Archive for October, 2010

27
Oct
10

Lecturile pe timp de criză

Cine să se mai ocupe de cărți când țara e în derivă, cum să te mai dedai voluptăților lecturii când ziua de mâine te pândește de după ușă rânjind ca un strigoi? Cine mai are tihna să citească? te întrebi uneori, rușinat de imboldul de a recomanda câte o carte . După o, imatură probabil, chibzuință, am ajuns la concluzia că avem mai multă nevoie ca oricând de tovărășia unei lecturi de calitate. Nu poți trăi în priză directă cu realitatea înconjurătoare fără pauză, fără refugii, fără să îți tragi sufletul, fără să te anesteziezi măcar cu o vorbă de duh, fără să ai parte de mângâierea unei parabole, de căldura unei metafore. Cititul în general te primenește are proprietățile unui rit de purificare.

Avem nevoie însă de cărți puternice, magistrale, de calibrul unor simfonii clasice ca să răzbatem prin coșmarul cotidian. Frescele și pictogramele realității surprinse de majoritatea creațiilor literare contemporane sunt un amplificator al stărilor dizarmonice, cutii de rezonanță ale angoasei, reproduceri fidele ale derivei și nebuniei înconjurătoare. Hiper-realismul livresc, ca și muzica actuală, de e cântată la Ateneu,  poate fi nociv atunci când ești déjà, suprasaturat, epuizat, înfrânt de splendoarea mediului.  La ce ne servește o muzică reflectorizantă a zgomotului și scrâșnetului contingente sau o carte care refuză programatic transfigurarea estetică? Ce să facem cu această extra-doză de anodin și prozaicitate ?

Există orori sociale despre care mari autori au scris într-un mod poetic, electrizant, filosofic, transfigurând așadar materia primă inspiratoare.

Iar unul dintre acești scriitori de geniu este Stansislaw Lem. Ciberiada sa este o suită de parabole care fac aluzie la multiplele defecte congenitale ale diverselor orânduiri mundane. Am avut acut sentimentul că este, poate, cea mai bună carte pe care am citit-o, vreodată?! că mă aflu în fața unei construcții literare perfecte. Cu un dens substrat filosofic, de o subtilitate fabuloasă, scrisă cu un umor irezistibil, Ciberiada deconspiră caricatural imaginea unei omeniri dezaxate, infantile, primitive, inapte să își gestioneze favorabil destinul. O specie pestriță, excentrică și plină de vicii, orgolioasă, ridicolă, împiedicată e personificată de locuitorii diverselor planete descrise în carte. După cum o recomandă și Mihai Mitu, ”Ciberiada este, la drept vorbind, o alegorie, o alegorie în cea mai bună tradiție a speciei. Nimic din ceea ce pe plan uman poate constitui obiect de satiră nu-i scapă autorului: birocrația, lăudăroșenia, parvenitismul, megalomania, goana dupa avuții, atentatul la libertatea de gândire, gratuitățile cu pretenții de artă, filozofia goală, lipsită de continut, folosirea dreptului forței, fariseismul politic, tendințele belicoase ale unor conducători…”.  Lem reușește să ne convingă de faptul că nu suntem nici pe departe o specie evoluată, că restorturile existenței noastre sunt unele fragile, dubioase, că încercările noastre de a construi societăți sunt, mai mereu, dezastruoase și că suntem foarte departe de ideea de civilizație cu care ne împăunăm. Chiar și limitele gândirii și imaginației umane sunt ironic decantate și cântărite. Intenționat probabil, Lem și-a asumat calitatea de autor de romane științifico fantastice. Atlminteri n-ar fi reușit să își comunice mesajul în Polonia comunistă. Majoritatea lumilor pe care le evocă în carte, indiferent dacă sunt plasate într-un decor medieval sau de eră industrială, dacă sunt populate de ființe biologice sau de roboți sunt stăpânite de dictaturi, sunt prada unor nelegiuiri sociale, a unor excese, a unei forme sau alta de nebunie colectivă. Nu există maladie civică din trecutul sau prezentul omenirii pe care Lem să nu o ia în bătaia puștii. Printre parabolele sunt presărate și unele anecdote, pline de haz, cu miză filosofică, cum e cea în care constructorul Trurl creează ”cea mai proastă mașină inteligentă din lume” care se dovedește a fi și deosebit de ranchiunoasă și răzbunătoare sau cea în care, mașina care poate materializa orice cuvânt care începe cu litera n, ajunge să genereze neantul din orgoliu.

Teatrale, în sensul cel mai bun al cuvântului, povestirile lui Lem din Ciberiada înscenează situații virtuale calchiate după chipul și asemănarea năravurilor omenești, cu o imaginație magnifică, cu inflexiuni de limbaj uluitoare. Dar cel mai impresionat este că această satiră excepțională a fost concepută și publicată într-o dictatură, fapt care dă o șansă de reabilitare umanității și îi spală cumva obrazul mânjit.

 

26
Oct
10

Frescă medievală, autoportret

 

Credința nu te face liber, te face depenent și slab, nepregătit pentru neprevăzut, rob al pasiunii, te face neajutorat în fața încercărilor hazardului. Vorbesc despre orice fel de credință nu despre una anume.

Soțul meu a trebuit să plece să lucreze într-un alt oraș, nu contează care, unul de care mă leagă prin fibre obscure amintiri ale unei perioade medievale din viața mea și, poate, a multora: adolescența.  Cumva, treptele din trecutul meu se aseamănă cu vârstele omenirii. Brașovul copilăriei a sădit în mine imaginea unei ”antichități ”de aur – o eră visătoare, înțeleaptă, aeriană, plină de armonie, tihnă, frumusețe, grație și savoare – o eră scăldată în dogoarea străvezie a ficțiunii și în iubiri platonice, în lumina clară a răsăriturilor, în roșul aprins al cactușilor și în umbrele foșnitoare ale merilor din grădină. Eră care s-a încheiat brusc odată cu moartea bunicii. Adolescența m-a aruncat în evul mediu. Mi-a luat tot: răsăritul, merii, ficțiunile, tihna, grația și visarea, înțelepciunea, simțul contemplației, mi-a luat până cântecul cocoșilor din vecini, în schimb mi-a dăruit credința. În oameni, în lume, în forțele proprii, într-un Dumnezeu al iubirii, în schițele precare ale unui viitor fantonă, surâzător, minunat, crescut din trunchiul copilăriei și făcut din aceeași fibră și din aceleași seve. Dacă mai există cineva care are dubii – credința nu te face liber, ci te duce în robie. Credința îți răpește simțul orientării și în general simțurile proprii. Iar evul mediu m-a acaparat cu torțe, trâmbițe și surle, cu mituri și superstiții, m-a luat în primire cu întunericul și frigul său specifice. Îmi amintesc de acea perioadă ca de o temniță a sufletului. Am crezut și am fost umilită, am crezut și am fost lovită în plex de propria credință ca de cel mai înveterat dușman. Câteva pâlpâiri de stare dezgroapă în mine amintirea unor ritualuri. Era o vârstă în care practicam multe ritualuri, trăiam într-o stare de rugăciune aproape continuă. Iar sufletul meu, despuiat de umbra merilor, de vocea bunicii, de răsăriturile din grădină și de cântecul cocoșilor dârdâia ca vai de el, agățându-se cu degetele schiloade ale credinței de brațul din ce în ce mai cețos al acelui viitor fantomă care trebuia să îmi aducă fericirea, care trebuia să crească în mod firesc din trunchiul copilăriei. Adolescența medievală nu m-a scutit de nici o palmă, de nici o rușine, de nici o trădare, de nici o îngenunchiere. Și a durat ceva până m-am dezmeticit din credință și am găsit în mine suficiente resurse de revoltă cât să ies din temnița în care aceasta mă ferecase. Am intrat în prima tinerețe cu gânduri renascentiste, cu forțe proaspete, cu demnitate, suficientă cât să îmi țină de frig și de foame, uneori chiar și de urât. Au urmat apoi perioade iluministe, existențialiste, expresioniste, ba chiar și o perioadă modernă, în care simțeam chiar că pot ține pasul cu lumea. Acum însă toate îmi sunt egale, sunt istorie. Trăiesc propria-mi post-istorie și pentru prima oara nu mai târăsc după mine fantoma sâcâitoare și pisăloagă a viitorului, nu mai am la îndemână decât un prezent inform din care să îmi confecționez amulete și în care să îmi mărturisesc cronic necredința.




copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers