03
Feb
16

TIMP

Prietena mea, Annett, s-a născut în Germania de Est și a avut un tată erou, care a făcut rezistență în comunism și care a fost arestat și condamnat. După câțiva ani de temniță l-au cumpărat nemții din vest, iar Annett nu l-a mai văzut până la căderea zidului. Nu avea voie să le trimită nici măcar scrisori. Regulile erau foarte stricte. Am întrebat-o cum se simte ea știind că a avut un tată care a sfidat regimul comunist. Ei bine, a zis că nu dă doi bani pe eroismul lui, că ar fi preferat să aibă un tată. ”N-am să fac niciodată politică” a mai adăugat, categoric și sec. Cei care vor să-și riște viața în diverse regimuri represive n-ar trebui să devină părinți. Nu-ți poți expune copilul în halul ăsta, n-ai dreptul. Copilul e tratat în școală ca o progenitură de pușcăriaș. E marginalizat și, cel mai rău, e singur… Trăiește ca un orfan.

Eu am jurat că n-am să fac niciodată politică, nici măcar dacă viața mea ar depinde de asta. Dacă n-ar mai exista decât slujbe politice pe lume mi s-ar părea mai demn să mănânc din gunoi. Dacă aș avea un copil, însă, aș accepta orice slujbă, aș face jocul puterii, fără dubii, pentru el. Cel mai mare compromis este să alegi să îl sacrifici pe altul. Iar eu n-am, ca părinte, răspunderea justiției sociale sau a adevărului, ci răspunderea ființei căreia i-am dat viață.

Eroul meu e tata, care a ales să fie în primul rând tată, deși e un savant și ar fi putut fi vedetă în lumea științifică… A avut și el un tată deținut politic și a trăit pe pielea lui oroarea de a fi considerat copilul unui dușman al poporului. Ar fi putut alege aceeași cale, in memoriam, dar n-a facut-o. A avut vocație de tată și de profesor, nu de partizan. Este un tip foarte cunoscut, deja, e o somitate în domeniul lui, ce vreau să spun e că el a preferat să meargă cu mine și cu fratele meu în parc în loc să meargă la conferințe internaționale. Nu dormea noaptea ca să lucreze și să-și poată petrece timpul cu noi. Tata ne-a dat exact ceea ce așteaptă orice copil de la părinții lui: TIMP. E și un foarte bun bucătar. Când eram mici făcea patru tipuri de soufle, voyons! Ne ajuta să ne facem temele, ne făcea diafilme și improvizam împreună mici scenete de teatru în sufragerie, cu decor și costume. E un tip care a muncit imens și a făcut performanță fără să dea doi bani pe ideea de carieră. Niciodată nu l-am auzit și nu l-am văzut exuberant atunci când primea câte o distincție sau câte un premiu, în schimb când spune ”sunt tatăl Ilincăi” sau ”al lui Matei” se luminează la față. Este membru onorific al unora dintre cele mai bune universități din lume. Nu-i pasă. Și acum ar rata să-și ridice un premiu ca să vadă un spectacol de-al meu făcut într-o magherniță sau ca să se întâlnească pur și simplu cu fratele meu care are o viață foarte încărcată. Așa se face că și eu și el (fratele meu) ne-am dorit un tip de performanță în plan personal, una fără martori și fără glorie, el face sporturi extreme, eu îmi permit tot felul de excese interioare. Mi s-a spus că idealizez bărbații și mai ales idea de împlinire intimă. Cum aș putea să n-o fac când am avut un astfel de tată?

Cei mai mulți copii din generația mea au crescut sub oblăduirea bunicilor. Cei mai mulți dintre prietenii mei au avut părinți cu cariere complicate sau părinți divorțați. Sau aveau pur și simplu doi părinți salariați care se întorceau acasă rupți de oboseală și aveau nevoie de un respiro ca să se refacă și să o ia de la capăt, cu munca, a doua zi. Tata venea obosit și mai avea de lucru și acasă, dar tot își găsea resurse pentru noi. N-am să înțeleg niciodată cum reușea, era suprauman ce făcea. Nu dormea mai mult de 4 ore din 24. Mi-e clar că a fi părinte este o vocație. Instinctul nu e suficient ca să ai o relație ideală cu copiii,  ca să îi poți urmări pas cu pas, ca să-i poți ajuta să devină ei înșiși, ca să îi înveți cum să fie liberi. Instinctul nu îți garantează decât o formă de iubire brută, primară… Vocația e o supra-specializare a instinctului, așa o văd. E instinct spiritualizat și dus la rafinament.

În fond tot ce vrem de la cei pe care îi iubim e timp. Îi vrem în preajma noastră, cât mai mult, oricum, chiar și plictisiți, apatici, frământați. Eu una nu încetez să mă lupt pentru fiecare fărâmă de timp a celor care îmi sunt dragi și, ori de câte ori reușesc să obțin un astfel de trofeu, mă bucur ca un câine. Dacă am nevoie de cineva e pentru că îl iubesc, altminteri îmi pot procura singură mijloacele de a obține ce îmi trebuie. Iar a avea nevoie se traduce prin: vreau timp. Ai nevoie să vezi acei ochi, să simți acea atingere, să fii în contact viu cu acel zâmbet.

Annett are dreptate: era mult mai bine să fi avut un tată decât un erou anti-comunist în familie.

Advertisements

0 Responses to “TIMP”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: