15
Dec
10

American History X

Oamenii au registre de percepţie a violenţei foarte diferite în plan imaginar, iar când violenţa este ilustrată în opere de artă, în literatură sau producţii cinematografice, ceea ce pentru unul poate fi de nesuportat pentru altul poate fi un simplu joc de idei şi umbre.

Mi s-a întâmplat doar de două ori să fiu depăşită de violenţa ilustrată pe peliculă. Să mă urmărească apoi, chiar şi trează fiind, o stare de coşmar: atunci când am văzut ecranizarea din 1984 cu John Hurt a romanului lui Orwell ”1984” şi apoi, câţiva ani mai târziu, când am văzut ”Portocala mecanică”, două filme care au făcut vâlvă altminteri, foarte bine cotate de critică. Am făcut destul de urât în cosecinţă, am avut stări de panică, insomnii, momente de angoasă şi teroare intimă, însă îmi amintesc perfect că îmi repetam în gând că răul din aceste filme, contagios, are o componentă demonică, nu este un rău de sorginte umană asemeni celui imortalizat în majoritatea cărţilor, spectacolelor şi filmelor. Am încercat să mă fac înţeleasă, dar se pare că n-am reuşit pentru că apropiaţii mei s-au străduit, în consecinţa mărturisirilor mele, să mă ţină departe de pelicule absolut inofensive, de-a dreptul duioase, în care apar niscaiva scene de violenţă cum ar fi American History X sau ”7” sau chiar delicioase poveşti despre Anticrist. Nu îmi dau seama ce socoteli şi-a făcut Yves când a găsit de cuviinţă să mă convingă să văd ”Crash”, în schimb a refuzat categoric să vizionăm împreună ”American History X ” care este un film pe aceeaşi temă, făcut într-o manieră asemănătoare, cu fix aceeaşi doză de violenţă, cu acelaşi mesaj umanisto-pacifist în background etc.  E clar că nu m-am făcut înţeleasă, pentru că violenţa din ”Fight Club”, de exemplu, atinge nişte piscuri, iar eu am receptat filmul într-o cheie de parabolă, foarte reuşită, am văzut în el idei şi umbre, subiecte de meditaţie, o satiră socială savuroasă şi nicidecum bălţi de sânge. Diabolicul, aşa cum îl resimt, nu e nici măcar cel din operele religioase sau din filmele cu posedaţi, care îmi par la rândul lor, pitoreşti : au ceva de basm, prezintă un monstruos mitologic care face şi el parte cumva din natură sau din subteranele culturii. Răul care mă înspăimântă pe mine este unul contra-uman şi total gratuit, unul a cărui miză pare să fie tocmai extincţia substanţei umane. Albii care împuşcă negrii şi negrii care împuşcă albi prin filmele despre rasism sunt toţi victime ale urii rasiale, sunt violenţi de frică sau de disperare. Răul pe care îl propagă are rădăcini cât se poate de umane. Pe când răul din ”Portocala mecanică” este unul nejustificat de resentimente, de frustrări, de ură, este însăşi esenţa perversiunii, unde perversiunea este forma ultimă a violenţei, cea care dezumanizează, iar cel mai supărător la acest film este, din punctul meu de vedere, faptul că nu face recurs în subsidiar la vreo morală umanistă, nu se raportează la ideal ci la haos, nu are în spate un sistem de referinţă care să îi confere, direct sau indirect, un mesaj benefic, este un film rău despre rău şi care nu contrapune răului nici o soluţie şi nici o alternativă. Nici în ”1984” nu există salvare, posibilităţi de evadare din imperiul răului sau vreo explicaţie de factură psihiatrică aptă să justifice cruzimea şi atrocitatea. Doar o voinţă diabolică poate face din rău un scop în sine. În majoritatea creaţiilor cinematografice care tratează chestiunea violenţei răul nu este decât în planul mijlocelor. Rasiştii, misoginii, homofobii cred, atunci când acţionează vindicativ agresiv, că fac bine,  că luptă pentru o cauză bună. Războaiele umane sunt, toate, într-un anume sens iniţiate în numele unei valori anume sau unei raţiuni care evocă un tip de bine. Mai toate formele de violenţă umane se hrănesc din acest dualism act-scop şi din această discrepanţă abisală dintre ţel şi mijloace. Ieri am văzut de capul meu American History X, un film excepţional şi totodată indulgent cu condiţia umană, care focalizează acest gen de violenţă. Personajele au chiar ceva fragil şi sentimental, sunt perfect acoperite psihologic în acţiunile lor ce propagă şi amplifică agresiunea şi conflictul. Din iubire şi angoasă faţă de pericolul care îi pândeşte pe cei dragi, din revoltă faţă de moartea absurdă a tatălui, dintr-un amestec inflamabil de iubire şi spaimă tânărul neo-nazist din film devine militant şi  violent. Filmul, nu doar că nu m-a umplut de anxietăţi, m-a încântat de-a dreptul… Convertirea personajului principal este fabulos realizată.


În schimb, în ”Portocala Mecanică” răul nu are rădăcini în sentimente omeneşti ci într-un vid de sentiment, este un rău-aspiraţie, un scop în sine, un rău câtuşi de puţin dual. În această distincţie dintre răul care se ridică peste scheletul binelui şi îl parazitează şi cel pur care subzistă dincolo de orice sens al binelui constă diferenţa dintre uman şi diabolic.

Diabolicul mitologic are ceva din lupta dintre elementele cosmice primare, e un tip de combustie cosmică demnă de pus în ramă într-un muzeu al filosofiei buddiste. Însă diabolicul despre care vorbesc aici nu are nimic ”natural”, după cum nu e nici omenesc, nici bestial, nu e alimentat nici de frică nici de patimă nici de răzbunare nici de foame nici măcar de ură (ura este un sentiment gestionat şi el, ca toate celelalte, de o funcţie a valorii) ci de o misterioasă forţă tenebroasă care sfidează ordinea cosmică şi orice sens posibil. Cutremurul ucide, dar nu e o expresie a răului, ci o forţă a naturii. Rasistul ucide, dar de cele mai multe ori o face din grijă şi dragoste pentru ai lui. Misoginul ucide, dar de cele mai multe ori ajunge misogin din iubire dezamăgită sau rănită pentru femei, din cauză că le-a idealizat sau a investit prea mult cândva în ele. Nu există rău natural care să nu aibă o cauză fizică, metafizică, psihologică, o cauză însemnând totodată şi un sens. Cutremurul echilibrează faliile tectonice, el nu intenţionează să ucidă. Rasistul din American History X nu e un ucigaş cu vocaţie, el nu vrea să omoare ci ar fi vrut ca tatăl lui să nu fi fost împuşcat. Tot ce face în consecinţă este din revoltă, din suferinţă, din teroare… Desigur, nu tot ce are sau conferă sens e şi de dorit sau benefic. Însă răul natural ţine de un lanţ determinist, de o înseriere de consecinţe. Pe când cel pe care îl numesc diabolic nu are nici o tangenţă cu necesitatea, cu determinismul, este unul gratuit: perfect evitabil. Când eşti un copil de bani gata răsfăţat poţi evita fără probleme să violezi, să umileşti din plăcere sadică. Când ai avut un tată care a murit la Auschwitz e mai greu să simpatizezi germanii. Dacă un copil al cărui părinte a fost victima holocaustului se apucă să omoare nemţi, nu îl încurajezi, dar îl înţelegi… American History X e un film chiar prea blând şi înţelegător pentru că justifică demenţa personajului şi îi plasează toate actele într-un cadru de nebunie temporară.

Ceea ce nu suport să văd sau să citesc (culmea ”1984” filmul e mai tenebros decât cartea) sunt ilustrări ale maleficului fără comentarii, justificări sau invocaţii implicite ale binelui. Dacă mai sunt şi alte filme sau cărţi gen ”Portocala mecanica ” e bine să fiu avertizată să nu intru în contact cu ele.

Advertisements

5 Responses to “American History X”


  1. 1 roxana
    17/12/2010 at 2:44 pm

    nevizionat insa de mine, dar citit despre: filmul lui Haneke, “funny games” – in legatura cu observatiile tale despre raul ca rau, gratuit, grotesc

    • 02/01/2011 at 10:03 pm

      Filmele lui Michael Haneke se remarca intr-adevar, asa cum a observat cineva mai sus, prin scene socante de violenta, dar este tocmai genul de violenta motivata, nu cea gratuita. Modul in care sunt realizate le face sa aiba un impact la fel de puternic precum cel din “Portocala mecanica”. In “Code Inconnu” exista doua astfel de scene care nu tin mai mult de cateva secunde, insa raman intiparite in memoria oricarui spectator. Asta nu inseamna ca este un film care trebuie evitat.

      Dintre carti, imi amintesc de “Voi scuipa pe mormintele voastre” (Boris Vian) si “Albastru nemarginit, aproape transparent” (Ryu Murakami). Pe niciuna dintre ele nu as reciti-o.

  2. 01/01/2011 at 10:56 pm

    Magistrală argumentaţia ta, Ilinca.

    Am trăit aceeaşi angoasă pe care o descrii, atunci când am văzut “Portocala mecanică”. Şi nu înţelegeam acel cinism al autorului, care s-a mulţumit să prezinte răul, aşa cum spui, în toată grozăvenia lui, nemotivat de vreo slăbiciune sau distorsiune a conştiinţei cauzată de suferinţă, frustrare sau ignoranţă. Mi-a dat fiori scena aceea cu statueta-falus, enormă, pe care personajul principal o repezea spre femeie. Şi mai ales râsul lui final. Şi chiar comentariile criticilor care considerau că e un film manifest împotriva violenţei pe care societatea ne-o inoculează odată cu laptele supt de la mamă. Mi se părea strâmbă deplasarea de responsabilitate spre un sistem care are, fără niciun dubiu, marile lui cusururi, dar care nu poate să preia controlul asupra conştiinţei umane în felul cum arată filmul.

    Într-adevăr, răul ca voluptate, fără rădăcini în slăbiciune, cu seva perversităţii însă, acel rău este hohotul satanic care înspăimântă. Ca revers merită să ne gândim cred şi la micul diavol ponosit de care pomeneşte Dostoievski în Fraţii Karamazov parcă. Acel diavol care zice-se e atât de abil în costumaţia lui de camuflaj, încât a ajuns să-l facă pe omul modern să creadă că nici nu există.

  3. 04/01/2011 at 7:43 pm

    Da, interesant articol! Acest rau superelaborat, care aparent nu pare un raspuns simplu, aproape reflex, la un factor de mediu cu potential nociv, e tipic uman. Animalele nu fac asa ceva. Se spune despre om ca este fiinta cea mai altruista, dar care isi ucide semenii in cea mai mare masura si mai ales cel mai putin justificat. Raul “diabolic” e doar o suprainvestire psihologica in micile rele, e acel salt calitativ, consecinta micilor acumulari cantitative, cum ar spune un clasic de trista amintire. Comportamentul uman provine din suprainvestiri in comportamente deja existente. Acel rau fara rost e pana la urma pe aceeasi treapta evolutiva cu creatia artistica si actele umane cele mai noi si mai valoroase. Unul din preturile pe care le platim evolutiei. Din fericire, nu e prea des intalnit in populatie, ca si geniul:)
    Comportamentul uman in general se poate defini prin inutilitate, iata doar una dintre fatele acestui fapt!

  4. 5 Vasile_no_5
    07/01/2011 at 9:18 am

    un exemplu grecesc de origine a raului il vezi in filmul “Kynodontas” (2009),un film pe care nu am putut sa il vad normal,adica dai “play” si te uiti la el pina la final.Am mai facut pauze.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: