09
May
10

Cultul anti-eroului

De unde oare ni se trage? Aş spune că din propriile resurse de laşitate. În cultura română contemporană anti-eroul a devenit idol, model; toate personajele de ficţiune trebuie să poarte uniforma lui. Cine nu e în stare, ca artist, să schiţeze portrete de anti-eroi, e taxat drept „desuet”, „tezist”, „anacronic”, „naiv”, „patetic”. De unde aversia faţă de eroi? E un mod de a contesta şi de a face opoziţie la reţeta filmelor comerciale americane, insinuează gura târgului. Dar oare evităm clişee construind altele, la antipod? Eroii sunt de multe feluri, chiar şi detestabili. Pe când anti-eroii sunt, de regulă, taraţi de impersonalitate, de banalitate, au trăsături generice, ceea ce îi face şi mai schematici, şi mai previzibili… Eroul e, prin definiţie, o excepţie. Mă îndoiesc sincer, însă, că despre o încercare de a submina stereotipiile culturii americane e vorba în atracţia mioritică faţă de anti-eroi. Cred că e pur şi simplu o formă de autosuficienţă la mijloc. Antieroii sunt inşi care eşuează, dar nu pentru că ar încerca să îşi depăşească limitele ci fiindcă ei se complac în propriile vicii, slăbiciuni, neputinţe, se lasă în paragină, îşi asumă, inert, toate defectele, se cocoşează sub povara propriilor lipsuri de caracter, indolent, cu resemnare şi chiar cu o anumită doză de orgoliu. Antieroii au orgolii, iar asta îi trădează pe cei care îi invocă şi mânuiesc din umbră. Nu sunt personaje dostoievskiene, care să ajugă la o conştiinţă critică, care să îşi asume, demn, „urâţenia”, geşelile, ispitele şi să caute o posibilă convertire… Ei nu aspiră la schimbare, ci admit, comod, aşa cum o fac şi românii atunci când meditează la toate relele care li se întâmplă, că „aşa e în România”, aşa le-a fost dat. Răul e un dat al destinului, nu o meteahnă de care s-ar putea descotorosi prin exerciţiul liber al voinţei. Răul social sau cel care sălăşluieşte în propriile manifestări este implacabil, e conceput ca forţă exterioară, cu care trebuie să convieţuieşti. Aşadar antieroul e un ins care îşi declină orice responsabilitate şi orice liber arbitru. Lui, viaţa i se întâmplă, ceea ce este i se întâmplă, până şi aspiraţiile, dorinţele cele mai vii i se întâmplă. Atitudinea sa existenţială este una pasivă. Singura forţă motrice este nevoia de adaptare la ceea ce realitatea înconjurătoare „îi aşterne”. Antieroul e bolnav de suficienţă, conştiinţa lui e cangrenată de această mentalitate pasivă şi insolentă, aş zice, trufaşă, pentru că e o trufie să aştepţi totul de la alţii sau să pui nimicul în cârca altora sau, eventual, a destinului. Antierorul e victima „destinului”. Nu are iniţiative, nu se luptă pentru nimic, nu are idealuri, ci doar o voinţă oarbă de a merge mai departe, de a îndura, oricât, orice.

Cel mai supărător, însă, nu este faptul de a schiţa în ficţiunea literară, cinematografică, teatrală, plastică anti-eroi ci de a încerca, pervers, să îi prezinţi ca modele sau, şi mai grav, ca reflexii fidele ale unoi soi de realitate psihologică. În realitate, însă, au existat martiri, eroi, sfinţi, genii, o puzderie de fiinţe excepţionale… care ar merita portretizate în artă, cultivate ca modele. Cultul antieroului este o sfidare la adresa lor, e o răsturnare parşivă a valorilor. Spunea Felini că orice formă de artă e în esenţă autobiografică. Pentru a-şi justifica sau chiar pune într-o lumină favorabilă sărăcia de caracter, lipsurile şi limitele, creatorii de anti-eroi încearcă să ne suscite empatia, să ne convingă de faptul că omul e, în fapt, un ratat incurabil, o creatură inferioară omului din cultura clasică, mai precis să ne inducă ideea că omul clasic era o hiperbolă. Se ştie însă că modelele inspiră şi însufleţesc realitatea, că dacă n-am visa n-am avea ce materializa, că dacă nu ne-am forţa limitele n-am putea evolua, că fără aspiraţia la performanţă nimic nu e posibil.  Aşa zisul realism al promotorilor de anti-eroi este un trucaj. Nu e suficient să îţi spui realist ca să chiar ai simţul proporţiilor şi realităţii. Nu e suficient să îţi spui iluminat sau înţelept ca să chiar fii. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu realitatea pe care o deconspiră artiştii şi creatorii de ficţiune. E poate, realitatea lor, subiectivă, cea pe care o surprind… Nici nu ar trebui să ne îndoim. Ei sunt antieroii care încearcă, orgolios, să ne facă să credem că autoportretul lor e unul tipic omenesc, în care oricine s-ar putea oglindi. E un mod subversiv de a încerca să-ţi justifici propriile neajunsuri, propagând modele calchiate după chipul şi asemănarea banalităţii, laşităţii, ipocriziei de care te simţi sufocat. Banalitatea nu e un rău în sine… Cultul ei însă da. Nici laşitatea nu e condamnabilă decât atunci când ţi se vâră în ochi ca model. Nici ipocrizia n-ar fi lipsită de farmec şi acoperire dacă nu ne-ar fi servită pe tavă, ca modus vivendi, dacă nu ar fi cusută pe fruntea umanităţii prin cărţi, spectacole şi filme. Antieroul poate fi un prilej de meditaţie sau contemplaţie estetică. Însă, cu condiţia ca imaginea lui să nu fie imputată oricui, realităţii umane, fiecăruia dintre noi.

În lume există chiar şi acum eroi. Indivizi care îşi riscă viaţa înfruntând regimuri politice abuzive, Maici Teresa care se îngrijesc de armate de paria, savanţi care descoperă legi nebănuite ale universului, medici care pleacă în ţările subdezvoltate ca să dea o mână de ajutor, cum era cel din filmul „Beyond borders”, familii care adoptă orfani Sudanezi ca în „Va, vis et deviens”, există încă mari artişti şi gânditori, o sumedenie de inocenţi şi neprihăniţi, există eroi.

Există eroi.

Advertisements

0 Responses to “Cultul anti-eroului”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: