Archive for October, 2011

26
Oct
11

culorile toamnei – foto

22
Oct
11

Era informaţională şi dictatura eului

 

              Sunt clădiri care se prăbuşesc frumos, sunt păduri luate de ape care pier cu mai multă demnitate, sunt multe fiinţe care se degradează mai frumos decât oamenii. Atunci când survine momentul căderii, fiecare cade din ceea ce şi-a cultivat mai sârguincios, generoşii devin meschini, calmii se preschimbă în furioşi, inteligenţii alunecă în plasa platitudinilor. Cei mai subtili devin banali, frumoşii se buhăiesc, iar urâţenia îi asediază ca un parazit. Cum să nu îl înţelegi pe Faust? Cum să nu rezonezi cu încercarea unei fiinţe lucide de a se opune căderii? Ce poate fi mai lamentabil decât spectacolul unui geniu senil, al unei gheişe ofilite, al unui comic în pană de umor, al unui poet rămas fără rime? Faust încearcă să fugă de inevitabil mizând pe providenţă: indiferent din ce i-ar fi fost dat să cadă, în cele din urmă privilegiul de a fi un ales urma să se întoarcă împotriva lui. Aleşii fericirii se preschimbă în depresivi, inteligenţii se îneacă în truisme. Limita e acolo, prezentă, latent, în fiecare gest care te privilegiază, iar într-o bună zi începe să îşi ceară birul.

Nu poţi excela decât o vreme în ceva anume, legea gravitaţiei nu poate fi învinsă pe pământ.

Atunci când se prăbuşeşte o civilizaţie, ea este atinsă în ce are mai bun şi mai temeinic, ea cade din corpul său de graţie. Civilizaţiile războinice vor sfârşi răpuse de foc şi de spadă, cele paşnice şi contemplative vor muri de spleen, cele iubitoare de artă vor sucomba în manierism şi sofisticare. Civilizaţia informaţională va muri sufocată de informaţie, e cert. Ne vom îneca toţi mai devreme sau mai târziu într-o maree sălcie de informaţii, vom crăpa de bulimie informaţională.

Individul se poate salva, poate, prin creaţie, dar specia umană n-are nici o şansă, iar regula în natură este să ne salvăm ca specie sau deloc. Iar până acum toate societăţile şi orânduririle s-au dovedit falimentare.

Suntem o specie căreia i s-a dezvoltat creierul în detrimentul altor organe de simţ sau altor strategii adaptative. Pe de altă parte este un punct de vedere prin excelenţă subiectiv-uman acela că superioritatea unei specii ar avea legătură cu dezvoltarea cerebrală. Animalele – non-inteligente – nu se afişează cu mostre de prostie; doar exponenţii umanităţii. Un câine „căzut” este unul care şi-a pierdut mirosul sau tenacitatea. Un om „căzut” este acela care nu îşi exploatează capacitatea de a gândi, care poate doar acumula cunoştinţe, pentru că menirea sa, ca exponent al speciei, era să se adapteze prin gândire. Iar istoria ne-a dovedit, cu regularitate, că deşi unii indivizi au darul gândirii, majoritatea încearcă să se adapteze prin alte mijloace. De aceea toate sistemele sociale se dovedesc a fi inapte să ajungă la un echilibru.  Ele nu sunt altceva decât uriaşe rezervoare care colectează tensiuni şi frustrări colective, centrale de acumulare care mai devreme sau mai târziu explodează.

              În ce mod exagerata circulaţie a informaţiei ne va distruge bunătate de civilizaţie? În modul cel mai firesc, pe nesimţite şi pe negândite.

Oamenii îşi petrec din ce în ce mai mult timp pe internet şi din ce în ce mai puţin citind sau studiind într-o manieră consacrată prin tradiţie. Este un fapt arhicunoscut: se citesc mai multe bloguri decât cărţi. Moartea literaturii nu a fost să fie, aşa cum s-a crezut, cinematografia sau televiziunea, ci internetul. Văzându-se liber să scrie şi să publice oricât şi orice tot amatorul de trăncăneală şi exhibiţionism mental se dă în spectacol pe internet. Asta n-ar fi nimic, dacă nu ne-am pomeni cu toţii, constrânşi de împrejurări, nevoiţi să lecturăm conştiincios toate producţiile internetice ale cunoscuţilor, amicilor, vecinilor… Timpul liber ne este în acest fel grav afectat, ca să nu mai vorbim de gradul de oboseală al ochilor ţintuiţi în monitor.  Cu cât e mai liber să publice şi, în plus, mai are şi un public arondat, cu atât blogărul e mai prolific. Când să mai aibă răgazul el însuşi să se înfrupte din deliciile lecturii, dacă este atât de solicitat ca „autor”? Se simte îndatorat cititorilor… se simte implicat în viaţa socială, racordat la pulsul evenimentelor contingente. Vorbăraia, fie ea şi virulent critică, de pe inernet decompensează anumite tensiuni şi induce o atitudine socială pasiv-lamentativă. O acţiune săvârşită în plan virtual nu poate substitui nevoia de acţiune în plan real. Dar cei mai mulţi dintre „revoltaţii online” printre care – cu regret – mă număr trăiesc cu impresia că revolta lor e substanţială şi percutantă de vreme ce o împărtăşesc public. Ei bine nu. Revolta adevărată contează numai şi numai în planul acţiunii reale, altminteri e doar literatură de mai bună sau mai proastă calitate.

Încet, dar sigur ne înecăm cu toţii în acest roman colectiv care poartă numele de cod Internet şi în care fiecare personaj e totodată autore. Ne transformăm, de bunăvoie, iar unii dintre noi chiar cu bună ştiinţă, din persoane în personaje. Romanul-internet ajunge să ne ţină loc de tot ceea ce ne lipseşte, în fond, e un refugiu colectiv, un drog deosebit de puternic, iar dependenţa de scris este ultima fază a dopajului.  Circulaţia informaţiei de orice rang sau sortiment: falsă, adevărată, stupidă, redundantă sau filosofică sufocă inevitabil resursele umane de contemplaţie şi reflecţie, răbdarea şi capacitatea de asimilare: e un bombardament subtil cu o substanţă săţioasă care induce blazare, confuzie, astenie şi taie apetitul pentru adevărata lectură. Scriitura romancierilor şi gânditorilor de forţă depăşeşte cu mult pragul transmiterii de date şi informaţii, al schimbului de replici şi de opinii… Este o invitaţie la meditaţie şi introspecţie, în vreme ce devălmăşia de produse pseudo-intelectuale de pe internet nu face altceva decât să obosească până la epuizare celula nervoasă şi nervul optic. Fiind o formă expansivă a culturii de mase, în măsura în care proliferează tinde să strivească puţinele repere ale culturii profunde. Cititorii cei mai înveteraţi pe care îi cunosc sunt dintre cei care abordează internetul la „fără frecvenţă” şi dintre cei care nu resimt chemarea de a se plasa în postura de autori. A asculta, a înţelege, a citi sunt chestiuni cu mult mai raţionale şi decât imboldul de a emite. Era informaţională însă ispiteşte şi provoacă tocmai acele substraturi ale naturii umane care au de a face cu nevoia de a emite, de a exhiba, de a declama, de a personaliza comunicarea până într-acolo încât toate sensurile generale sau unanime se pierd în pâcla aproximărilor şi revendicărilor subiective. O dictatură a Eului îşi face loc  în detrimentul gândirii analitice, raţionale, lucide, suprapersonale. Expansiunea informaţională ne pregăteşte o formă de anarhie în care Eul îşi face de cap şi în care libertatea individuală îşi declină şi reneagă orice răspundere. O civilizaţie nu se poate întemeia pe valori prin excelenţă subiective, ci doar pe valori unanim consimţite. Responsabilitatea e determinată de capacitatea individului de a transgresa frontierele eului, de a depăşi imperiul subiectivităţii, de a-şi autoîngrădi libertatea, dar şi organic legată de existenţa unei axiologii colective. Relativismul absolut este o altă faţetă a entropiei, iar era informaţională către această formă de entropie ne împinge. Informaţia nu percepe nici un fel de filtre, nu există un sistem prin care să poată fi cernută informaţia calitativă de cea pur cantitativă, iar în aceste condiţii haosul îşi întinde tentaculele. Civilizaţiile care au ridicat spada au murit de spadă. Cele care au proslăvit idoli s-au stins odată cu ultima lor suflare. Evul mediu a fost răpus şi sfârtecat de conflicte religioase şi de abuzuri clericale. Epoca modernă s-a dus pe copcă, învinsă de tăria, aura şi justeţea unor tradiţii ultragiate. Noutatea gratuită a sugrumat modernimsul justificat. În mod analog informaţia gratuită, diluvială se va năpusti ca un val ucigaş asupra ultimelor redute ale ordinii culturale. Nu e nimic înspăimântător în asta. Ce s-a ales de marile ideologii şi doctrine politice, de marile platforme de idei? S-au ales războaie, dictaturi, conflicte sociale, crime şi prăpăd. Cultura nu poate clădi lucruri prea durabile. Ca şi natura creează  forme de viaţă supuse eroziunii, avariei şi distrugerii. Construcţiile culturale au o viaţă limitată, iar moartea unei civilizaţii nu e cu nimic mai tragică decât moartea oricărei fiinţe.

Singurul lucru care contează este să murim demn, frumos…aşa cum mor mestecenii sau tigrii.

 




copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers