09
Nov
10

Manifest cultural

 

„If there will be no man to appreciate the beauty of a sculpture made by Michelangelo and we consider the beauty to abide only the “eye of the viewer”, then Michelangelo’s creations are supposed to disappear from the map of the Art-models, to be banished because nobody considers them aesthetically meaningful anymore. Are there some objective criteria to testify the value of an art work or we cannot escape from the ground of random subjectivity?”

Atunci când am ridicat problema într-un capitol al tezei de doctorat nu m-am gândit că în scurtă vreme voi ajunge să fac din ea leit-motivul unui manifest cultural.

Ei bine nu mai vreau şi nu mai pot să aud despre ce e şi ce nu e la modă în artă, tocmai pentru că moda şi arta sunt mai antagonice decât pământul şi cerul, decât minusul şi plusul, moda este tot ceea ce nu ajunge artă, iar arta tot ce se sustrage modei în expresie, tot ceea ce se dovedeşte a fi mai presus de ea.

Nu mai vreau să aud nici un marţafoi cu pretenţii de mare expert în postmodernisme că se exprimă ireverenţios la adresa poeziei ”desuete” sau a picturii în stil de secol XX, că desfiinţează cu uşurinţa cu care deşiri o bucată de pânză uzată opere grele, substanţiale, reverberante, doar pentru că nu sunt trendy şi nu se înscriu în curentul de două parale la care marşează domnia lui sau a ei plus vecinii de bloc şi tovarăşii de bodegă. Sigur că sonetele lui Shakespeare nu mai sunt la modă, dar asta ce înseamnă? Că le putem excomunica din domeniul artei? Că nu mai sunt vii? Păi şi dacă sunt vii şi nepieritoare atunci înseamnă că intră în competiţiile cu capodoperele colegilor de gaşcă şi beţie ale expertului… Căci ce-i nepieritor e anacronic, există care va să zică şi în prezent, iar publicul de artă e liber în faţa infinitei oferte, publicul se înfruptă după propria-i vrere din Shakespeare sau din Gigi cel în Trend şi există riscul ca acest public, bolând, necioplit şi desuet să îl prefere pe primul, pentru că până la urmă arta e un act de comunicare, ea produce şi satisface nevoi, cum zicea Louis Kahn, dar mai întâi le produce, iar dacă Gică Expertul susţine ca şi mine în teză că arta nu e întru totul apanajul gustului sau jucăria publicului, că e mai presus de judecăţile subiective pure, atunci cu siguranţă e mai presus şi de modă, logic? Cine face legea în materie de artă? Critica? Nicidecum… Ea creează trendul. Atunci cine? Publicul? Nu, pentru că publicul poate prefera maneaua muzicii lui Beethoven, poate ajunge să decidă chiar că muzica lui Beethoven nici nu e artă ci o formă de expresie a unui secol mort şi îngropat. Fiecare e liber să creadă şi să simtă orice în faţa devălmăşiei halucinante de modele. Dar eu nu mai vreau să aud de modă în contextul esteticii, pentru că nu există artist mare care să nu fi susţinut măcar o dată în viaţă ca Egon Schiele că arta este funciar eternă sau ca Ernesto Sabato că se scrie cu sânge şi cu nimic altceva.

Artiştii de gaşcă şi de crâşmă sunt cei care ştiu reţeta magică, ei ştiu în general totul despre creaţie, iar judecata lor e infailibilă, în vreme ce Van Gogh îşi distrugea tablou după tablou, nemulţumit.

Evident criticii sunt mână în mână cu Gigi cel în Trend, ca poliţiştii cu infractorii. So What? De artă nu te poţi atinge doar pentru că vrei şi crezi că poţi, arta e ZEU, iar diferenţa dintre om şi zeu este că zeii au puteri asupra oamenilor în vreme ce oamenii nu au puteri asupra zeilor.

Gigi cel în trend poate convinge cetăţenii că arta este ceea ce vrea şi poate el, dar nu poate convinge Arta.

Uite că în subcultura mea prefer un epigon al lui Shakespeare unui ”orginal” în tendinţe, prefer un imitator bun de Francois Villon sau de Beaudelaire unui autentic Vorbe în Vânt, unuia care scoate vorbe de calitatea vânturilor lui Shakespeare.

Uite că nu cred în criza limbajului şi în moartea simbolului şi în eclipsa romanului şi în eşecul clasicismului şi al romantismului şi în moartea Artei nici cât credea Hegel.

Cred că, dimpotrivă, cu indigestii culturale puternice, vom rejecta în scurt timp genul de hrană artificială şi sălcie pe care ne-o bagă pe gât postmodernii.

Deconstruieşti ce deconstruieşti şi ajungi să stai pe un teren viran. Şi pe urmă ce?

Nu v-aţi săturat de oglinzi ale angoasei? De fotografii ale lehamitei?

 

 

 

 

 

 

Am visat într-o noapte o expoziţie de artă contemporană într-o sală feerică, în care nişte unii, care îşi spuneau artişti, mâncau vopsele, se stropeau cu ele pe corpuri, ziceau că e happening. Nu v-aţi săturat? Nu aţi obosit de instalaţii şi instalatori? Dar de dezinstalatori?

Nu simţiti nevoia de puţină linişte? Oare nu merităm un strop de frumuseţe? Suntem atât de răi încât să nu avem dreptul la refugii în afara ghenei de gunoi a contingentului? Suntem atât de perverşi încât să vibrăm la portretul artistului în poziţie de vomă mereu şi mereu?

Oare suntem făcuţi pentru zgomot? Nu resimţim nevoia unui strop de muzică? Sigur că şi Gigi cel în Trend şi criticii care îi duc paharul la gură sunt oricând gata să ne convingă de faptul că zgomotul e esenţa artei pentru că e mult mai uşor să faci zgomot decât muzică şi trebuie să ia şi ei nişte aplauze.

Oare suntem făcuţi pentru anti-poezie şi anti-lirism şi anti-onirism când în fibra noastră intimă suntem bântuiţi de metafore şi vise?

Cât de mult ar trebui să ne minţim, să ne mistificăm propriile simţuri interioare ca să ne adaptăm gustul la artefactele care ne sunt servite împănate şi scăldate în sosul tuturor ororilor?

Cât de fraieri trebuie să fim încât să acceptăm că arta şi estetica au divorţat la finele secolului XX şi că estetica a murit între timp de inimă rea?

Cam cât de bolnavi încât să ne placă urâtul anestetic livrat pe post de poezie, pictură sau de orice?

Adesea arta culinară e mai nobilă, un soufle de spanac are mai mult lirism decât au versurile lui Gigi cel în Trend care se laudă că Shakespeare nu mai e la modă.

E nu zic că epigonia e de lăudat sau de cultivat. Zic că o limbă are limite aşa cum o inimă de om are limite, aşa cum mintea are limite, iar limbajul artei este doar o limbă: finită şi inepuizabilă în acelaşi timp, banală şi spectaculoasă, uzată şi inovatoare, creativă şi fadă. Dacă acceptăm aceste limite putem fi şi creativi, uneori. Dacă le negăm suntem doar penibili.

Manifestul meu este unul elementar: creaţi ce vreţi şi cât vreţi, însă în limba voastră proprie şi nu după canoanele unei mode, pentru că altminteri veţi sfârşi ca nişte manechine sau foto-modele, iar în urmă nu veţi lăsa decât o dâră de parfum scump. Sau ieftin.

Imaginile inserate în text sunt reproduceri ale unor lucrări prezentate publicului internaţional în cadrul unor expoziţii ICR.

 

 

Se pare că şi în vremea lui Shakespeare exista o modă…

Sonet XXI

În traducere proprie

 

Eu n-aş putea să-mi fac muza să plângă

Pe versuri smăcuite-n chip frivol

Să-ţi fac un chip cioplit din cer şi undă

Făptura să ţi-o cânt în mi bemol

 

Eu nu-ndrăznesc să te cunun cu luna

Să te-nrudesc cu soarele şi marea

Din flori de-april să-ţi împletesc cununa

Şi să-ţi aştern sub tălpi imensă, zarea

 

Căci te iubesc cu adevărat şi pur

Cu dragoste maternă, neîngrădită

Şi nici un vers suflat cu praf de aur

Nu-i poate fi dublură în oglindă

 

Prefer să tac decât să scriu vreun rând

Despre ce simt şi n-am de gând să vând.

 

 

 

Advertisements

3 Responses to “Manifest cultural”


  1. 1 roxana
    17/12/2010 at 5:23 pm

    draga Ilinca,
    ai incercat sa publici acest articol? e excelent ce spui si cum spui.
    iti multumesc.

    iar daca imaginile expuse sint arta…. si daca sint expuse sub tutela icr…..

    e ingrozitor si de aceea subscriu manifestului, il vad necesar
    mai ales ACEASTA forma de protest o vad necesara – si as vrea sa fie mai vizibila, mai audibila
    iata, tu ai spus aici apasat!

    ma intreb de o vreme incoace: ce reviste culturale are bucurestiul?

  2. 2 octavian
    21/06/2012 at 12:43 pm

    ingrozitor ceea ce e aici… satanic…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: