03
Jan
16

Tourette sau lenea de ianuarie?

Image: Bill Domonkos

N-am avut nici un chef de sarbatori anul asta și am fost cât pe ce să li-l stric și altora. Cred că am un început de sindrom Tourette. Simt nevoia să vorbesc din ce în ce mai pe șleau pe teme pe care înainte le abordam pe ocolite și migălos, construind personaje și contexte epice. Sau, poate, e doar lenea de ianuarie care mă împiedică să scriu organizat.
Deci.
Deși m-am integrat oarecum în sistem, detest rețeaua Facebook ca în prima zi, detest mai ales adevărul care se desprinde din spuma minciunilor și artificiilor și simulacrelor manevrate, în doze substanțiale, de aproape toată lumea. Conveniențele și protocoalele de FB sunt, chiar, mai inconturnabile decât cele din realitatea socială, aia palpabilă, dacă vă mai spune ceva noțiunea. Când vezi cum debordează toți de talent, vorbe de spirit și savoir vivre, cum călătoresc și explorează și răspund magistral la ”provocări”, cum sunt, care mai de care mai inteligent, mai subtil și mai pertinent, mai înconjurat de prieteni și fani, te rușinezi de viața ta mediocră și relativ searbădă, de lipsa ta de inspirație, de criza existențială care se ține de tine ca o boală rușionoasă de care nu mai scapi nici cu sprijinul științei, nici cu leacuri băbești… Te rușinezi, și ce faci? Îți tragi un profil respectabil, de om fără probleme, cu realizări și împliniri. Îți construiești mai întâi în minte un personaj. Trebuie să știi de care pagină îți faci.
Cam o oră pe săptămână exporez și eu fauna FB și, cât oi fi de romanțioasă, tre’ să admit că există niște categorii umane detectabile și aprofundabile chiar și în aceste condiții, precare.
Avem, bunăoară, pagina de intelectual. Bine, acuma, toți sunt intelectuali pe FB, se înțelege. Dar se evidențiază un profil al gânditorului maniac, care nu poate aborda neproblematic nici măcar o cizmă.
Avem pagina de ins popular, chefliu și cool. La care se adaugă, cazul particular al paginii de artist-cool care, spre deosebire de artistul-taciturn care doar anunță că a mai produs ceva, plasează în cheie comică tot ce postează și își condimentează narcisimul cu observații auto-ironice.
Pagina de pițipoancă e întocmită pe principiul: totul tre’ sa fie la vedere, pic de mister să nu existe. Sinceritatea e valoarea supremă, etc.
Pagina de salvator al planetei. Aici sunt multe de spus, pentru că sunt diverse tipuri de salvatori și felurite viziuni apocaliptice. În linii mari, un stil de viață sănătos, revenirea la natură și eradicarea energiilor negative sunt elementele cheie pe care le predică mai toți.
Pagina de activist politic e plină de imagini șocante, de injurături și argumente. Dacă ai chef să îți dezvolți vocabularul sau ai o zi în care ai chef de harță și n-ai cal de bătaie, poți frecventa astfel de pagini, să-ți exprimi iubirea de semeni sub formă polemică.
Pagina de muritor de rând e plină de animale de casă, copii, rude, verișori, poze de familie, dar și  sloganuri zen și citate din celebrități numai bune să te ungă.

Pagina de exhibiționist compulsiv care simte nevoia să împărtășească lumii largi detalii din viața personală, care e convins că mori de curios să afli ce gătește, cum se îmbracă, ce muzică ascultă, ce citește, ce opinii și-a format despre ce crede el că crezi tu despre viață etc…Fiind profilul cel mai răspândit fac o paranteză. Ce-i mai prost e că mulți astfel de exhibiționiști chiar au ajuns să confunde realitatea simulată pe FB cu cea cu care am fost binecuvântați, fiecare, la naștere, și își închipuie că, din câteva afirmații, pot deduce în ce ape te scalzi, care îți e viața etc. Mă întreb, uneori, câți dintre cei pe care îi intoxicăm zilnic cu tot soiul de citate moralizatoare și complimente clișeu pe FB sunt diagnosticați cu cancer sau au pe cineva apropiat pe moarte.

E o concurență generalizată în simularea fericirii și normalității voioase în aceste rețele care nu face altceva decât să reproducă și să propage la o scară de proporții gigantice portretul unui personaj subuman și ireal și anume acela al stăpânului pe situații, perfect echilibrat și radios.
Mi-au spus mulți cunoscuți că nu se face să o ard, așa, cu pagină de muritor de rând, că, doar, sunt artistă. Nici nu știu ce mult greșesc și cât pierd! etc. Și chiar nu știu. Ce am constatat e că dacă nu ești dispus să îți petreci viața pe FB făcând operă de cârcotaș, chibiț sau fan, nu atragi cu nimic atenția, sistemul te ține pe tușă dacă nu i te aservești. Dacă nu frecventezi alte pagini, postările proprii sunt cenzurate, de exemplu. Trăim în era anarhiei comunicaționale, toți emit și nu găsești țipenie de receptor, dacă nu te zbați să îți faci rost. Ar trebui să mă pot obișnui cu situația, dar uite că nu pot. Plus că orice libertate se plătește. Nu poți să o ții tot într-un concediu și să îți mărească șeful salariul, iar pseudo-participarea mea la viața cetății de pe Facebook e un fel de-a o ține tot într-un concediu.
Dar cum nu intenționez să devin masochistă voi continua ca până acum.

Cei care consideră că au un statut social superior nu îți vor da un like nici să le lase gura apă o postare de-a ta. Dacă faci parte dintr-o ”specie inferioară”, chiar și când scoți aur pe gură, în ochii lor, tot rahat e. Practic, raporturile de pe FB reproduc gotesc și caricatural ambițiile unora de a avea un statut social care să îi izoleze de marea masă de ”ignoranți”,”neciopliți”, ”ageamii” și ”diletanți”. Pe de altă parte, mai egalitarist sistem de relaționare de atât nu se poate. E ușor contradictoriu să te ții cu coada în sus, acceptând, cu mărinimie, sistemul.

În plus, se dau like-uri în prostie celor din aceeași tabără politică, gașcă sau comunitate, indiferent cât de imbecilă sau nesărată ar fi o postare. Iar dacă nu faci parte din nici o tabără ești ”nerelevant”.
Evident că scriu toate acestea cu invidie față de faptul că nu am materiale suficient de grăitoare pentru un profil de pițipoancă, cu regretul că nu mă simt în stare să îmi povestesc viața ca pe o mare și senzațională aventură, cu certitudinea că școlile absolvite n-au reușit să scoată din mine un intelectual, cu gândul că îi dezamăgesc pe colegii mei artiști și cu mare admirație față de amicii mei băncoși care reușesc să facă senzație cu fiecare postare.

Advertisements

2 Responses to “Tourette sau lenea de ianuarie?”


  1. 1 horiapatrascu
    03/01/2016 at 9:55 am

    Mi-a placut. Like! :))

  2. 08/01/2016 at 3:29 pm

    să aveți un an cu bucurii și împliniri!

    textul scris de Dumneavoastră, dacă mi-ar sta în putere, l-aș distribui cu toată convingerea


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 752 other followers


%d bloggers like this: