04
Feb
10

Conexiuni între procesul de creaţie artistică şi teoria haosului – rezumat

Conexiuni între procesul de creaţie artistică şi teoria haosului – rezumat

Teoria Generală a Sistemelor părea să explice modul în care funcţionează procesele de creaţie [Kin, 1979], [Csi, 1988]. Abordarea sistemică în viziunea lui King a apărut adecvată în special în caracterizarea proceselor de creaţie asociate cu artele vizuale, la care descrierea dinamicii era mai riguros modelată. Modelul dinamic, mai sofisticat, propus de Csiksyentmihaly ilustrează o legătură între trei subsisteme: persoana care crează, câmpul şi respectiv domeniul de activitate. Acest model descrie modul în care un individ preia informaţii din mediul său cultural, le prelucrează în conformitate cu propria personalitate şi apoi le trimite spre evaluare societăţii. Teoria haosului are în zilele noastre o remarcabilă diversitate în aplicaţii. Această diversitate îi conferă o puternică semnificaţie culturală, sublinind faptul că ştiinţa şi artele nu sunt componente separate ale unui culturi, ci se află în strânsă dependenţă. Pe de altă parte teoria haosului este relevantă pentru caracterizarea multitudinii de sisteme neliniare naturale care ne înconjoară, specifice mişcării vântului şi apelor, creşterii plantelor sau evoluţiei societăţilor. De altfel, teoria haosului s-a dezvoltat din cercetări în domeniul dinamicii neliniare a sistemelor neliniare din termodinamică, ştiinţa fluxurilor energetice. In evoluţia ulterioară teoria haosului s-a dezvoltat pe două direcţii – una care se bazează pe conceptul de ordine apărută din haos, cealalaltă care operează cu ordinea ascunsă în sistemele complexe (numită de altfel teoria complexităţii). Teoria haosului este punctul de cotitură care a generat în ştiinţă epoca poststructuralistă, în primul rând prin noul mod de a gândi ordinea ca o “replicare a simetriilor”, incorporând nepredictibilităţi şi asimetrii, dar şi prin modul de a găsi normală ambiguitatea contrariilor şi prin felul în care oferă o vedere intuitivă asupra lumii înconjurătoare.

Am putea concepe, în consens cu teoria haosului, dinamica neliniară complexă a proceselor culturale ca pe un sistem fluid interactiv, în care fiecare disciplină contribuie cu propriul flux informaţional. Acest sistem poate fi caracterizat prin mijloace proprii de fiecare disciplină în parte, în vreme ce ideile interacţionează şi se influenţează reciproc. Un astfel de univers se poate auto-ordona, iar evoluţia sa apare ca formă de cooperare şi coordonare a componentelor interactive.

Eisner [Eis, 1985] consideră că principala motivaţie pentru creatorul de artă este faptul că resimte nevoia de a explora şi de a da sens lumii înconjurătoare printr-o anume formă de ordine. Este deci vorba de strădania de a căuta stări de echilibru, “homeostaze”, pe care le urmăreşte şi dinamica sistemelor haotice. Relaţia artistului cu mediul este atât de strânsă, încât poate să se considere chiar creatorul acestei lumi. Comentând acest aspect Read afirma: „Arta este graţie, arta este formă, arta este – printre toate căile posibile de a face un lucru – cea mai reprezentativă, deoarece ne stimulează simţurile, deoarece aduce inventivitatea umană la o distanţă măsurabilă în raport cu cresterea organică, deoarece, cel puţin pentru moment, voinţa omului pare să se identifice cu forţele universale ale vieţii” [ Rea, 1964]. Elementele haotice de hazard şi nonpredictibilitate îi atrag pe artiştii plastici şi pe poeţi, lucru reflectat de altfel în unele studii de neurologie care arată că activitatea cerebrală este mai intensă în cazul mişcărilor haotice decât în cazul mişcărilor coerente [Zek,2000]. Nonpredictibilitatea vizuală a flăcărilor, a valurilor sau a norilor a prezentat mereu un subiect predilect al artiştilor. Apropierea acestor fenomene de reprezentări specifice teoriei haosului (vezi comentariul despre fractali) explică în parte de ce fluctuaţiile în actul de creaţie sunt de fapt stări de normalitate, corespunzătoare stărilor de ordine ascunse în haos. Teoria haosului oferă o abordare holistică a mdului de înţelegere a procesului de creaţie, realizând totodată mutaţia de la un mod liniar, mecanicist, de gândire la unul neliniar şi nonconformist. Este intersant de semnalat faptul că tehnicile proprii teoriei haosului arată că nu există diferenţe notabile între experienţele creatoare din lumea artei şi din lumea ştiinţei. Dacă există cu adevărat o diferenţă, ea apare în etapa de verificare, la care experienţele ştiinţifice de laborator presupun rigoare şi planificare, spre deosebire de procedurile de evaluare fluctuante propuse de artişti. Pe de altă parte, există nenumăraţi artişti care s-au bazat pe precizie cvasi-matematică în elaborarea operelor lor, şi în acest sens voi aminti de utilizarea de către Mantegna a secţiunii de aur în toate tablourile sale sau formele matematice reproduse de Mondrian sau Malevich în picturile lor. In mod similar, există savanţi care sunt subiectivi şi spontani, căutând frumosul în opera lor ştiinţifica. Am să revin în acest sens la cazul deseori amintit a lui Poincaré, care de altfel a declarat că s-a ghidat în toată munca sa după legile armoniei şi frumuseţii. Deşi era mai în vârstă cu 30 de ani, Poincaré l-a apreciat mult pe Duchamp, cu care a purtat nenumărate discuţii ce au consfinţit asemănări în modul de a aborda actul creator şi faptul că diferenţele în operele lor apar doar datorită mediului şi limbajului folosit. Iar pentru a sublinia rolul pe care-l acorda Poincaré hazardului în procesul de creaţie, am să citez o frază memorabilă a acestuia referitoare la faptul că ideea crucială referitoare la o anume clasă de funcţii a apărut în momentul în care se pregătea să urce într-un omnibus: “Când am pus piciorul pe prima treaptă, fără nici o altă meditaţie anterioară, mi-a venit ideea că transformarea pe care am folosit-o pentru definirea funcţiilor Fuchsiene era identică cu cea a geometriei neeuclidiene”.

Arta vizuală pare să ofere cele mai evidente conexiuni cu teoria haosului. Artiştii plastici înşişi au descoperit rapid aceste conexiuni. Imaginile fractale, obţinute prin câteva mii de iteraţii pot să producă emoţie estetică.

Theodore Schwenk, a cărui operă defineşte un artist preocupat de găsirea unei structuri universale, a recurs la pattern-uri de forme fluide. Ilustraţiile din cartea sa, “Sensitive Chaos” se constituie într-o uimitoare colecţie de fotografii ale unor fenomene naturale ce generează forme fluide. De altfel, legăturile dintre opera unor pictori şi proprietăţile de autosimilaritate şi invarianţă specifice teoriei fractalilor au fost evidenţiate de mulţi autori, dintre care amintesc pe fizicianul Feigenbaum, citat de Gleick [Gle, 1987], care a descris aspecte iterative în picturile lui van Gogh, Ruysdael şi Turner, şi pe Peak şi Frame [Pea, 1994], care au discutat efectul artistic al “ambiguităţilor de scală” din picturile lui Jackson Pollock sau serialitatea ascunsă în aparentul păienjeniş de linii din unele picturi ale lui Ellsworth Kelly. Mai mult, pictura lui Kelly e comparată cu muzica lui John Cage, care pentru o ureche neavizată sună ca un zgomot aleator.

Elementele predictibile ale acestui proces sunt cele 4 etape esenţiale acceptate de majoritatea analiştilor. Elementele nepredictibile sunt detalii care provin din constrângeri contextuale legate de personalitatea artistului sau din constrângeri structurale ce se datorează mediului şi modalităţii de lucru. Modelul de evoluţie a activităţii creatorului unei opere de artă urmează un curs propriu, individual, nepredicitibil în detalii. Astfel, neprevăzutul se combină cu determinarea în desăvârşirea produsului artistic. Etapele procesului de creaţie pot fi văzute ca subsisteme interdependente, interactive şi inter-relaţionate ale unui sistem dinamic neliniar complex. La fel cum prin bifurcaţii şi salturi un sistem caută să ajungă la o stare de echilibru, munca artistului poate să evidenţieze fluctuaţii în concentrare, salturi peste etape, pendulări între două etape sau reveniri la etape anterioare. Principalul aspect al evoluţiei dinamice a procesului de creaţie constă în legarea unor idei şi elemente noi de cunoştinţe deja acumulate în special în stadiul de incubaţie. Privind procesul de creaţie ca pe un proces haotic este posibil să descoperim şi modul în care acesta se combină cu alte activităţi. In fine, trebuie subliniat că legăturile cu teoria haosului arată că procesul de creaţie este natural, parte integrantă a vieţii şi ca atare potenţialul pentru activitatea creatoare se regăseşte în fiecare dintre noi.

http://www.enchgallery.com/fractals/fracthumbs.htm

Bibliografie

[Csi, 1988] Csikszentmihaly, M. Society, culture and person: a system view of creativity In R.J. Sternberg (Ed.), The Nature of the Creativity, Cambridge Univ. Press, 1988

[Eis, 1985] Eisner, E. Aesthetic Modes of Knowing, The University of Chicago Press, 1985

[Gle, 1987] Gleick, J. Chaos: Making a new Science, London, Vintage Random House, 1987

[Kin, 1979] King, R. G. The Application of General System Theory to the Analysis of the Creative Process, PhD. Thesis, York Univ., Canada, 1979

[Pea, 1994] Peak, D & Frame, M. Chaos Under Control, New York, Freeman Comp., 1994

[Rea, 1964] Read, H. To Hell with Culture, New York, Schoken Books, 1964

[Zek,2000] Zeki, S. Inner Vision – An Exploration of Art and Brain, Oxford, O.R.B. Soc. 2000

Advertisements

0 Responses to “Conexiuni între procesul de creaţie artistică şi teoria haosului – rezumat”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: