07
Nov
10

Când poezia cântărește mai greu decât foamea

 

E impresionant să vezi în vremurile de acum atâția oameni adunați laolaltă de iubirea sau admirația pentru ceva sau cineva anume și nu de ură sau disperare, e uimitor să vezi cum poezia scoate în stradă mulțimi bajine, pe care nu le-a organizat nimeni, mai hotărâte decât cele pe care le aduc în piața publică lipsurile, frustrările și foamea. În astfel de momente începe să-ți reîncolțească încrederea că acest popor secătuit de vlagă și de mândrie e încă în stare de acte de solidaritate sau conștiință, are încă o busolă, nu e complet rătăcit.

Cei care l-au omagiat în aceste zile pe Adrian Păunescu au arătat o formă de luciditate a sentimentelor mai presus de imboldul de a judeca sau condamna, de a reduce ființa umană a poetului la conjunctura socială care l-a consacrat.

Pe Păunescu nu îl putem urî decât iubindu-l, nu îl putem înțelege decât trăindu-l, nu îl putem concepe rămânând imuni la arderile lui. El nu este un moralist ci un sentimental extravertit, un om ale cărui contraste și excese sunt la fel de firești ca și acelea ale naturii, ale cărui contradicții sunt asemeni celor ale unei mări, când dezlănțuită când ocrotitoare, ale cărui revărsări emoționale sunt asemeni ploilor de vară, întreaga lui creație este un ecou al convulsiilor unei vietăți conectată prin toate fibrele la respirația majoră a organismului cosmic. Păunescu este un exemplar uman în care natura nu a fost îmblânzită și dresată și care a reușit să supună cultura acestei naturi spectaculare, feroce, implacabile, irezistibile. Prin el înțelegem că inima poate domina rațiunea într-un mod purificator, că există și o morală a inimii nu doar una, impersonală, a gândirii detașate.  Prin el înțelegem că lucrurile simple pot fi tumultoase și pline de nuanțe, că lucrurile trebuie să rămână simple și că iubirea ne salvează întotdeauna.  Ceea ce a reușit Păunescu a fost să surprindă coloratura simțirii specific românești în creații care pot fi considerate adevărate mostre de folclor citadin.

A fost un erou, un anti-erou, a fost consecvent sau inconsecvent, a fost socialist din convingere? ce importanță au toate acestea în fața forței de nestăvilit a expresiei lui? Nu poate fi redus doar la atât. Complexitatea lui ține de puterea de a fi simplu. A fost mentorul rezistenței prin simplitate.  Cuvântul său mângâie, rănește, insultă şi alină, împrăştie iluzii şi adevăr, cuvântul său seamănă neliniște și culege liniște, iar acest cuvânt a suflat argint viu peste singurătatea multora dintre noi. Dincolo de geniul poetic, Adrian Păunescu este doar o fiinţă umană, iar acest lucru a făcut ca viața lui să fie cu atât mai grea și mai demnă; o ființă umană blândă şi crudă, înţeleaptă şi nesăbuită… A fost și apa care spală și dezmiardă și stânca de care mulți s-au lovit.

Nu avem dreptul să-i reducem imaginea și existența la câteva atribute disparate,  ar fi un gest la fel de absurd ca acela de a reduce fulgerul la recoltele distruse, de a reduce iarna la frig, de a reduce așteptarea la obiectul așteptării, de a reduce un destin la avatarurile sociale ale cuiva…

 Poezia lui îi va supraviețui și va dăinul mult și bine.

Ne luăm acum rămas bun de la cel care a fost Adrian Păunescu și care a semănat în noi, prin poezia lui, un întreg popor de umbre.

Umbrele acestea ne vor însoți și, uneori, ”când ne va fi mai greu”, ne vor ține chiar de mână. Odihnească-se în pace!

„Eu, umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu

Şi-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă
Te rog pe tine umbră
Să redevii fiinţă
Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
Cînd zorile noaptea-şi dezleagă
Mă satur cu-o umbră şi-atît
Mă satur cu-o umbră şi-atît

Şi sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborît
Tu umbră tăcută si dragă
Aşează-ţi fularul la gît
Aşează-ţi fularul la gît

O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atîta de rău că e bine
E-atîta de mult că e nu

Bacovia-şi iese din sine
Şi rîde in “a” şi în “u”
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu
Şi umbra aceea eşti tu”.

                                                   Adrian Păunescu

Advertisements

3 Responses to “Când poezia cântărește mai greu decât foamea”


  1. 07/11/2010 at 4:06 am

    Impresionant articolul tău. Păunescu a fost, într-adevăr, un fenomen al naturii. O carismă ca a lui devenea uneori stihie.

  2. 07/11/2010 at 4:21 pm

    Jale!
    de Marius Adrian Porojnicu

    Aprinde lumina si scoate-ti caciula,

    Romane, oriunde ai fi,

    Caci moartea cea cruda ne-a dat lovitura :

    Si insusi Cuvantul muri !

    In lacrimi, imi urlu durerea,

    Si-s speriat, ingrozit !

    In piept simt nespuse cuvinte

    Din insusi Cuvantul sadit !

    Cea flacara, musai sa arda,

    In fie-ce piept de roman !

    Sa punem drapelul in berna,

    Sa vina afetul de tun !

    Ce jale, Doamne, ce jale,

    Pe natia noastra,’ncercata !

    Orfani de lumina flacarii sale:

    Cernit ne e steagul si patria toata !

    *

    Primeste-l Doamne,acolo’n dreapta Ta

    Si ‘ncununeaza-i tronul cu petunii,

    Ca Tu ne esti Parintele ceresc,

    Iar el este Parinte Natiunii !

  3. 3 roxana
    17/12/2010 at 7:03 pm

    aici nu pot fi de acord cu tine. Judeci liric. Nu vrei sa distingi planurile, crezi ca poeticul spala toate. Nu sintem judecatori, insa putem gindi distinctiv; trebuie sa existe niste limite de rigoare in viata unui om pentru ca sintem datori si pt altii. I-limitati autodeclarati, riscam sa umflam totul.
    nu cred doar in “dumnezeul culturii” la care AP ar fi luat un premiu literar.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: