultarea, comunicarea sunt cele mai grele sarcini pentru un individ a cărui suferinţă principală e că există celălalt şi că trebuie să îl respecte, să îl trateze ca pe un egal.

De ce să ţii cont de celălalt când poţi să îl ignori, să îl dispreţuieşti, să îl umileşti, să profiţi de el, să îl furi?

Aşa se va sfârşi omenirea, în zoaiele indiferenţei dintre fiecare şi fiecare… Poate că oamenii nu vor dispărea biologic, dar vor fi înlocuiţi de o altă specie. Dilema literaturii SF legată de drepturile ontologice ale roboţilor se va destrăma. Care e diferenţa între un om electronic şi unul biologic fără suflet, egolatru, căruia nu-i pasă decât de propria-i satisfacţie de moment? Poate că robotul e mai bun, mai raţional măcar… Poate că merită mai mult ca omul să existe.

Nu e nevoie de foc din cer pentru orchestraţia sfârşitului  lumii. Omenirea se va autoanihila, probabil. Nu o va face cu un motiv anume ci pur şi simplu pentru că poate.

Advertisements

0 Responses to “Internetul”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: