13
Sep
14

Cel mai trist poem din lume

Am învăţat să-ţi fac portretul legată la ochi. Îi cunosc perfect distanța dintre nas și urechi, dintre bărbie și creștet, conturul buzelor, înălțimea pomeților.

Cunosc fiecare cută pe care fiecare tresărire anume ți-o lasă în carne.
Cunosc unduirea pe care melancolia ți-o așterne pe buze, cunosc încruntarea sprâncenelor la care recurgi în criză de inspirație.
Îți cunosc pe de rost privirea hăituită.
Îți pot descifra în priviri foamea și pânda. Îți pot ghici în poziția umerilor oboseala sau nostalgia.
Îți pot citi în irizațiile pielii răbdarea sau nesăbuința.
Am învățat să îți fac portretul legată la ochi pentru că într-o bună zi e posibil să orbesc.
Sau e posibil să te transformi în cine știe ce dihanie și să nu te mai recunosc.
Să nu-ți mai recunosc surâsul în colțul buzelor și ridurile frunții în ridurile frunții.

Eşti atât de frumos cu cearcănele tale adânci, cu pleoapele vineţii, cu buzele ciobite de sărutările nimfelor
Cu obrajii sculptați de vânturile din nord.
Ești atât de frumos cu brațele silfide, cu mersul tău legănat.
Cu pieptul costeliv, bântuit de lună.
Untitled

Am învățat să îți fac portetul legată la ochi
Pentru că într-o zi minuatele tale cearcăne se vor întuneca prea mult
Buzele ți se vor topi, vor dispărea încet, așa cum dispar toate: orele, anotimpurile, mirările, primul dans, prima beție
Obrajii ți se vor sfărâma, pleoapele ți se vor usca și din umbrele lor se vor isca norii
Din ceea ce au fost cândva tâmplele tale vor crește flori sălbatice, poate chiar cactuși
Încruntările tale vor fi înghițite de vuietul furtunii
Din privirile tale vor tâșni stoluri de vrăbii
Freamătul gesturilor tale va deveni totuna cu foșnetul frunzelor care cad
în diminețile senine de toamnă

Am învățat să-ți fac portretul cu ochii închiși.
Dacă nu îți învâț chipul pe de rost, nu-mi rămâne decât să mă împac cu gândul că te pierd
puțin câte puțin
că te destrami ca un ghem
că te risipești ca o ceață
că te sfărâmi
și nu mă pot împăca

Promite-mi că există suflet şi învaţă-mă să îl desenez
Spune-mi că există o continuitate, ceva de neclintit, ceva ce timpul nu poate atinge
Spune-mi că avem fiecare numai și numai un singur chip
Minte-mă

Altfel nu-ți pot îndura frumusețea
Nu mă pot împăca cu ea
E prea multă cruzime în existența ei
Într-o lume hidoasă în esență.

Și nici măcar nu pot scrie despre asta.

Nu știu să scriu decât versuri cinice
Iar frumusețea ta e un poem tragic.

Cel mai trist poem din lume.

Advertisements

0 Responses to “Cel mai trist poem din lume”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: