05
Jan
12

Despre frivolitate


Există o diferență esențială între bârfă și critică și anume: critica se întemeiază pe judecată și judecăți de valoare în vreme ce bârfa se bazează pe prejudecată și prejudecăți de valoare.

Cei care bârfesc  se caracterizează fatalmente prin faptul că nu gândesc. Judecata e un raționament, o concluzie trasă în consecința unor argumente și rațiuni. Bârfa însă nu are nevoie de asemenea subterfugii ori de vreo logică oarecare ca să se manifeste. Bârfa prezumă caracterul de certitudine al unor etichete morale. Altfel spus, bârfitorul nu își pune problema dacă judecățile lui se valoare au vreun temei moral, intelectual ori dacă sunt legitime. Bârfitorul  se aprovizionează din stocul lui ”se știe” și nu mă refer la trimiteri voalate de tipul :” se știe că Maricica e cam curvă” ci la ”se știe” că faptul de a fi ”cam curvă” e rușinos, demn de ocară, degradant etc. Aici e problema: setul de cetitudini morale pe care se articulează bârfa este cel dintâi demn de pus la îndoială. 

Îndeobște bârfesc țoapele pseudo-educate sau  « mitocanii » (în sensul originar etimologic al termenului), bârfesc cei care au convingeri puternice și ”valori sigure”, nesupuse însă vreunui examen al rațiunii, bârfesc enoriașii codurilor bunelor manière,  bârfește ”lumea bună” și ”lumea rea” căci bârfa e în sine o mondenitate : o atitudine denigratoare și acuzatoare la adresa încălcării unor cutume, norme și convenții sociale, a unor repere pseudo-morale  gestate și gestionate de simțul vulgar colectiv. Pe scurt,  bârfa este apanajul celor ale căror prejudecăți sunt lezate de conduita unuia sau altuia. Un om care își cumpănește judecățile, care analizează lucrurile înainte de a da verdicte nu bârfește, ci critică, pentru că atitudinea  critică prin definiție presupune un discurs rațional, valori argumentabile, acte de gândire mai mult sau mai puțin sofisticate.  Sigur că fiecare dintre noi există o asemenea voce, sa-i zicem filosofică, și una somnambulă, o voce a rațiunii și una a prejudecății. Nu există țoapă prin excelență sau filosof desăvărșit. Însă, majoritatea semenilor consimt, în mod eronat, că bârfa ar consta într-un soi de ipocrizie, iar critica într-un soi de sinceritate. Ce diferență este, însă, între a acorda calificative greșite unei persoane în șoaptă, în gând, în absența sau în prezența ei? Bârfa constă în ILEGITIMITATEA unei judecăți de valoare și nu în maniera în care este propagată.  Când califici un individ drept delăsător sau indolent sau laș, dacă există argumente prin care să îți susții punctul de vedere, nu ești decât o persoană onestă, înzestrată cu simț critic. Când însă denigrezi un om în virtutea unor criterii absolut irelevante moral cum ar fi genul, etnia, orientarea sexuală sau mai sus pomenita ”frivolitate”(noțiune aplicabilă femeilor independente îndeobște), greutatea, aspectul fizic, preferințele  vestimentare, inadecvarea la eticheta unor aparențe sau la aparența unor etichete atunci cu siguranță este vorba de bârfă, indiferent dacă îi împărtășești sau nu persoanei vizate ceea ce crezi despre ea. Sinceritatea, în aceste condiții, nu este cu nimic mai morală decât ipocrizia. De vreme ce bârfa se sprijină pe judecăți greșite sau lipsă n-are nici o importanță dacă se manifestă sincer sau duplicitar,  direct sau pe ocolite. Dacă, din prejudecată, consideri că un om e urât, superficial, ridicol, arogant, dezaxat  faptul de a nu-i împărtăși o atare opinie e mai degrabă, aș zice, salutar. Sinceritatea, dacă nu e critică, ci bârfitoare n-are nici o valoare.

Trăim într-o societate în care domnesc și se lăfăie în conștiința colectivă prejudecăți de secol anterior, care au fost demult eradicate în occident. Bunăoară, ceea ce occidentalii numesc  ”respect față de propria persoană și imagine” ai noștri numesc ”cochetărie”, ceea ce ei consideră ”demnitate și respect de sine” ai noștri numesc ”narcisism”  ceea ce ei definesc drept ”individualism” ai noștri consideră a fi ”egoism”, ceea ce ei apreciaza drept un ”bărbat matur și responsabil” ai noștri consideră a fi ”un fătălău” (pentru că se ocupă de activități domestice sau își consultă partenera) ceea ce ei numesc ”o femeie emancipată” ai noști continuă să numească, mai în glumă, mai în serios, ”curvă” (pentru că are o viață sexuală extra-maritală sau libertină) etc. N-o să auzi vreodată vreun bârfitor cu vocație care să se  preocupe de faptul că unei eminente absolvente de biologie îi e cu neputință să aibă în România zilelor noastre o carieră în cercetare  sau că mai toate posturile cheie din instutuțiile publice au fost politizate,  că un medic specialist de excepție, dacă nu e nici octagenar nici cu desăvârșire nebun, pleacă din țară fără nici o ezitare. Nu, bârfitorul va fi captivat de aparențele vieții private ale semenilor, își va băga nasul în exact ceea ce nu îl privește și nu privește societatea în general, se va insinua în spațiul vital, în intimitatea persoanelor, în zona lor de libertate, inviolabilă. Bârfitorul va fi la curent cu faptul că eminenta bioloagă are un copil ”din flori”, că medicul de excepție are o ”slăbiciune” pentru asistente…

O societate cu un atare grad de vocație a bârfei nici nu poate avea în viitorul apropiat meritocrație sau un nivel cât de cât de civilitate.

De când eram copil termenul de ”frivolitate” pe care îi auzeam destul de des în jur îmi suna total injust și injurios, pentru că îl percepeam în prelungirea unor obscure prejudecăți misogine. Cea care merită, însă, un asemenea calificativ este chiar mentalitatea care l-a consacrat.

Frivolă este o societate care spionează prin gaura cheii intimitatea fiecăruia, care încearcă să încorseteze și intimideze libertatea deplină a fiecăruia de a-și trăi viața în felul propriu în schimb  se abține să comenteze orori morale autentice, nedreptăți dintre cele mai sordide.  Iar frivolitatea aceasta, ușor perversă, voyeuristă aș zice, ne-a costat și ne costă generații în șir de tineri profesioniști care iau calea pribegiei sufocați de lipsa de orizonturi de aici, de tineri umaniști scârbiți de expansiunea prejudecăților și trivitalității, de tineri savanți care caută să își facă meseriile într-o lume în care cunoașterea și știința sunt valori prioritare… Care e legătura dintre vocația bârfei pe care acest neam a dovedit-o și migrația celor care chiar vor să performeze în ceva, vă veți întreba. Ei bine, ”dramele de familie” ale Oanei Zăvoranu sunt subiect de scandal public și de interes pătimaș în vreme ce criza sistemului medical, spre exemplu, nu a creat nici un scandal public (a produs doar proteste izolate) și n-a fost nici pe departe la fel de intens mediatizată. Cât timp viața privată e subiectul predilect de dezbatere publică, simțul critic al cetățenilor e înăbușit și împotmolit în bârfă.  Și nu e vina mass mediei că bârfa se vinde atât de bine!

Advertisements

4 Responses to “Despre frivolitate”


  1. 1 adymacsut
    05/01/2012 at 11:08 am

    Sa nu uitam totusi ca Oana Zavoranu este produsul TVR. Pentru noi oamenii de rand sunt greu de luat concursurile pe post la TVR. Pentru ea a fost simplu. Eu am vazut-o prima data pe TVR acum vreo 15 ani. Explica la o emisiunea a ei ca ea este cea mai minunata, cea mai frumoasa, cea mai desteapta femeie din lume.
    In fine pana la urma a devenit licentiata in drept deci a intrat in randul intelectualilor. Faptul ca dat de buna voie vreo 500 000 euro pentru niste vraji este pentru mine halucinant.

  2. 12/01/2012 at 2:54 pm

    acum raspunde-mi: de ce articolul tau nu are vizibilitate intr-o revista ca dilema, cel putin?


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: