18
Nov
10

Desenele copiilor

 

Întotdeauna m-au fascinat desenele copiilor. Mi s-au părut mai frumoase şi mai atrăgătoare decât multe dintre cele ale adulţilor „cu mână”… poate şi pentru că nu ţintesc ceva anume şi nu ţin cont de rigori stilistice, de curente sau genuri, de norme estetice ci doar de dorinţa, mai totdeauna irealizabilă, de a reproduce elemente din realitatea încojurătoare sau fictivă de care se simt legaţi. Poate tocmai faptul că nu reuşesc să îşi portretizeze câinele, prietenul, fratele aşa cum ar vrea, expresia lor se suprapune peste un filon de reprezentatre transfigurativă: simbolico-schematică. Copiii creează desene care ţin de domeniul esteticii involuntare, aşa cum au şi umor involuntar, adeseori, atunci când încearcă să fie serioşi. Ori în aceste acte de comunicare involuntare, care se situează uneori la limita sublimului, rezidă ingenuitatea, ingenuitate pe care artiştii maturi o caută cu înfrigurare, o fabrică, o produc prin voinţă, prin diverse tehnici şi strategii care ţin de cogniţie. Copiii au un fel de a face artă care evocă ontogeneza expresiei artistice a umanităţii, desenele lor nu sunt naive ci, asemeni figurilor creionate de strămoşii noştri prin peşteri acum zece mii, nouă, opt mii de ani, sunt pilde vii de gândire simbolic figurativă; ei nu reproduc forme pentru că nu ştiu cum să o facă şi atunci le sugerează prin simplificare, iar în acest proces de codificare a formei rezidă esenţa oricărui demers estetic. Un cerb reprodus cu acurateţe fotografică de un pictor înzestrat poate fi mai puţin relevant estetic decât unul schiţat de un copil, prin câteva linii elementare, care doar sugerează proprietăţile esenţiale ale cerbului.

Acest caracter esenţialist al artei se reflectă în structurile profunde ale gândirii noastre, oricât am încerca să ne convingem, conştient, că arta poate fi orice şi oricum şi că nu ţine cont de nici o limitare. Omul atavic din noi caută această transfigurare simbolică în actul artistic, caută esenţe şi amprente ale ideii de esenţă, caută să refacă interior, în contact cu expresia artistică, emoţia aceea primară pe care a resimţit-o cel care a desenat cândva pe un zid o siluetă de bizon. În pictura lui Miro, spre exemplu, se resimte intens această căutare a esenţelor şi totodată a originilor artei. Se simte în lucrările lui febrilitatea nevoii de a transpune natura primă a trăirii, impresiei sau viziunii într-una secundă, umbroasă, care face ca imaginea din privire să se preschimbe în idee vizuală.

Copiii stăpânesc un limbaj plastic primar, aşadar o gândire elementară care, însă, nu este însuşită ci înnăscută, ei au un vocabular vizual capabil să exprime idei şi noţiuni simple. Spre deosebire de limbajul textual a cărui plasticitate presupune supleţe, bogăţie, ingeniozitate şi rafinament, limbajul vizual poate impresiona chiar atunci când este greoi, necontrolat, prea puţin graţios, sărăcăcios chiar, pentru că ochiul interior nu gândeşte în cuvinte, ci în ritmuri, tensiuni, umbre, pete de culoare, linii de forţă, iar armonia expresiei vizuale nu ţine cont de stângăcia reprezentării, armonia constă în puterea de contagiune a sugestiei. O mână ruptă într-un tablou atârnă mai greu decât expresia „o mână ruptă”, în imagine stelele şi luna nu sunt locuri comune ca în poezie, pentru că pot fi desenate în milioane de feluri, însă numite într-un singur fel.

Arta, chemarea spre artă, ţine de spectrul instinctualităţii umane. Ca şi limbajul articulat. Toate fiinţele biologice se exprimă într-un fel sau altul, însă arta este, poate, singurul tip de expresie specific uman. Nevoia de a crea o natură secundă, de a perpetua naturalul în teritoriul abstracţiei poate fi descifrată chiar şi în desenele copiilor foarte mici şi ţine, probabil, de procesele cristalizante ale memoriei. Abstracţia este un catalizator al amintirilor care le înlesneşte sedimentarea şi, totodată, ne ajută să distingem din devălmăşia de impresii, imagini, stări şi experienţe elementele cheie care ne compun sau însoţesc identitatea, este un mijloc de a ierarhiza, de a ordona componentele universului nostru lăuntric. Casa, pisica, mama, vecinul sunt, în tablourile copiilor, elemente caracterizante ale eului, ele constitutie un alt fel de auto-portret şi sunt dovada că actul artistic, fie el elaborat sau rudimentar, are ca miză auto-expresia, focalizarea fiinţei individuale în lume şi în sine.

 

 

http://www.childrens-drawing.com/eng/08_contest/11thcontest.html

Advertisements

0 Responses to “Desenele copiilor”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: