26
Nov
14

Corpul ei e o sală de așteptare

 

Răbdarea e gratuită
Durerea e gratuită
Curajul e gratuit
Revolta e gratuită
Visul e gratuit
Creația e gratuită
Toate se dovedesc mai devreme sau mai târziu lipsite de orice temei
Și se întorc ca un boomerang în puncul din care au țâșnit
Un punct febril din minte care, în urma exploziei, a ajuns o rană

Spui gratuit gratuit până când sensul cuvântului se descompune în sunete și sunetele în frânturi de voce
Gratuit gratuit

Doar un miracol le-ar putea răscumpăra pe toate
și aștepți

corpul ei e o sală de așteptare
a miracolului

La captul fiecărei atingeri se află o ușă invizibilă prin care, dacă treci
te poți pomeni proiectat în orice moment din trecut sau din ficțiune
poți avea din nou 20 de ani și o inimă spumegând de revoltă
sau strălucind de dorință
poți fi cât vrei de suplu și de înalt, poți zgâria cerul cu umerii
la capătul fiecărei sărutări e o fereastră prin care, dacă știi cum să privești
îți poți revedea morții și răniții vii și nevătămați

Corpul ei e o hartă care îți indică tot ce a rămas nerostit, netrăit, neîntâmplat în tine

Corpul ei e un coridor prin care plonjezi în necunoscut de la mare înlățime

Poate că acest corp te va lua prizonier
te va fereca în el sau se va înfrupta din tine ca o plantă carnivoră
poate te va ucide
poate te va salva

Poate că te va alina, poate îți va aduce înapoi toate diminețile pierdute, rătăcite,
strivite sub șenilele realității

Poate că va reînvia în tine visul
Poate că va alunga durerea

Corpul ei e un colac de salvare de care te ții
ca să nu te îneci în apele tot mai întunecate tot mai repezi tot mai reci tot mai adânci
ale melancoliei

Corpul ei e un sanatoriu
intri în el ca să te lepezi de pieile care ți-au devenit prea strâmte sau prea grele
ca să te vindeci de moarte

Corpul ei e o pădure deasă în care ți se pierd urmele
dispari în întunericul benefic din adâncul coapselor ei
și răsuflarea otrăvită a lumii nu te mai poate atinge

Corpul ei e o plăsmuire a ta,
e sufletul tău încarnat în care îți poți înfige colții cu furie
cu ciudă
cu curiozitate
sau compasiune

Corpul ei e memorie
e tot ce vrei să ții minte din această viață în care totul e risipă și zgomot
totul în afară de aceste mângâieri mute, narcotice
disperate
torențiale
toride

Corpul ei e terenul tău de joacă
și atunci e minunat
te simți imponderabil
nici o povară și nici o răspundere nu-ți asupresc spinarea

Corpul ei e câmpul tău de bătălie cu umbrele
cu chipurile tuturor bărbaților
care au trecut prin tine sau pe lângă tine
care au purtat rând pe rând
numele Eu sau numele de Celălalt

Corpul ei e libertatea ta de a înnebuni sau de a te sustrage nebuniei

Corpul meu e libertatea ta de a spune NU nimicului care ți-a încolțit în inimă

Corpul tău e libertatea mea de a sfida timpul care și-a lăsat urmele în carnea ta ca un animal de pradă

 

Corpul meu e ieșirea ta dintr-o realitate invadată de pustiu
Corpul tău e pentru mine absolut orice mai puțin un corp

Advertisements

0 Responses to “Corpul ei e o sală de așteptare”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: