11
Feb
10

Motanul şi maestrul meu

Nu, nu e o poveste despre un patruped şi un guru, ci despre una şi aceeaşi fiinţă care e totodată motanul şi maestrul meu.

Înainte de a-l cunoaşte nu eram aşa… Eram anxioasă, hiperactivă, nervoasă, speriată de oameni şi de mine însămi, de viaţă, de boală, de bătrâneţe, speriată de chiar starea de frică, însă mereu îndrăgostită, tânjind după apropiere şi comunicare, gata să mă pun câineşte în slujba celor pe care îi iubeam, ce mai… eram aproape câine.

La un moment dat soarta s-a miluit cu mine şi mi-a dat o şansă să scap de toate apucăturile maladive, să evoluez. Să mă transform… în pisică.

Prima mea întâlnire cu maestrul s-a petrecut în casa unei prietene, în bibliotecă. Stăteam pe fotoliu şi răsfoiam o carte când m-am pomenit cu un vraf de dosare căzându-mi în cap. Până să mă dumiresc ce se întâmplă, maestrul a alunecat de pe raftul unde stătea, pitulat printre cărţi, a căzut şi mi s-a înfipt cu ghearele în umăr. Prietena mea l-a înşfăcat de ceafă şi şi-a exprimat regretul că nu apucase să mă pună în temă. Maestrul era fiul motanului ei şi fusese returnat de stăpânii adoptivi la câteva săptămâni după ce îl luaseră. „Păi şi? ai ce să faci cu el?” m-am interesat eu, subtil. Din prima secundă am simţit o chemare puternică, ca o presimţire, o dorinţă irezistibilă de a-l cunoaşte mai bine pe maestru. Amica mea s-a învoit să mi-l dea şi, preţ de o săptămână l-am vizitat la ea, ca să-l obişnuiesc cu prezenţa mea, răstimp în care i-am croşetat o căciulă, cu găuri pentru urechi, în semn de prietenie.

Maestul n-a părut deloc afectat de schimbarea de mediu, s-a obişnit repede cu teritoriul şi l-a luat în stăpânire cu blândeţe şi îngăduinţă. Era încă foarte tânăr, dar avea înţelepciunea ancestrală a pisicilor. Un câine se face preş ca să obţină ce îşi doreşte, se gudură, schelălăie, se alintă, cerşeşte şi, de cele mai multe ori, e refuzat. Pisicile, însă, se arată impasibile atunci când vor ceva, au o mentalitate de aristocrat, sunt demne, discrete, nu se injosesc să ceară ceea ce cred, în virtutea dorinţei, că li se cuvine. Un ins dependent şi complexat se aşteaptă mereu la eşecuri şi parcă le cheamă, în vreme ce unul care ştie ce vrea şi are încredere în el, mai devreme sau mai târziu, îşi face toate poftele. Acesta a fost primul lucru pe care l-am învăţat de la maestru: să mă comport ca şi cum mi-ar fi indiferent dacă mi se împlinesc sau nu dorinţele, să fiu neutră faţă de ele, să le tratez cu calm, răbdare şi simţ al libertăţii, să nu mă las subjugată de ele, cum li se întâmplă de obicei oamenilor şi câinilor.

Prima consecinţă a acestei lecţii de viaţă a fost că am devenit mult mai calmă. Nu mai simţeam presiunea timpului, violenţa foamei de ceva anume. M-am relaxat, am început să mă bucur de ce am… Dar ăsta n-a fost decât începutul iniţierii mele. Într-o etapă ulterioară, urmărind exemplul maestrului, am ajuns să mă bucur de ceea ce sunt, aşadar de mai mult decât doar de ce am… De la el am deprins secretele implicării detaşate, ale pândei şi relaxării, ale confortului intim pe care nu îl poţi atinge decât atunci când te simţi complet dezlegat de realitatea înconjurătoare, am desluşit misterele veghei, somnului şi ale simultaneităţii lor… Maestrul are o impecabilă tehnică de meditaţie, un har al contemplaţiei, pe care unii oameni se străduiesc să îl obţină prin chinuitoare exerciţii şi eforturi, prin şedinţe yoga şi alte minunăţii. O legendă indiană spune că un mare guru local s-a iluminat observându-şi pisica. O pisică ştie şi poate mai multe decât omul modern, agitat, anxios, grăbit, mereu presat, hărţuit. Arta de a te menţine în afara timpului, de a nu te lăsa pradă lui, este doar una dintre nenumăratele aptitudini pisiceşti.

Aveam obiceiul vicios de-a scrie fără întrerupere zile în şir, până cădeam lată. Maestrul, însă, s-a îndurat de mine. Stându-mi alături, mereu, simţea când mă apropiu, periculos, de limită şi atunci se punea pe foile la care lucram sau în faţa calculatorului şi mă oprea la timp, înainte de a ajunge în criză de suprasolicitare. Cu timpul am ajuns să-mi dresez propriul organism să respecte ritmul de lucru pe care mi-l indicase el, în aşa fel încât să ştiu exact când să mă opresc, singură. După ce m-am deprins cu mecanismul, a renunţat să mă mai supravegheze.

Mai ales când dormim împreună îmi transmite ceva din harurile lui. E necesar să fiu complet relaxată, chiar inconştientă, ca să pot asimila bine învăţăturile. Altminteri mintea mea poate opune o rezistenţă ingrată, nefericită.

Sub influenţa lui, benefică, mi-am schimbat inclusiv temperamentul. Câinele coleric din mine a amuţit şi am devenit o fire contemplativă, am ajus chiar să îmi găsesc voluptăţi exemplare în simpul act de-a veghea, de-a privi sau de-a visa. Nu mă mai îndrăgostesc decât foarte rar, acum, pentru că simt că am centrul de greutate în propria fiinţă, ca o adevărată pisică. Maestrul m-a ajutat să mă transform dintr-o creatură dependentă şi chinuită într-un spirit liber şi arareori înnorat.

N-am mărturisit decât o foarte mică parte din beneficiile pe care le-a adus prezenţa maestrului în viaţa mea. Dar am avut şi eu un merit: mi-am căutat un ghid şi nu o slugă sau un ucenic, aşa cum li se întâmplă celor care vor un câine.

Pisicile nu se lasă dominate sau influenţate de om şi bine fac. Uitaţi-vă la câine, care are cultul omului şi i se aşează acestuia la picioare, care se lasă călăuzit de om: tristeţea din ochii lui spune totul.

O pisică nu îi poate fi omului decât maestru, câinele vede un maestru în om şi iată-l cât e de nenorocit.

Advertisements

0 Responses to “Motanul şi maestrul meu”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: