Archive for March, 2012

27
Mar
12

despre prostie

Ce faci atunci când ai de a face cronic cu proști și încuiați dintre cei mai redutabili, însă vioi și expansivi sau chiar recalcitranți? te lași strivit de bocancul prostiei?

Experiența ne-a demonstrat, invariabil, că prostia este fără margini și imposibil de înfrânt cu arme logice, imposibil de lecuit prin dialog, cu neputință de îndepărtat cu argumente și de înfrânt în general, ea supraviețuiește tuturor vârstelor omenirii, tuturor cataclismelor, precum gândacul de bucătărie. Renaște din propria-i cenușă ca pasărea phoenix ca să vorbim elevat. Prostia este infinită și nu există antidot pentru ea.

Contrar convingerii proverbiale însă exact inteligența este cea care te scutește de suferință și prostia e cea care doare. Cele mai hidoase și mai tenebroase experiențe ale speciei își trag obârșia din prostie. Suferințele individuale sunt adeseori consecința sau creația prostiei. Inima, care e oarbă și cât se poate de proastă și pe care o lăsăm adeseori să ne ghideze, ne duce de râpă. Ne rupem gâtul din prostie, deci prostia doare. Inima, în prostia ei, nu știe decât să se bucure și să pătimească, să exulte și să plângă. Nuanțele simțirii se regăsesc, toate, pe acest interval dintre exaltare și durere. Inima nu știe să spună decât da și nu și ce e mai neplăcut e că nici nu e educabilă.

Inima mea, care e și e o proasta, ca orice inimă, vrea să ajute, să repare, să comunice, să salveze, să mângâie, să rezoneze. Ea e singura care simte durere. Inima asta care ține și cu mine și cu agresorul, care ar vrea să îi ocrotească pe toți, care nu poate lua decizii rapide, care nu gândește cu viteza luminii ci cu lentoarea melcului, inima asta plină de inerții și sechele, plină de compasiune oarbă, suferă la fel de sincer pentru dobitoc și pentru geniu; pe undeva e cutia de rezonanță a fiecăruia și ar vrea să protejeze dobitocul de dreptatea și adevărul geniului și să apere geniul de mizeriile nesăbuite și involuntare ale dobitocului, ar vrea să panseze conștiința sângerândă a celor conștienți și inconștiența purulentă a tâmpiților, fără să țină cont de ce se poate și ce nu se poate, de gradul de dreptate al fiecăruia, ca și cum pe lume n-ar exista decât inimi… Inima e îndurerată tocmai pentru că e proastă și nu are soluții. Rațiunea nu doare, e senină și rece, înțeleaptă, împăciuitoare. Rațiunea înțelege că nimic nu poate fi salvat sau reparat cu adevărat, că rezonanța și comunicarea sunt relative și de cele mai multe ori iluzorii.

Morala iubirii este nu doar utopică ci și masochistă. Cum să iubești un om cu care nu ai nimic în comun, care nu te poate înțelege sau urmări, care te reduce la cât poate el (ea) pricepe fără să îți faci rău, singur? De ce să-l menajezi sau, dimpotrivă, să-i spui ce gândești, de ce să încerci să comunici sau orice când este atât de improbabil, rațional vorbind, să găsești o punte?

Inima însă se agață de o speranță oarbă, de prezumtivele resurse de umanitate  pe care le presupune în ceilalți, de ipotetice asemănări absconse, de universalitatea sentimentelor și logicii, iluzionându-se că orice posesor de conștiință și-o poate și folosi, la o adică, în scopuri nobile.

Nu există morală a inimii. O spun cu toată onestitatea. Morala nu e decât a rațiunii.  Iubirea, empatia, compasiunea, mila nu sunt morale, ci decantari și sublimari ale unor rezerve de pasionalitate. Sunt organele de simț al acestei inimi care nu înțelege nimic, dar care resimte totul ca și cum i s-ar întâmpla ei. Moral e să analizezi o situație și să găsești soluții, fără să te consumi, fără să îți pese. Moral e să nu suferi, atunci când ai de ales. Moral e să acționezi în virtutea unor principii și nu a ceea ce simți, îți vine sau îți convine la un moment dat. Și totuși cine poate fi atât de tare încât să poată închide gura inimii, atunci când împrejurările o cer?

Suntem departe, foarte departe de a merita numele de ființe raționale. În conduita cotidiană, în decizii, în motivații ne servim infim de rațiune și imens de forme de simțire rudimentare, de afecte, impresii, tensiuni emoționale. Suficiența ignoranților, perpetuarea prostiei, triumful prejudecății asupra gândirii sunt dovada că așa stau lucrurile. Dacă am fi niște creaturi raționale, preponderent raționale, atunci n-ar mai exista manipulare, încremenire în tipare, idei fixe, paralizii ale gândirii, imbecilitate sau dogmatism, n-ar mai exista bigoți și fanatici, idioți debordând de certitudini. Nevoia de cunoaștere, cultivare și depășire a limitelor aviditatea de a găsi explicații ar fi trăsături comune ale speciei. Dar nu e așa… Majoritatea se mulțumește cu ce știe, mai exact cu ce nu știe, poate trăi lejer fără explicații. Nu suntem o specie rațională ci o specie cu potențial rațional ceea ce e altceva. O specie rațională, într-un sistem democratic, nu s-ar îndrepta cu pași mici, dar siguri spre haos și autodisoluție.

Prostia e non-rațiune sau boală a gândirii? s-au întrebat mulți. E o afecțiune a minții sau pur și simplu o limită? Aș zice că e deopotrivă un stigmat, o diformitate și o condiție a rațiunii : cealaltă față a medaliei. Prostia este funciar umană, este doar a ființelor cu potențial intelectual, a celor înzestrate cu capacitatea de a gândi logic, conceptual, abstract. Animalele nu sunt pasibile de a manifesta forme de prostie. Prostia este tară a rațiunii și nu a psihismului, în ansamblu, al unei specii biologice. Prostia este, întrucâtva, un simulacru de inteligență : ea emite gânduri în absența gândirii. Și este nota dominantă a activității cerebrale a majorității. Prostia este starea de vegetație a gândirii.

            Fiecare dintre noi are momente în zi când, deși formulează fraze, vehiculează concepte, rumegă diverse imagini mentale sau chiar gânduri articulate, în fapt, nu gândește câtuși de puțin. Forme de gândire pasivă pot exista și la animalele mai evoluate, e de presupus. Ba chiar putem distinge, proiectiv și alegoric aș zice, între grade de inteligență diferite la câini, delfini, maimuțe sau pisici. Spun proiectiv și alegoric pentru că identificăm aceste ”mostre de inteligență” în funcție de așteptarile noastre, de capacitatea de a stabili un limbaj comun din perspectivă umană însă, în funcție de felul în care animalele răspund la apelativele, cerințele și comenzile noaste fără să ne punem problema că un exemplar care ”opune rezistență la dresaj” sau la încercările noastre de a ”intra în dialog” nu e neapărat mai prost. Poate că pur și simplu nu vrea să comunice cu exponenții altei specii… Un om care nu vrea să comunice cu animalele nu e automat calificat drept ”mai prost” decât, poate, de către câinii, maimuțele, pisicile și delfinii care au așteptari de la el. De aceea spun că prostia, în fond, e o afacere interumană, o meteahnă a speciei calibrată în funcție de spectrul de așteptări pe care inteligența umană îl poate decela și desemna.

Gândirea activă, reflextivă irumpe în mintea umană când și când, e un proces discontinuu… e o stare de trezie a minții. Când doarme e străbătută doar de inflexiuni ale prostiei. Pe de altă parte adormirea mintală cronică e o boală. În doze moderate prostia e firească. În exces e patologică.

            Din păcate inteligența umană, mai cu seamă în era informațională, nu poate contrapune nici un antidot epidemiei de prostie. Eticile filosofice n-au avut aceeași influență precum eticile inimii. Cunoașterea și reflecția sunt neputincioase în fața pasiunilor de tot soiul. În fiecare dintre noi o inimă imbecilă joacă rolul unui mic dictator, ca dovadă : proliferarea nevrozelor. Partea cea mai proastă însă este că la probleme iraționale nu există soluție rațională.




copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 752 other followers