23
Apr
12

Chipul fără om


Colaj, fragmentare a realității gândite sau visate, fragmentare a pecepției, fragmentare a simțirii: cam în aceste condiții trăim. Unele fragmente sunt în rezonanță armonică alte se bat cap în cap.

Existența, chiar și cea interioară, ne-a devenit extrem de eterogenă și într-un fel greu digerabilă. Nu ne mai putem aprofunda. Nu ve mai putem aduna într-un singur om, cu o singură identitate. Omul nu ne mai încape. Am început să ne revărsăm.

 Suntem oameni-colaje, din care răsar la suprafață chipuri. O față însă nu este identitate ci monedă de schimb, e un vehicol, o stare de tranzit. Între cine și ce? Între cine și cine?

Ce este un chip și ce a mai rămas din om, dacă dincolo de chip nu mai știm ce e omul?

De unde am plecat? Și oare am fost vreodată oameni? Sau omul a fost dintotdeauna doar un ideal?

Burka le pune pe femeile care o poartă în situația de a fi oameni fără chip. Un om fără chip e un om generic, neindividualizat. Burka le răpește identitatea acestor oameni-femei și îi reduce la condiția lor sexuală. În acea cultură care a inventat burka așa stau lucrurile. Ai sex feminin? Nu ai dreptul la un chip. Ai doar o identitate generică : aceea de femeie. În occident, unde sexismul se manifestă mult mai subtil și mai ipocrit (insinuându-se în speță în propaganda consumistă arondată industriei cosmetice, vestimentare și tehnologice, a alcoolului și tutunului și a producției de autovehicule) lucrurile tind să se prezinte în sens invers : femeile și bărbații deopotrivă – predestinați prin sloganuri și șabloane publicitare unor activități, gusturi, motivații și activități stereotipe – devin chipuri golite de identitate umană. Ce este un chip? E suficient să ai un chip ca să fii o creatură umană? Desigur, nu. Și animalele au chipuri. Un om fără chip – cum este cazul femeilor care poartă burka – nu încetează să fie om, să aibă, prezumtiv, o identitate umană, chit că aceasta este cenzurată în plan aparent.  O caracteristică definitorie a umanității este aceea a individualității. Chipul – care este imagine sintetică a acestei individualități – este subînțeles: orice om are un chip, după cum orice om are un trup, o voce, o privire. Întrebarea care se ridică este dacă această imagine sintetică este deopotrivă și esență a individualității sau doar spectru de manifestare și influență, doar potențial expresiv și trebuie concepută atunci ca mediator și comunicator al experienței umane și nu ca generator al acesteia. Altfel spus : chipul este cel din care se naște individul sau chipul este un derivat al individualității, o trăsătură a acesteia, o extensie dinamică? Chipul individualizează sau individul întruchipează? Chipul și individul sunt sinonime sau chipul este doar o ipostază a unei existențe întrupate, doar expresie coagulată în jurul unei stări, al unui gând, al unei trăiri, dorințe sau intenții? Chipul comunică. Omul închipuie. Omul întruchipează… Omul înseamnă individualitate, prin definiție, căci individualitatea este criteriul tare de definiție a umanului. Putem vorbi și în cazul altor specii de trăsături specifice, particulare ale fiecărui exemplar: nu există nici trigri identici, nici foci, nici măcar broaște. Cu cât o specie e mai evoluată, însă, cu atât trăsăturile distinctive ale indivizilor sunt mai pronunțate. Procesul de individuație este intrinsec legat de manifestările instinctuale, însă omul e un animal înzestrat cu conștiință de sine și de aceea, în cazul său, acest proces e unul conștient, filtrat și gestionat prin forța autoreflecției, iar conștiința de sine funcționează ca un amplificator al individualității.

Fiind o trăsătură consubstanțială ființei biologice, identitatea (fie ea umană sau animală) nu poate fi extirpată, atrofiată, anihilată, ea poate fi doar cenzurată prin cultură. În anumite concepții animalele nu au ”chip”, nu au ”suflet”, nu au ”identitate”. În unele culturi există animale considerate ”sacre” sau profund spiritualizate, care apar desemnate drept totem-uri. Părerile sunt așadar împărțite în ce privește condiția animalelor. În toate culturile, însă, omul are, în sens ontologic, o identitate.

Dacă burka le cenzurează femeilor nu identitatea umană ci identitatea particulară, individuală,  reclamele occidentale, spre exemplu, cenzurează exact această identitate umană, reducând-o la o simplă ipostază a spectrului volitiv sau intențional. Astfel ne întâlnim tot mai des cu portrete ale : omului-dorință, ale omului-orășean, ale omului-de-pe-stradă, ale omului-de-la-țară, ale omului-cuvânt și ale omului-metaforă, ale omului- tristețe și ale omului-(re)sentiment, ale omului-de-cultură, ale omului-împlinit și ale omului-ratat, pe scurt ale omului-obiectificat, redus la o singură ipostază din nenumărate altele care l-ar putea caracteriza. Practic toată pleiada de reprezentări reducționiste ne împing spre confruntarea cu portretul omului-de-paie… Identitatea generică circumscrie maximum de manifestări umane posibile. Un exces de întruchipare poate reduce substanțial și categoric imaginea omului generic.  Cu cât alipim mai multe atribute – deci determinări – unui subiect cu atât îl obiectificăm mai tare, îl facem să plonjeze din abstract în concret, din înaltul cerului la suprafața solului, dintr-un univers cu mai multe dimensiuni într-unul cu mai puține. În raport cu omul, cu ființa acestuia, chipul e o suprafață, o fotogramă, o schiță, e un om redus, simplificat. S-a vorbit mult despre obiectificarea ființei umane în cadrul materialelor publicitare, pornografice… S-o spunem onest : publicitatea este, în raport cu viața cotidiană, ce este pornografia în raport cu viața sexuală. Bărbatul-băutor-de-bere din reclame nu e cu nimic mai puțin ”obscen” decât cel care copulează în filme. Femeia-extaziată-de-detergent din reclame nu e cu nimic mai presus de cea care își expune generos părțile inime în filmele de profil. ”Obscenitatea” nu este a reprezentării sexuale ci a reducționismului din substratul reprezentării. Și la ce se referă reducționismul, în orice tip de critică, în orice context ? La mistificarea prin reprezentare a unei realități ontice, la trucarea prin trunchiere, la îmbutelierea existenței într-o conservă, la comprimarea experienței umane sociale, domestice sau sexuale într-o schemă ridicolă. Cei care spală rufe, beau bere, mănâncă biscuiți și ciocolată și se dau cu creme prin reclame, cei care fac sex sau ”party” sau se șamponează intensiv nu sunt tocmai oameni. Aici e hiba. Și nu sunt nici animale pentru că animalele n-au inventat biscuiții, detergenții, ciocolata, berea și vibratorul. În toate aceste produse publicitare ale societății de consum, oamenii sunt reduși la chipuri, sunt numai și numai chipuri în acțiune, măști, fețe de butaforie, de carton. Chipul în sine, rupt din contextul umanității plenare, este chiar mai puțin decât o ființă virtuală, este o formă-materială, un obiect, o futilitate. În reclame și în filmele porno – dorința este la rândul ei mistificată, împuținată, redusă la o suprafață, schematizată : e pură mecanică a dorinței. Chipul dorinței devine unul pur material, fizic. Chipul tristeții devine unul iconic, mumificat. Chipurile sunt smulse din universul dinamic, existențial, și expuse static într-o înșiruire de sensuri anodine. Chipul, în sens metafizic este o particularitate, o însușire, un bun al omului, un mobil expresiv… Dar dacă omul ajunge să nu mai apară reprezentat altfel decât ca simplu suport al unui chip? căci despre reprezentare e vorba.
Mass media, cultura de mase, învățământul primar toate conspiră la gestația acestui mutant care este chipul fără om : un pseudo-individ și o pseudo-ființă.

Ce este un chip fără om? O iluzie. Căci omul e acolo, înghesuit, sufocat, întemnițat, după gratiile chipului doar că nu mai e vizibil : industria reclamelor și reclama industriilor au făcut din el o burka, însă una care nu doar că îl ascunde ci îl și trădează.

Chipul fără om este omul redus la mecanica unor aparențe.

Întrebarea, și mai spinoasă, care se ridică este în ce măsură burka poate dez-individualiza la propriu o ființă umană, în ce măsură societatea de consum și mijloacele ei de propagandă pot genera sub-oameni… Mă tem că răspunsul e da, e posibil… E posibil ca omul-deșeu din reclame să devină model pentru oamenii în carne și oase. E posibil ca toxina acestor reprezentări-trucaje să se reverse în sângele ființelor reale care le consumă.

În sens ontologic chipul nu poate fi decât subsumat sau echivalat omului. Raportul dintre chip și om este același cu cel dintre eu și sine. Suntem mereu alții și mereu altceva altcumva. Piesele de caleidoscop care ne compun imaginea se așează de fiecare dată altfel. Odată ce spiritul actor îmbracă haina unui alt personaj lăuntric, fostul eu se mumifică. Părăsit de suflul vital care-l anima și îi dădea sens, devine o fantoșă anostă. Eul e un chip lăuntric.

Eul e făcut să slujească sinele, să îi dea formă, să-i materializele în expresie fluxul trăirilor. Detașarea de sine face rolul eului parazitar. Sinele se comunică prin eu, iar un ego blazat și cinic, superficial și inept, arogant, nu își mai îndeplinește rolul de mediator între sine și lume. În mod analog, detașarea chipului de om face rolul chipului parazitar.

Alienarea eului față de sine și faptul că îl tratează ca pe un intim „celălalt”, blochează suflul vital al spiritului, îl anesteziază sau chiar îl mortifică. Același lucru e valabil și în ce privește chipul. În societățile de consum și în cultura lor mediatică omul s-a alienat față de chipurile pe care le îmbracă. Aceste chipuri îl mortifică, îi extrag substanța vitală și îl aruncă în anonimat.

Advertisements

1 Response to “Chipul fără om”


  1. 1 Patricia
    25/04/2012 at 8:07 am

    Draga Ilinca,
    Te admir si te apreciez. Ti-am citit unele carti, iti urmaresc sporadic blogul. Te felicit din toata inima pentru realizarile tale. Imi pare rau ca ideile tale nu sunt nici popularizate, deci nici cunoscute. Esti o voce care ar merita sa fie auzita, viziunea ta ar oferi o alternativa la traditionalismul misogin abject care agreseaza permanent pretutindeni pe toate canalele de comunicare si care intretine si amplifica paradigma culturala patriarhala. Fara legatura directa cu articolul tau excelent, iti semnalez o informatie nepopularizata care ar demonta inca o prejudecata propagata si luata/impusa ca adevar, cum ca ”femeile e proaste”. Despre copii supradotati-un link: http://giftededu.org/publicam-rezultatele si un scurt citat : ”Distributia pe gen arata o usoara diferentiere in favoarea fetelor – 184 fete si 154 baieti s-au clasat in primii 5%; 107 fete si 88 baieti s-au clasat in primii 10% dintre copiii din aceeasi categorie de varsta.” Usoara diferentiere este de fapt importanta: dintre supradotati, sunt cu 20% mai multe fete decat baieti. Rezultatul testarilor este contrar credintelor actuale. Si fara aceasta confirmare eu stiu din experienta si din observatii personale ca prejudecata despre care vorbim e falsa. Si tu stii asta. Cum facem sa afle si altii? Cum facem ca cei care propaga astfel de obscenitati sa-si piarda credibilitatea si autoritatea? Cum facem ca fetele care se nasc, invata sau se formeaza acum sa ia la cunostinta?


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: