08
Mar
11

8 Martie

Pope Joan

Încă un film care deconspiră oligarhia misogină a lumii de ieri şi de azi şi care trece neobservat şi necomentat prin părţile noastre: Pope Joan. Nici măcar reprezentanţii mişcării feministe de la noi nu s-au obosit să scrie sau să îndruge o vorbă două despre peliculă. Din punct de vedere artistic este o producţie reuşită care nu îşi propune să însăileze vreun brocart tezist ci doar să atragă atenţia asupra statutului femeii în preceptele şi dogmele bisericeşti. Că e o ficţiune, o ecranizare a unei legende, este limpede. Mă îndoiesc că Papesa pe care o evocă, printr-o arcană majoră, chiar şi cărţile de tarot a existat aievea. Pe de altă parte multe persoane, ba chiar popoare întregi consideră că şi existenţa şi învierea lui Isus sunt legendare şi totuşi nici unul dintre cei îndrituiţi să evidenţieze acest lucru nu a protestat vreodată pe motiv că filmele sau cărţile care ilustrează viaţa mântuitorului nu ţin cont de faptul că nu există evidenţe ale biografiei sale istorice sau ale miracolelor şi învierii sale. Habar n-avem şi nici nu are importanţă dacă Papesa Ioana a avut vreodată un trup de carne, după cum nici persoana istorică a lui Isus nu este şi nu ar trebui să fie cea care justifică raţiunea de a exista a bisericilor creştine sau a creaţiilor artistice care o invocă. Exponenţii Vaticanului însă şi-au permis să protesteze la adresa filmului Pope Joan prevalându-se de faptul că nu există mărturii sau dovezi ale existenţei sale mundane. Păi ce, dovezi ale existenţei lui Isus există? Şi totuşi mai bine de jumătate din creaţiile lumii occidentale îi sunt dedicate şi nimeni nu ridică pretenţia de ”verificare” sau ”chestionare” a surselor. Credinţa în existenţa legendarei papese este la fel de justificată, de legitimă ca oricare alta. Nu există probe palpabile care să ateste vreo legendă pe lume. Tocmai de aceea trăirile şi convingerile mistice aparţin domeniului credinţei. Iar dreptul de a exprima printr-o formă artistică sau ritualică o credinţă este al oricui.

Pe acelaşi criteriu al neverosimilităţii sau non-corespondenţei istorice catolicii ar putea blama filme dedicate unor eroi ai mitologiilor africane, sudamericane, asiatice… Cu aceeaşi aroganţă cu care a anatemizat secole de-a rândul orice altă credinţă, etichetând-o drept păgână, biserica catolică se asmute vocal şi în zilele noastre asupra filmului Pope Joan, sugerând că ar fi o erezie. Din perspectiva unui credincios eretică sau păgână este orice mitologie ale cărei rădăcini nu se află în cultul la care subscrie. Şi totuşi credinciosul nu are decât dreptul la o credinţă sau la câte vrea, nu şi dreptul de a anatemiza credinţele altora. Credinciosul e nevoit, într-o civilizaţie umanistă, să convieţuiască paşnic cu credinţele celorlalţi.

Pe acelaşi criteriu exponenţii papalităţii ar putea califica drept erezii şi cărţile lui Dostoievski, pentru că nu cadrează întru totul cu dogmele catolice. Ar putea protesta şi la adresa filmelor cu Harry Potter sau împotriva celui cu 101 Dalmaţieni, că doar nu există probe că povestea ar fi reală… O fi existat o nebună care o fi vrut să îşi facă o haină din blana unor bieţi căţeluşi, o fi furat câţiva, dar poate nu chiar 99. S-ar putea inflama şi la filmele care ilustrează legenda Ioanei D Arc, că doar tot legendă e. Dar nu, biserica s-a simţit direct lezată, atacată prin faptul că povestea Papesei îi subminează autoritatea, într-un anume sens, oferind publicului o cheie de lectură a doctrinei creştine contrară oricăror concepţii misogine. Practic o formă de creştinism umanist, într-o lume occidentală în care femeile se emancipează pe zi ce trece, ar putea detrona dogmele arhaice ultraîmbibate de misoginie. Ce crimă a făcut, la nivel de mesaj, acest film? A afirmat că femeile ar trebui să aibă aceleaşi drepturi şi acelaşi statut în faţa divinităţii ca şi bărbaţii. A afirmat că femeia e om, aşadar o fiinţă spiritualizată, de acelaşi rang ontologic cu bărbatul. A afirmat că harul preoţiei a fost atribuit bărbaţilor într-un mod ilicit, abuziv, în virtutea unor principii care nu sunt de sorginte creştină, ci mult mai degrabă păgână. Faptul că biserica le-a refuzat femeilor dreptul la educaţie secole de-a rândul este o barbarie şi nicidecum o extensie a moralei creştine. Nu e nimic creştin, nimic care să aibă de-a face cu morala creştină în dispreţul purulent pe care bărbaţii l-au arătat faţă de femei, profitând de forţa lor fizică, de faptul că le puteau agresa, silui şi ţine sub teroare. Să ne gândim doar la faptul că în societăţile fundamentalist religioase, în continuare femeile sunt supuse aceluiaşi tratament. Prin acest film care, insist, este ecranizarea unei legende, clerul e pus la zidul infamiei şi arătat cu degetul. Este un film filo-creştin însă foarte critic la adresa dogmelor religioase şi interpretărilor clericale. Care este diferenţa dintre biserica lui Cristos şi cea a celor care l-au răstignit? Cu ce sunt mai buni cei care fac crime, abuzuri şi discriminări în numele Lui decât cei care o făc negându-l? Se simte oare Isus reprezentat de papi pe pământ sau mai degrabă ponegrit prin faptele acestora? Ceea ce sugerează filmul este că biserica – instrument al puterii – a convertit şi pervertit mesajul cristic, l-a adaptat insidios propriilor ţeluri şi interese. Nu e nimic original sau inedit în această idee. Faptul că la scară istorică biserica a avut mai ales un rol politic este o realitate incontestabilă. Ceea ce este special în film ţine de ingenuitatea naraţiunii. Nu cunosc nici o altă creaţie cinematografică sau literară care să expună, cu o atare forţă a evidenţei, o problemă ultradisputată şi disecată de-a lungul unor milenii de civilizaţie. Chiar atât de simplu e: femeia e om şi pentru a fi responsabilă trebuie să fie liberă să aleagă. Femeia poate avea orice har omenesc, inclusiv cel al preoţiei. Femeia are dreptul la cunoaştere în calitate de om. Are dreptul să fie mai mult decât o slujitoare analfabetă a bărbatului. Ce anume găsesc reprezentanţii catolicismului nociv şi ultragiant într-un astfel de mesaj?

Tocmai faptul că e o legendă în joc şi nu un fapt istoric conferă mesajului o greutate în plus. Caracterul mitologic plasează povestea într-un plan abstract, ideatic, simbolic, o transferă pe o coordonată transistorică, o transformă din biografie în parabolă. Nu s-a întâmplat atunci, în secolul VII, ci se întâmplă cândva undeva într-o lume distopică în care femeile ”nu au dreptul să înveţe, nici să îi înveţe pe alţii”, potrivit scripturilor religioase, în care cultul respectiv are rang de doctrină de stat. Se întâmplă acolo unde cupiditatea, frustrarea, vanitatea, cruzimea umană se autoservesc din Biblie cu ceea ce le convine, acolo unde răutatea, sadismul şi trufia umană aleg ce texte să fie declarate sacre ca să se poată manifesta, ”legitim”. Statutul de creatură secundară al femeii este o atrocitate culturală, o inepţie propovăduită de mai toate cultele religioase ale lumii, prin voinţa bărbaţilor şi cu consimţământul laş şi tacit al femeilor. Cum se poate împăca morala creştină a iubirii de aproapele cu nevroza misogină instituită pe calea dogmelor creştine este întrebarea cheie pe care o ridică filmul. Dispreţul şi fobia faţă de femei pot coexista cu principiile învăţăturii cristice?

Un film care să surprindă scene din mitologia greacă nu ar fi deranjat pentru că acele credinţe s-au stins, sunt doar nişte pâlpâiri ceţoase în conştiinţa contemporanilor. Pope Joan a deranjat pentru că apare într-un context în care din ce în ce mai multe femei creştine îşi cer dreptul la preoţie. Acum două sute de ani părea imposibil să existe o femeie academician, acum o sută de ani părea o anomalie femeia chirurg, acum cincizeci de ani părea imposibil să apară femei-dirijor şi iată că se întâmplă. Peste încă vreo câteva decenii probabil vom avea realmente o papesă la Vatican. Uneori sâmburele de realitate şi adevăr al legendelor încolţeşte şi dă roade.

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: