06
Feb
10

Hetero-realitatea

 

Gândirea dihotomică este atât de puternic înrădăcinată în structurile conştiinţei încât capacitatea de înţelegere a oamenilor se izbeşte constant de raţionamentele duale.

Limbajul poate fi reformat, chiar dacă lucrul acesta nu se va întâmpla de pe o zi pe alta. Într-o lucrare fascinată concepută de Louis Pauwels şi Jacques Bergier – “Dimineaţa magicienilor” descoperim o colecţie impresionantă de texte şi fenomene culturale care au fost ocultate, marginalizate sau ignorate de către autorităţile civilizaţiei occidentale care au gestionat discursul dominant. Cartea celor doi fizicieni este un dicţionar de “ciudăţenii” adunate de prin toate părţile şi epocile lumii care atestă probabilitatea ca această civilizaţie să fi evoluat şi în alt fel, după alte rigori, reguli, mituri; sub înrâurirea unui alt limbaj, structurat după alte algoritmuri de gândire. Problema dihotomiilor conceptuale este pusă în discuţie de către cei doi autori într-un pasaj care ilustrază o încercare, pe cât de bizară, pe atât de justificată şi temerară a lui Kreyssler de a “dezlega corsetul limbajului”[i]: “Să luăm un exemplu: întârzierea şi avansul. Cum s-ar defini întârzierea faţă de avansul pe care doream să-l iau? Nu există un cuvânt anume. Kreyssler propunea: atrârziere. Şi avansul faţă se întârzierea pe care o aveam? Înavans. Nu e vorba aici de intermediarităţi temporale. Să vedem stările psihologice iubirea şi ura. Dacă iubesc într-un fel josnic, iubindu-mă doar pe mine prin celălalt, astfel împins către ură, asta e iubire? Nu-i decât iură. Dacă îmi urăsc duşmanul, fără totuşi să pierd din vedere firul unităţii tuturor fiinţelor, făcându-mi datoria de duşman, dar împăcând ura şi iubirea, nu e vorba de ură ci de iubură. Să trecem la intermediarităţile fundamentale. Ce-i aia a muri şi a trăi? Atâtea stări intermediare pe care refuzăm a le vedea! E a murăi, care nu înseamnă a trăi, ci doar a se împiedica să moară. Şi e a trăi cu adevărat, în pofida trebuinţei de a muri, care este a trări. Uitaţi-vă, în fine la stările de conştiinţă. Cum pluteşte conştiinţa noastră între a dormi şi a veghea.. De câte ori conştiinţa mea doar vimează: crede că veghează când se lasă să adoramă!…. Amicul nostru tocmai îl citise pe Fort când ne-a înfăţişat această farsă genială. „în termeni de metafizică, spune Fort, socotesc că tot ceea ce e numit îndeobşte existenţă, iar eu numesc intemediaritate, este o cvasi-existenţă, nici reală, nici ireală, ci exprimând o tentativă, tinzând la real sau la a penetra o existenţă reală”.”Lăsând la o parte caracterul anecdotic al ofertei lingvistice pe care o propune Kreyssler, spargerea canoanelor dihotomice ale gândirii este o chestiune de rang primordial, în primul penru că ne-ar permite să ne reprezentăm existenţa mult mai nunaţat. Încercarea de definire a realului în psihologie coincide cu aspiraţia spre obiectivitate, care obiectivitate descinde din explorarea unui cumul de informaţii parvenite din surse multipe şi foruri subiective diferite. Pe de altă parte realitatea lingvistică tinde s-o înlocuiască pe cea fenomenologică: trăim din ce în ce mai mult în universuri conceptuale şi din ce în ce mai puţin în contact direct cu experienţele în sine, percepem natura acestora prin filtrul reprezentărilor cognitive despre ceea ce ar trebui să fie lucrurile, despre cum ar trebui să fie etc. Ne mişcăm într-o plasă uriaşă de iluzii urzită de conceptele pe care se fundamentează discursurile dominante, într-un păiănjeniş de interpretări pe care le proiectăm asupra experienţelor propriu-zise.

Definesc hetero-realitatea ca mijloc de reprezentare specific gândirii duale prin care emitem judecăţi asupra universului, un instrumentar conceptual prin care evaluăm raporturile dintre lucuri şi distincţiile dintre ele aşa cum apar reflectate într-un for subiectiv (individual sau colectiv). Subiectivismul se manifestă pe două coordonate, deoarece „concepţiile generale” despre lume, chiar dacă sunt împărtăşite de majoritatea oamenilor nu reprezintă implicit o viziune obiectivă. Caracterul de obiectivitate nu derivă din multiplicitatea numerică a punctelor de vedere subiective. De aceea, în privinţa reprezentărilor conceptuale asupra existenţei avem de-a face pe de-o parte cu un subiectivism indiviual şi pe de altă parte cu unul de ordin colectiv (cum e în cazul common-sense-urilor). Hetero-realitatea este un astfel de construct subiectiv, o himeră conceptuală proiectată asupra lucrurilor prin care organizăm elementele pe categorii dihotomice. Suprarealiştii şi anumiţi lingvişti şi filosofi au remarcat faptul că dihotomiile cu care operăm în gândire delimitează o realitate secundă, un artefact al gândirii, sunt expresia unei perspective raţionale şi nu a unei realităţi ontologice. Aceste dihotomii îngrădesc realitatea şi o forţează să intre în limitele raţiunii noastre. Hetero-realitatea este aşadar o uriaşă ficţiune colectivă proiectată asupra inefabilului, un compozit al raţiunii care ordonează sensuri convertind particularul în general, nuanţele în tuşe complementare şi diferenţele nete sau infinitezimale dintre lucruri în antinomii… Hetero-realitatea este delimitată de percepţia noastră asupra falsei opoziţii dintre raţiune şi sensibilitate, dintre raţiune şi simţire, dintre natură şi cultură etc. Pe de altă parte există şi antinomii care nu pot fi relativizate.

Putem departaja sfera dihotomiilor în două mari categorii:

– cele care vizează manifestări, procese, fenomene, structuri, forme de expresie etc lipsite de coloratură axiologică – ex. (viată/moarte, plăcere/durere, bărbat/femeie, implicare/contemplaţie, emoţie/raţiune, conştient/inconştient, artă/filosofie, eu/celălalt, natură/spirit) le-aş denumi constructe lingvistice care desemnează o fenomenologie care nu se subordonează unei funcţii a valorii

Cele cu centru de greutate axiologic (bine/rău, frumos/urât, demn/josnic) care implică o ontologie a valorii.

În limbajul curent logica lui versus tinde să plaseze in acelaşi spectru semnificant ambele categorii dihotomice şi se impune descifrarea unui criteriu de departajare care să pună sub semnul îndoielii « opoziţia » termenilor din prima categorie şi să evidenţieze caracterul antinomic al categoriilor cu miză axiologică.

Binele şi răul, urâtul şi frumosul nu sunt noţiuni complementare ci antagonice. Binele e contrariul răului, iar frumuseţea e contrariul urâtului, în schimb natura nu este contrariul culturii, simţirea nu este contrariul raţiunii; doar logica duală cu care operăm ne-a împins să asimilăm forţat elemente complementare unei antinomii veritabile, distorsionându-ne percepţia comprehensivă. Noaptea nu e superioară sau inferioară zilei, verdele nu e mai bun decât roşul sau mai frumos. Devalorizarea sensibilităţii în raport cu raţiunea sau a naturii în raport cu cultura este ceea ce a condus civilizaţia noastră spre dezechilibre, ceea ce ne-a împins spre dezastre ecologice sau a produs calamităţi morale. Falsele dihotomii sunt, în realitate, perechi complementare care se manifestă după principiul vaselor comunicante. Sensibilitatea nu poate fi niciodată disociată de raţiune, desprinsă de ea întru totul (nu în plan uman), cultura şi natura sunt întrepătrunse în fiinţa umană şamd. Altfel spus cultura nu e contra-naturală sau anti-natură, în vreme ce binele e necesar să fie conceput în contrasensul răului, iar frumuseţea la antipodul urâţeniei. Ne putem imagina dihotomiile iluzorii ca pe o medalie cu două feţe, iar pe cele juste ca pe două forţe de semn opus, care se exclud reciproc.

Aşadar nu toate perechile de contrarii de care ne servim lingvistic pot fi subsumate imaginii-fantomă a hetero-realităţii şi merită deconstruite. Budiştii relativizază tot, inclusiv binele şi răul. Culturile occidentale, însă, s-au constituit în jurul acestui nerv maniheist. Unii gânditori europeni s-au căznit să-l extragă sau să îl neutralizeze să îl anestezieze prin paradoxuri, dar nici nimeni n-a reuşit extincţia lui totală. Nervul ne săgetează încă minţile dureros.


[i] Pauwels, Louis şi Bergier, Jacques, Dimineaţa magicienilor, Editura Nemira, 1994

Advertisements

0 Responses to “Hetero-realitatea”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: