07
Feb
11

Toshinori Kondo

Toshinori Kondo este, cu siguranță, unul dintre cei mai originali și mai valoroși muzicieni ai lumii contemporane. Fuziunea de elemente sonor-expresive la care recurge captează afluenți din zone muzicale pe care nimeni altul nu s-ar fi gândit să le asocieze.  Desigur, genul fussion are deja nenumărați adepți și o oarecare ”etate” printre regnurile muzicale, dar ceea ce creează Toshinori Kondo este mai mult decât o fuziune de stiluri, el generează, prin juxtapunerea de motive, o pânză freatică sonoră, o substanță organică de o altă natură decât cele din care a fost plăsmuită, produce o osmoză între concepții muzicale fundamental diferite care dau naștere unui gen inedit: genul Kondo.

Ceea ce străbate, ca un fir al Ariadnei, viziunea sa muzicală este încărcătura spirituală a înlănțuirii de sunete. Piesele sale, după cum sigur mărturisește, sunt invocații. Toshinori Kondo face muzică rituală, în spiritul celei arhaic-tradiționale, fără a se propti însă într-o formă anume, consacrată de o tradiție muzicală sau alta. Altfel spus nu își propune ca muzica lui să sune japonez, grecește, peruvian…ci să transmită fiorul transcendental pe care îl au în comun toate aceste forme sonore arhetipale.

Muzica lui este una a arhetipurilor, profund spiritualizată, este o căutare a esențelor tari ale cosmosului infra-mundan. În cadrul experimentului numit ”blow the earth” a călătorit prin cele mai importante centre spirituale ale lumii și a încercat să capteze muzica acelor locuri, improvizând și transpunând în sunet de trompetă ceea ce energia acelor locuri sacre și a naturii înconjurătoare îi transmitea.  

http://www.youtube.com/watch?v=qUnfByR88R0

Dintre instrumentele de suflat trompeta este cel mai încărcat de conotații simbolice și sensuri metafizice. Îngerii cântă din trompete, printre altele.

Ceea ce practică în sens muzical și spiritual Toshinori Kondo poate fi numit ecumenism artistic: el caută să capteze în sunet ceea ce au în comun muzicile tradiționale ale diverselor popoare, menirea lor fundamentală.

http://www.youtube.com/watch?v=QT80_HWHTAY&feature=related

L-am descoperit pe Toshinori Kondo acum câțiva ani, pe când citeam Mishima. I-am scris dintr-o suflare, copleșită de frumusețe. Îl întrebam cum și de unde aș putea să fac rost de muzica lui. Mi-a răspuns că îmi va trimite chiar el ultimul său album. Nu îmi venea să cred… Cum putea fi atât de cald, de prietenos și de altruist un om atât de solicitat și de celebru? Un geniu artistic?  L-am întrebat dacă astfel de gesturi țin de cutumele sau de curtoazia specifică poporului japonez, dar evident că nu era așa…

Dacă aș fi încercat să îi scriu vreunui ”superstar” local de muzică pop presupun că nici măcar nu s-ar fi obosit să îmi deschidă mailul. În schimb Kondo san s-a îndurat să îi trimită unei pârlite de poete din România un CD cu o dedicație scrisă pe o foaie separată, de mână, doar pentru că amărâta i-a spus că muzica lui o face fericită!

Dedicația lui, scrisă cu creionul, în engleză am pus-o în ramă. E un scris minunat, foarte îngrijit, scrisul unei mâini obișnuite cu caligrafia japoneză.

Poate că, având niște simțuri în plus, a adulmecat faptul că și eu caut același lucru, că umblu și eu după apa vieții, în felul propriu… și că în muzica lui puteam descifra o cale.

 Mulțumesc Maestre Kondo!

http://www.youtube.com/watch?v=rI6OgcFVKdI&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=Ez__4Vn99FU&feature=related

Advertisements

0 Responses to “Toshinori Kondo”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: