31
Jan
12

”Opiniile unui clovn”

O carte minunată despre un om liber, chinuit exemplar de catolici:

________________________________________________________________________________________

S-ar cuveni, cred, spuse câteva cuvinte despre fizionomia culturii germane din ultimele secole.

Exista trei trăsături dominante care definesc spectrul expresiv al acesteia, trăsături conturate și determinate de trei orientări de fond:

  1. căutarea frumuseții ”pure”, a unui tip de ordine ”muzicală”, de aromonie estetică dincolo de lumea fenomenală. Estetica germană este una transcendentală care provine dintr-un simț al măreței și grandiosului, trecut prin modulații de finețe. (În paranteză fie spus chiar și expresionismul german, care nu e străin de o anume ”estetică a urâtului”, dematerializează lumea reprezentată și o codifică după un algoritm simbolist; este așadar tot estetică transcendentală, una care trece ”prin alambic” obiectul reprezentării și îl sublimează, spiritualizează etc). Probabil – iar aceasta e o speculație personală – estetica germană își trage sevele din gândirea alchimică.  Nu doar muzica, dar și celelalte arte sunt procese de ”purificare” a experienței mundane, de transfigurare, de sublimare a acesteia. Germanii extrag în artă esențele tari ale fenomenelor, experiențelor, trăirilor. Arta germană e o căutare frenetică a acestor esențe.
  2.  căutarea moralității în planul de referință al umanului, care coincide de la un anumit punct chiar cu descifrarea umanului și fixarea sa într-o matcă ontologic-axiologică, altfel spus cu definirea umanului. Germanii fac ontologie prin axiologie. Moralitatea umană pentru ei e tot transcendentă și supraindividuală și de aceea în marile opere culturale gânditorii germani se confruntă, mai acut decât alții, cu problema individualității, cu faptul că această individualitate e adeseori strivită de ”legile comunității”, sufocată de norme și reguli, hărțuită de falși agenți de moralitate, căci adevărata etică e principiu și nu formă (cutumă, regulă), principiu imuabil în fond, dar foarte flexibil în formă. Din acest motiv protestantismul s-a născut în Germania. Această cultură era coaptă să facă distincția dintre principiu și regulă, era aptă să discearnă între drept și dreptate, între puritate și pseudo-puritate (simulacru formal al purității), între dictatul religios (dogma) și adevărul credinței (transcendența),între subiectul religiei (sacrul) și predicatul religiei (credința)… și au realizat că un mediator între individ și sacru, la cât de complicate sunt lucrurile déjà, e tot ce le mai lipsea ca să se încurce complet ițele. (Glumesc). Germanii au înțeles că sacrul nu poate cenzura libertatea individului, căci individul este expresia însăși a libertății umane în raport cu divinul și că, dacă această cenzură se întâmplă în plan religios, este pentru că preoții au interesul să o facă, interes care n-are nici o legătură cu sacralitatea. Așadar, germanii, fie ei scriitori, artiști, teoreticieni – atunci când ”fac morală” încep printr-un “scandal” cu biserica, printr-o repunere în ecuație a noțiunilor (profund viciate și denaturate în limbajul clerical) de umanitate, sacralitate, libertate, puritate, dreptate, putere, iubire etc. Cu alte cuvinte : fac curat.  Pun lucrurile la punct, încearcă să arate în ce măsură sacralitatea, libertatea, puritatea, dreptatea, iubirea NU sunt ce spun catolicii și cu atât mai puțin ce fac catolicii. Pe urmă abia se apucă să propună interpretări proprii.  De aceea arta, filosofia și literatura germane au un ton critic, conflictual. Pasiunea germanilor pentru idei și formulări (juste) este nesățioasă, este o sete de adevăr și justiție greu de înfrânat sau de săturat cu paleative. Neam cinstit și ”corect”, demn – că nu întâmplător părintele demnității, Kant, era neamț – își investește toate rezervele de pasionalitate în raționamente, în înțelegere, în cunoaștere. Germanii tind către o certă puritate a gândirii și, inerent, a limbajului, către claritate, către limpezimi solare… În pofida tuturor diferențelor, conflictelor de ”idei” și animozităților de doctrină filosofică dintre ei, Kant, Hegel, Schopenhauer, Nietzsche se întrălnesc toți în această nevoie de puritate și de-mistificare, de re-sacralizare a transcendenței și a legăturii dintre om și divinitate, legătură profund întinată, măsluită și profanată de reprezentanții clerului. Pentru ei  religia, în forma în care se prezintă, este : blasfemică (la Kant), profană și ignorantă (la Hegel), ieptă (la Schopenhauer), insuportabilă (la Nietzsche). Descendenții lor, marii autori de literatură ai secolului XX, le întăresc pozițiile : Hesse, frații Mann, Zweig, Boll, Grass, Süskind sunt toți anti-religioși, dar profund atașați unui crez metafizic și cât se poate de spiritualizați, spre deosebire de ”omologii” lor francezi care se recomandă drept ”anti-teiști”, anarhiști sau atei. Practic, morala germană, ca să conchid, este una impregnată de metafizic, însă a-religioasă. Germanii au o viziune asupra transcendenței complet desprinsă de orice focalizare teologizantă. Din punctul lor de vedere poți fi nu doar întru totul uman și întru totul moral fără religie ci și îndrituit să respingi orice afiliere religioasă dacă ai un simț (intelectual) al sacrului cât de cât. Francezii, dimpotrivă, își concep moralitatea dincolo de sacru, pentru ei religiile și sacralitatea sunt chestiuni la fel de contestabile și neverosimile, de absurde, sunt ”tot un drac”. Pentru nemți sacrul există și, mai mult, e accesibil ființei umane, însă nu pe cale religioasă. Agnosticismul german este unul a-religios și nu a-teist.  Altfel spus, nemții gândesc metafizic dincolo de religie spre deosebire de francezi care se situează fie în afara metafizicii fie o contestă, plasând-o în planul strict al religiilor, fie o eludează  pur și simplu. Dacă la germani termenul cheie este ”transcendența”, la francezi este ”transgresiunea”. Pe francezi nu îi interesează metafizica decât sub aspect lingvistic și psihologic (antropologic).
  3.  căutarea sinelui, a identității, a realității prime sau ultime a ființei. Temă care ține tot de domeniul metafizicii, temă a ”căutătorului de aur negru” are, deasemeni, rădăcini în gândirea alchimică. Sinele, la germani, este supraindividual. Teoriile jungiene își trag sevele din acastă concepție déjà clar configurată în timpul lui. Sinele este condiția coexistenței dintre indivizi, a comunicării, a întâlnirii și comuniunii, sinele este ceea ce ne leagă, în vreme ce eul ne dezleagă. Există o ruptură, mai mult sau mai puțin radicală, între eu și sine, iar destinul individual este o  încercare de traversare a prăpastiei, de alipire sau armonizare a celor două ființe de care dispune :una imuabilă (Sinele – ființă în care e întipărită, spre exemplu, legea MORALĂ a lui Kant) și una perisabilă, mobilă, supusă transformării (eul – ființă schimbătoare și sensibilă). Sigur că aceste două tipuri de ”ființă” pot fi concepute și după un model platonic – ca niveluri diferite ale sufletului – dar germanii trăiesc această nivelare într-un mod conflictual, ca pe o permanentă confruntare, iar ieșirea din labirint se produce întotdeauna pe cale rațională. După Kant ne echilibrăm și ne menținem în planul ”umanului” prin iubire intelectuală. La Jung apare termenul de conștientizare : ne sustragem conflictului și dramei interioare prin conștientizare, deci tot prin raționalizare. La Kafka – ne salvăm prin luciditate : gândirea umană, plăpândă, vulnerabilă, de multe ori presărându-și singură capcane, e singura forță pe care o putem opune unui sistem dezumanizant și e o forță pe o care o putem opune. La Hesse – individul e un univers mai bogat decât lumea, gândirea unui singur om este mai puternică decât prejudecățile colective, o lume interioară cântărește mai greu decât ”realitatea”, pentru că realitatea nu există, există doar raționamente sau anti-raționamente proiectate sau deversate în contul ei, într-un spațiu-timp care e gol de fapt, gol de orice sens; nu individul e în lume ci lumea e în individ, în conștiință (concepție tot de factură kantiană altminteri). La Mann – viața e ceea ce poate fi gândit, e ceea ce gândim despre trecut, despre experiențele proprii, ce ne-a rămas în urma decantării acestor experiențe. Nu există decât trecut și reflexii caleidoscopice ale lui în conștiința prezentă. Ceea ce nu e prezent în conștiință, ceea ce memoria a ars sau rejectat e sub-existență, sub-zistență, sunt amănunte nesemnificative.  Pasiunea, dragostea, frumusețea, tot ceea ce dă sens vieții e mediat, gestat, cristalizat prin gândire. Experiența e interpretare. Existența e înțelegere și reflecție.

Concluzia : germanii sunt idealiști raționaliști și nu ai cum să-i scoți dintr-ale lor, iar dacă o faci, interpretându-i, e o greșeală gravă.

Scriitura lui Boll are toate aceste trăsături bine definite. De aceea cred că nu poate fi înțeles sau aprofundat în cheia justă decât ținând cont de această contextualitate culturală în care s-a format.  Am citit cronici care o ”desprind” din acest context  și o plasează într-un altul, exterior, unul de natură social-istorică, de parcă Boll ar fi trăit doar prin tramvaie și prin cafenele,printre ruinele orașelor bombardate, ca și cum s-ar fi preumblat doar printr-o Germania devastată de război și chinuită de remușcări și nu și prin bibliotecă!

În ”Opiniile unui clovn” găseșe tonul cel mai potrivit pentru a re-pune în discuție probleme pe care războiul, nevroza socială, nebunia nazistă le aruncaseră în aer, le aneantizaseră, le înlocuiseră cu altele, grotești. După acel moment de demență se impunea, desigur, o lungă penintență, dar și o tentativă de revenire la germanitate, căci, contrar spuselor celor mai resentimentare victime ale războiului, nazismul e un accident în cultura germană, o deraiere de la raționalitatea sa tradițională, o patologie și nu ”o normalitate”… E o mare nedreptate să pui în legătură cu nucleul dur al culturii germane această ciumă care a năpădit-o, rapid și agresiv (tocmai pentru că era nepregătită să secrete anticorpi s-a întâmplat ce s-a întâmplat, sunt convinsă). Sunt total în asentimentul celor care îl stigmatizează pe Heidegger din pricina afilierii sale la nazism. DA. Și eu refuz să îl pomenesc, să îl citez, să îl aprofundez și nu e vorba doar de o sancțiune morală ci și de faptul că realmente cred în ceea ce susțin masiv germanii: ceea ce gândim ne face buni sau răi, drepți sau nedrepți, demni sau nedemni, frumoși sau urâți în ceea ce englezii numesc ”practică”, iar dacă în practică Heidegger nu a avut rețineri față de nazism înseamnă că în gândire undeva greșea… Dar de aici, de la rezerva față de ideologii și pseudo-ideologii nazismului până la condamnarea ”în bloc” a culturii germane care ”l-a permis” sau, și mai inept spus, ”la produs” e cale ca de la bun simț la nebunie. Ce treabă au Goethe, Kant, Holderlin, Schiller, Heine, Fichte, Hegel etc cu nazismul, oameni buni? Dacă urmașii omenirii devin canibali, noi ce vină avem, acum în timpul nostru ?

Revin la Boll si la faptul că reia, în literatura sa, niște teme consacrate ale culturii germane : ”scandalul cu biserica”, ”puterea individului de a fi singur împotriva tuturor” – rezistența interioară – curajul său de a înfrunta prin raționalitate o societate de somnambuli, stereotipizată, ”problema libertății”, o libertate care nu poate fi decât asumată nu și exersată în condiții de izolare și non-comunicare cu ”ceilalți” și nu în ultimul rând tema ”condiției artistului”, nevoit să se exprime într-o lume din ce în ce mai pragmatică și cu un apetit estetic tot mai redus.

Tonul e blajin. Nu e categoric, revoltat, ultragiat, ci foarte tolerant, îngăduitor, cuminte. Iar acest ton, da, este o consecință a faptului că Boll scrie într-o Germania postbelică. Poate că Nietzsche a greșit prin ton, doar prin ton, pentru că era unul incendiar, menit să inflameze, să stârnească, să incite la un tip de violență. Boll, spune în felul său, despre catolici în ”Opiniile unui clovn” cam ce spune și Nietzsche, însă o face cu duhul blândeții, punând personajul central în postura de victimă și nu de rebel… El nu poate dialoga cu opozanții, datorită extremei ostilități a acestora, deși caută permanent dialogul. ”Credincioșii” care îl anatemizează sunt oameni ai certitudinii nu ai credinței, cum se întâmplă de obicei cu bigoții.

Acest ton blajin este, de fapt, un îndemn subtil la raționalitate. Singura manifestare a iraționalului pe care o admite Boll este aceea încarnată de fixația erotică. Eroul său iubește nu doar ”fără speranță” ci și ”fără motiv” o catolică. E o iubire-maladivă, obsesivă, de care nu se poate dezbăra, o iubire de care e posedat, pe care nu o poate nici repudia nici înțelege și nici asimila în propria-i identitate. Acesta este nivelul tragic al romanului căci confruntările lui Schnier cu catolicii sunt pline de substanță comică.

Advertisements

3 Responses to “”Opiniile unui clovn””


  1. 15/12/2013 at 2:30 am

    buna dimineata ilinca,
    ce mai faci? ce mai scrii? ce mai fotografiezi?
    sunt oameni care iti duc dorul, chiar daca fizic nu-i cunosti, si poate ca nu conteaza, sunt oameni care te cunosc in interior si le lipsesti.

    • 16/12/2013 at 5:59 am

      Intotdeauna ma bucura sa aflu ca reusesc sa comunic si altceva decat doar “idei” prin creatiile mele. Multumesc frumos pentru mesaj.
      Ce fac? Subzist, cresc o a doua generatie de pisoi, citesc, gandesc, simt, meditez.
      Scriu mai mult poezie si am in plan o carte despre emigranti.
      Ma urmareste tema asta a emigrarii… Catre ce (e)migram de fapt? Oare trebuie sa ai ceva spirit nomad ca sa o poti face? Nevoia de a te indrepta spre un centru, spre un punct nodal al lumii sau al fiintei proprii imi pare a fi un mobil important al migratiei.
      Ma preocupa in continuare deconstructia identitatilor generice care ne sunt atribuite din “oficiu”: genul, nationalitatea, chiar si “identitatea” lingvistica (copiii din familii internationale au doua sau chiar trei limbi “materne”).

      Acum sunt intr-o stare in care ma simt foarte libera, ceea ce iti doresc si tie. Sarbatori fericite!

  2. 16/12/2013 at 9:23 am

    Citat: În mine încap vrute şi nevrute, trupul meu este o foaie albă pe care poţi scrie până dai de stern, nu am luat pe nimeni să-mi ţină de cald, din punctul acesta de vedere nu-mi este frig niciodată, încă mai sunt pe arcă, nu m-am părăsit pentru nimeni. – Atelier de subzistență, carte pe care nu cred că o voi publica vreodată. Mă bucur că subziști. Cât despre emigrare, cu mare tristețe îți spun că eu de la 23 de ani sunt plecată din țară, revin în episoade și la 4 ani mai stau un an acasă, nu se poate spune că am emigrat pentru că nu m-am stabilit definitiv, revin acasă dintr-o lipsă acută de locuri și părinți, cam de mai bine de 15 ani fac asta. Cu adevarat nu am emigrat, nici măcar spre mine, migrez către un el. Cât despre identitatea lingvistică aș fi un bun obiect de studiat, sunt plante care au o singură rădăcină, altele care au rădăcina bifurcată în căutare de apă mai multă, altele rădăcină ramificată, așa sunt și oamenii, așa cred. Ține la libertatea ta ca la sângele tău. Sărbători fericite și ție!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: