28
Nov
15

Auto-ficțiunea și auto-golul

Am citit în vreo câteva contexte cum că romanul meu, Semnul Lunii, ar fi o auto-ficțiune. Ma bucur că am aflat, nu știam… Mie, când am citit Colecționarul lui Fowles, nu mi-a dat prin cap că, dacă omul scrie la persoana întâi din perspectiva unui criminal în serie, este pentru că își auto-derulează vreo auto-fantezie cu proprietăți auto-defulatorii. Și, vai, nici nu m-a tentat să trec chestiunea prin grila logoreei psihanalitice standard. Am citit cartea, așa, ca un tractorist, fără să îmi pun probleme, m-am transpus, ca la filemele de groază și mi-am zis, în simplitatea mea mintală: ăsta scrie la persona întâi ca să creeze efecte speciale, să amplifice tensiunea, etc. Literatura e un joc de iluzii și de roluri, ca și teatrul, ca și poezia. Nu e cu nimic mai ”veridică” în sensul corespondenței cu o presupusă realitate din substanța căreia e făcuta viața autorului.
Și, apoi, despre ce realitate personală vorbim? Cât de grav îți poți lua în serios personajul Eu, încât să crezi că el însuși este altceva decât o mare și gononată ficțiune?
Zicea Foucault, în Cuvintele și Lucrurile: “Nu ma întreba cine sînt și nu-mi cere sa ramîn același: e o morală de stare civilă. Ea guvernează documentele noastre. Dar să ne lase liberi cînd e vorba de scris!”.
Acest ”auto”- ce-o fi, cu care criticii te încondeiază dacă te apuci să scrii la persona întâi, e expresia dorinței de-a te împinge imediat în țarc, de-a-ți pune frâne, zgardă și ce mai consideră ei că e cazul.
”Auto”-ficțiunea este un termen cât se poate de pleonastic și de profund gratuit. Toți trăim, fie că suntem sau nu grafomani, în anumite scenarii fictive. Reveriile sunt forme de auto-ficțiune, nu? Realitatea personală a fiecăruia e în mare măsură alimentată de ficțiuni, mai mult sau mai puțin elaborate.

Uneori excesul de teorie și savantlâcuri poate fi dăunător sănătății gândirii. Părerea mea.

Promit că următoarea mea carte va fi un Jurnal de Nimfomană. Rog cititorii de sex opus să mă ia în serios.

Advertisements

0 Responses to “Auto-ficțiunea și auto-golul”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: