Archive for June, 2012

21
Jun
12

destine politice

Nu am de gând să scriu nici critic, nici laudativ, nici măcar analitic despre ceea ce s-a întâmplat ieri cu Adrian Năstase. E vorba de un moment tragic din viața unui om, de o situație limită care impune reacții de o anumită sobrietate. Puteau fi în locul lui oameni pe care îi consider detestabili și vinovați de mai multe și mai grave și tot n-aș fi considerat că, după o tentativă, fie și eșuată, de sinucidere, e momentul oportun să le contorizez păcatele : un om care suferă, care a cedat nervos, care a fost supus unor presiuni justițiare politizate și unei constante hărțuiri de presă, un om căzut, prăbușit psihic sau moral e demn de compasiune și empatie, pentru că e un om și nu o mașină. Indiferent dacă omul Adrian Năstase e vinovat sau nu (nu putem fi siguri de nimic, n-avem de unde să știm, nu avem acces direct la probe și dovezi) felul în care justiția românească a ales să îl ”pună la punct” este unul abuziv. Tot scandalul de presă, inevitabil altminteri, l-a transformat din potențial vinovat în țap ispășitor, iar sistemul judiciar n-a făcut altceva decât să amplifice și să supraliciteze, să (supra)medieze și (inter)medieze spectacolul mediatic déjà incendiar și manipulator. Dreptul omului Adrian Năstase la o imagine umană demnă a fost ultimul care a contat în exercitarea represiunii justițiare. Hărțuirea, intimidarea, brutalizarea și umilirea unui vinovat îl transformă, automat, în victimă…

Puțini sunt cei care, înarmați cu o forță interioară incredibilă, rezistă șantajului, amenințărilor, oprobiului public, defăimării. Aceia sunt eroii… Și am avut eroi. Istoria detențiilor și crimelor politice din perioada comunistă stă mărturie. Nu mă pot hazarda să afirm că Adrian Năstase este un deținut politic al regimului băsist pentru că, repet, nu am acces la date și dovezi concrete care să mă lumineze în acest sens. Și nu m-ar mira, într-o țară ca România de azi, să avem de-a face cu puzderie de ”probe” falsificate. Justiția românească a dovedit cu prisosință până acum că nu e tocmai neprihănită, obiectivă și independentă de puterea politică. Adrian Năstase poate fi victima unei înscenări și mistificări, dar este cu siguranță victima unui abuz de putere, al unui abuz moral exercitat din partea presei și a reprezentanților forțelor sociale coercitive. De ce abuz? Pentru că imaginea lui a fost disecată public din momentul debarcării lui din funcția de prim ministru ca și cum ar fi făcut DOAR rău, ca și cum ar fi DOAR un infractor odios.

Sigur că gestul lui de ieri poate da frâu liber suspiciunii. De ce și-ar lua viața un om nevinovat?  Dar înainte de a fi vinovat sau nevinovat, Adrian Năstase este un om. Iar o ființă umană poate rezista sau ceda presiunii, furiei și urii colective, opresiunii… Un om poate fi erou sau nu. Faptul de a nu fi un erou nu este dezumanizant și nu îl transformă într-un personaj deplorabil.

Nu poți condamna faptul că un om e uman, ci numai și numai regimul care îl pune în situații limită, care îl instigă să fie laș, care îl împinge spre trădare și degradare morală. Nu poți blama natura umană, ci doar ceea ce o colectivitate sau un mecanism al puterii fac pentru a scoate din această natură umană tot ce e mai nociv, mai hidos sau mai degradant.

Sigur că visez la existența unui Nelson Mandela local. Nelson Mandela este pentru mine, alături de Ghandi, un model exemplar de om politic. Un om politic cu vocație se lasă persecutat în numele unui ideal colectiv sau al unui ideal demn de pus în slujba colectivității, nu se descurajează, rezistă… O astfel de vocație implică un anume simț al sacrificiului, o anumită rezistență la condiții dure și foarte dure, un crez mai puternic decât rațiunile autoconservării. Dar nu toți oamenii politici sunt genii politice, martiri ai moralității sau sfinți precum Mandela sau Ghandi.

Unii oameni politici sunt pur și simplu oameni obișnuiți cu anumite valențe de lider, cu o certă calitate morală sau intelectuală, însă nu una care să poată depăși orice limite, orice obstacol, care să poate înfrunta orice tip de opresiune. În acest sens și din acest motiv consider că nu se cade să judecăm în nici un fel gestul unui om disperat, care se simțea încolțit, nedreptățit peste măsură sau poate prea vinovat, cine știe? Poate că și-a dorit să fie un erou, iar propriile limite și greșeli l-au demoralizat, l-au făcut să se deteste. Cine poate știi?

Recunosc, sunt sub influența lecturilor. Ultimele cărți esențiale pe care le-am citit sunt : ”A supraveghea și a pedepsi” de Michel Foucault și ”Reflecții asupra pedepsei cu moartea”, o colecție de texte scrise de Jean Bloch-Michel, Arthur Koestler și Albert Camus. Ambele cărți vorbesc despre faptul că o civilizație se cunoaște după felul în care alege să aplice măsuri coercitive, după felul în care își pedepsește vinovații.

Cea mai importantă observație a tuturor gânditorilor mai sus amintiți este că justiția nu este absolută, statul nu este un organism social perfect sau perfect funcțional sau perfect legitim în orice circumstanțe; nici măcar legile pe care se sprijină, care îl constituie și fundamentează, nu sunt perfecte. O societate nu este bună la modul absolut și, în consecință, nici nu poate face dreptate la modul absolut, după măsura proprie. Subiectivismul colectiv al legii, al moralei publice se infiltrează în toate capilarele sistemului judiciar.

”Când afirm : ”acest om este vinovat” expresia poate fi întotdeauna tălmăcită prin : ”efortul nostru nu a fost suficient de mare”.”Arthur Koestler

”În zilele noastre, chiar printre adepții pedepsei cu moartea, mulți refuză să recunoască faptul că sunt mânați de dorința de a se răzbuna pe criminal.” Arthur Koestler

”Pedeapsa care sancționează fără a preveni se numește, într-adevăr, răzbunare. Este un răspuns cvasiaritmetic dat de societate celui care îi încalcă legea fundamentală. Răspunsul a apărut odată cu omul : se numește legea talionului. Celui care mi-a făcut rău, trebuie să-i fie rău”… ”E vorba despre un sentiment, unul de mare violență, nu despre un principiu”.  Albert Camus

Desigur, trebuie păstrate proporțiile, trebuie ținut cont de justa măsură. O condamnare la moarte nu se compară cu o condamnare penală pentru corupție. Dar mecanismul explicativ, pomenit mai sus, este aplicabil în ambele cazuri : de cele mai mult ori rațiunea pentru care o colectivitate își dorește pedepsirea vinovatului nu este de natură morală, ci afectivă. Pe scurt oprobiul public și adeseori chiar justiția se prevalează de o miză de factură resentimentară : nu țintește îndreptarea vinovatului, convertirea lui morală și sufletească, ci suferința acestuia.

Mulțimile dezamăgite de un sistem corupt însetează după justiție, dar se aruncă, fără să își ia răgazul să reflecteze, în capcana răzbunării, iar răzbunarea nu e niciodată un focar de dreptate, nu generează dreptate ci doar perpetuează cruzimea, uneori chiar o amplifică. Pacifismul, înțelepciunea, bună-voința, buna credință, pot fi surse de dreptate. Răzbunarea nu e decât o iluzie a justiției pentru că, în fapt, ea doar adaugă o nouă verigă lanțului violențelor care cococoșează spinarea umanității.

Mulți exultă pentru că Năstase suferă, se bucură de suferința lui, ceea ce e josnic. Justiția adevărată ar trebui să fie neutră, să fie liberă de orice (re)sentiment”, ca și morala autentică. Dreptatea este un principiu, iar principiile nu sunt calde sau reci, nu sunt personale, nu sunt personalizabile, adaptabile și ajustabile în funcție de simpatii, sentimente sau repulsii. Cum să ne bucurăm că un singur vinovat (și asta cu dubiile de rigoare!!!!) dintre oamenii politici postdecembriști este pus să plătească?  Sunt atâția și atâția vinovați, megavinovați, mult prea și mult mai corpți care se bucură de faimă și libertate în acest moment! Justiția ar fi funcționat dacă, să zicem, Videanu ar fi fost arestat noaptea și asaltat de presă în momentul acțiunii, acum, în zilele noastre, cât e la putere.  Arestarea intempestivă și demonstrativă a lui Năstase nu e câtuși de puțin o pildă de justiție funcțională ci încă o dovadă *(dacă mai era nevoie!) de vocație națională a scandalului, o mostră de campanie de denigrare a opoziției orchestrată de tabăra băsistă și un simulacru de luptă cu corupția etc.

Copii, nu vă apucați de politică nici când o să creșteți mari, bine?

Propun să luăm o pauză de reculegere, să respirăm adânc și să ne îngăduim un moment de gândire neviscerală, una liberă de orice presiune emoțională. Să ne gândim succint la tot răul pe care l-a făcut și la cel care i-a fost atribuit lui Adrian Năstase, la toate hibele și greșelile și neajunsurile lui și apoi, la fel de succint, să evocăm binele pe care l-a făcut în calitate de om politic. Să le punem în balanță și să respirăm, încă o dată, adânc…

16
Jun
12

Un articol excelent pe care l-am descoperit abia acum:

http://www.observatorcultural.ro/Stanislaw-Lem-a-plecat-spre-stele*articleID_15231-articles_details.html




copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers