21
Nov
10

Andre Glucksmann şi discursul urii

La mai bine de un secol după ce ”Omul resentimentului” a făcut înconjurul lumii, te aştepţi ca o carte despre ură să fie încă şi mai nuanţată, să dezvolte teza lui Sheller, să o împingă mai departe sau barem să o contrazică printr-o analiză de aceeaşi complexitate. ”Discursul urii” nu este însă nici pe departe o lucrare care să poată rivaliza cu cea care, practic, a deschis drumul interogaţiilor asupra fenomenului resentimentar pentru că autorul ei, Andre Glucksmann, focalizează ura doar din perspectiva trăirii fobice, de ordin colectiv. El dezbate ura ca prejudecată, ca factor catalizator al opresiunii şi persecuţiei sociale, nu vizează însă celelalte sortimente de ură, atât de vitale, de omniprezente în trăirea persecutatului, spre exemplu, nu se ocupă şi de ura victimei, a rebelului, a dezamăgitului, de ura –frustrare, de ura provenită din dorinţă neîmplinită sau din faptul de a fi fost minţit, trădat, umilit, de ura îndrăgostitului părăsit, cum e cea din blestemele româneşti, de ura celor care se simt sau se ştiu inferiori faţă de cei care îi surclasează, de ura dintre fraţi provenită din invidie, de ura-gelozie, şamd. Glucksmann evită în mod deliberat să se ocupe de acele forme de ură care pot fi explicate, care ar avea la bază un filon de motivaţii mai mult sau mai puţin rezonabile. Evident, nici o formă de ură nu este justificabilă sau dezirabilă, însă unele pot fi justificate, înţelese, explicate. E mult mai simplu să scrii despre ură ca ură, ca expresie nemotivată a agresiunii şi răutăţii, decât despre ură ca derivat al iubirii sau ignoranţei, al neînţelegerii, al erorii de evaluare a unei situaţii, ca eşec al unei acţiuni valorizante, ca revers însuşi al valorii sau ca proastă întrebuinţare a unei axiologii.

Cartea are mai degrabă un caracter descriptiv decât explicativ şi simplifică reducţionist fenomenologia urii. Nici măcar morala creştină – care este cea mai puritană în privinţa iubirii – nu exclude ura şi nu o condamnă întru totul ci încearcă să o neutralizeze prin iertare. Creştinismul condamnă iubirea de sine exclusivă – concepută şi ca stimulent al urii – însă nu ar fi putut iniţia o doctrină a iertării fără să ţină cont de faptul că ura este, în anumite cazuri, firească. Iertarea presupune un triumf personal asupra urii, însă există chiar şi în cea mai îngăduitoare mistică o limită a acesteia. Nu poţi ierta un genocid, acte de terorism, violuri, orori, acele ”creaţii” ale urii pe care le evocă Glucksmann. Atunci când ura este doar o pornire tenebroasă a sufletului, o eclipsă a conştiinţei, un act de cruzime gratuit, nu se pune problema iertării şi aş zice că nici măcar nu este vorba de ură ci de un soi de turbare, de o manifestare malefică deviantă în raport cu condiţia umană.

O ură fără sens, fără fundamente este, desigur, mult mai uşor de condamnat decât una alimentată de ideal, cum ar fi acela de libertate, care a călăuzit revolta sclavilor spre exemplu. Însă este mult mai interesantă o lectură a unei dezbateri despre caracterul ambivalent al urii, decât a uneia care îi atribuie proprietăţi exclusiv malefice. De asemenea terorismul, în accepţiunea sa actuală, este supralicitat aş zice pentu că noţiunea este vehiculată cu spectru de semnificaţie restrictiv. Acelaşi gen de acte descreierate, de sadism gratuit, sub altă titulatură, a făcut ravagii şi în evul mediu. Ce altceva sunt invaziile barbare decât forme de atac dement la adresa unor nevinovaţi, a unor victime arbitrare? Dar politica de înfometare a poporului şi de continuă ameninţare pe care o practică aici şi acum guvernul en titre nu poate fi considerată o formă de terorism lent? Poliţia politică a regimului ceauşist nu era o practică teroristă? Stalin n-a fost şi el un terorist?  Dacă titlul cărţii ar fi fost ” Faţete ale terorismului în lumea contemporană” sau ”terorism şi holocaust” ar fi fost o creaţie cu miza perfect împlinită. Dar ar fi avut pesemne mai puţin cititori. Ura umană însă se întinde pe teritorii mult mai vaste şi pătrunde în capilare ale trăirii mult mai întortocheate decât lasă se se întrevadă această carte.

 

Advertisements

0 Responses to “Andre Glucksmann şi discursul urii”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: