03
Apr
16

Sex, drugs & rock and roll

Hipsterii sunt hippioții intelectuali ai anilor 80, reciclați, care ascultau tot felul de muzici prețioase și sofisticate, fără pic de feeling, din specia rockului progresiv (vorbesc de Anglia că nu știu ce se întâmpla prin alte părți). S-a spus că aceste specii muzicale le sunt la fel de inaccesibile femeilor ca și noțiunea de offside (din fotbal) și subscriu. Un drăguț de-al meu, care era student în anii aceia la Belle Arte în Anglia, spunea că,  la petreceri, toți cei din gașca de superiori, se adunau grămadă, la bere, într-un colt și ascultau Fleet Wood Mac sau Gentle Giant sau King Crimson și bâțâiau savant din capetele pletoate și bărboase sub privirile exasperate ale mândrelor care ar fi preferat să danseze sau să aibă un dialog cât de cât. Se mai nimerea câte un punker printre ei, cum era și drăguțul meu, care să salveze situația și să se ocupe de ele sau să le încânte cu câte un acord mai sexi. Bine a zis cel care a precizat că punk-ul a fost, într-un anume sens, o formă de restartare a sistemului muzical numit rock-and-roll, care o luase razna și devenise un fel de muzică de cameră, complexă, pentru connaisseuri, când menirea sa inițială fusese să fie o muzică simplă, accesibilă, vie, cu un mesaj percutant pe de o parte și emblema unui stil de viață neînregimentat pe de altă parte. Rockul fusese conceput să aibă nerv și atitudine și să capteze energiile și imaginarul tinerilor din toate categoriile sociale, nu să devină calul de bătaie al snobilor din clasa de mijloc și jucăria mondenă melomanilor infatuați. Și, mai ales, trebuia să aibă un spirit libertin și să fie bine condimentat cu expresivitate erotică. Revoluția sexuală s-a produs, în occident, pe ritmuri rock, or perioada târzie hippy, de la începutul anilor 80, care a coincis cu apariția genului progresiv, a pus capac chestiunii, a devenit o afacere asexuată de care se bucurau doar bărbații între ei, în cluburile lor de domni.  Punk-ul a redat rockul clasei muncitoare, a reintrodus femeile în ecuație și a recăpătat accente hetero-sexuale. Ave! Trupele plasate în categoria darkwave au reușit să îmbine fascinant senzualitatea frustă și explozivă a adepților mișcării punk cu imaginile și sonoritățile androgine ale rockului glam și o filosofie proprie, pesimistă, asezonată cu umor și stranietate, The Cure fiind exemplul paradigmatic al întregului val.

https://www.youtube.com/watch?v=7ZsQdLlvuk4

Dar nu a durat mult, pentru că metaliștii au considerat că misoginia e sănătoasă,  trupele hardcore au subscris la rândul lor la eliminarea femeilor din publicul predilect și au inflamat bine ganglionii orgoliilor masculine, iar rockul industrial a creat enclave de gust și simțire cu care doar personajele din Fight Club ar putea rezona. Dacă aveai ghinionul să vezi vreun videoclip al unei astfel de trupe visai urât noaptea.

Ca femeie nu poți fi decât ori adepta primului val de rock (cu Elvis în rolul principal) ori hippy ori punk ori postpunk, în caz că nu ești masochistă, cum se declară multe dintre metaliste și ”prințesele” gotice. Să fie la ele acolo! zic. Din păcate postpunkul e ignorat pentru că e prea ”arty” pentru gustul majorității, prea puțin snob pentru exigențele melomanilor, prea puțin intelectual și plicticos pentru fanteziile frustraților,  prea androgin pentru spiritul macho al metaliștilor și prea ”user friendly” cu golăneala punk. Ce poate fi mai paradoxal, mai ”kinky” și mai bizar decât o combinație de Iggy Pop și Marc Bolan? Poate doar lumea personajelor lui Terry Gilliam. Sinéad O’Connor în concert era sublimă. V-o mai amintiți? Sau Cocteau Twins, Echo and The Bunnyman. Magic. La liceu jumătate dintre fetele din clasa mea îl adorau pe Robert Smith. Celelalte pe Robert Plant. Subsemnata avea altă fantezie, țin să precizez. Trebuie ținut cont de faptul că noi descopeream anii 70-80 din Anglia în anii 90.

https://www.youtube.com/watch?v=LWz0JC7afNQ&list=RDLWz0JC7afNQ

Revin la hipsterii de-acum. Diferența dintre ei și hippoții târzii, care nu mai aveau nici o treabă cu războiul din Vietnam și cu protestele sociale, ci doar cu diversele substanțe inhalabile, este că hipstereala e, acum, o distracție a unei comunități uni-gen, dacă pot s-o numesc așa, de care se bucură toți, la grămadă, indiferent de orientarea muzicală, politică sau sexuală.

Au cam aceleași fetișuri vestimentare  ca și hippioții și fix aceleași credințe cu coloratură new age care nu merită nici măcar ironizate.

 

Utopiile lor sunt de o naivitate care reflectă la dungă faptul că hipsterii, ca și hippioții, sunt progeniturile unor buni samariteni din clasa de mijloc, progenituri care n-au cunoscut nici umilința de a avea o slujbă sigură, nici orgoliul de a trage tare pentru te miri ce ambiții ”egoiste”, nici rușinea de a fi în rând cu lumea, nici ”aroganța” de a fi creativi și care consideră că orice presiune e de lepădat și că doar cei care își permit luxul căutării de sine o viață întreagă sunt liberi ”cu adevărat”. Sunt, evident, nevoiți să se arate ”cool” bârfindu-i savant pe cretinii manipulați care muncesc ca niște robi și pe nemernicii care trăiesc în stil concurențial și sunt obsedați de performanță. Acești ”tineri frumoși”, care ”prețuiesc natura” și o ard cosmopolit prin bistrouri cu hrană bio, sunt hippioți reciclați și recondiționați, care îmbină utilul erei consumeriste cu plăcutul psihedelic, plăcut ce constă într-un meniu cu ciorbă esoterică cu ingrediente orientale, ceva gustări din cugetări de sorgine marxistă captate la telefonul fără fir, garnitură de ”iubesc deci exist” și desert cu sirop de pacifism la care se adaugă multe selfiuri în postura de spirite ”vii” și ”necorupte” de nevrozele lumii, arborând un zâmbet aluziv (nu e clar la ce aluziv) din care trebuie musai să rezulte cât sunt de fericiți și populari. Să fie bine să fie frumos! e deviza lor, de ce să ne chinuim? când putem, atât se simplu, să ne bucurăm de viață? Să fie la ei acolo! zic, din nou.

Băieții din darkwave se delectau, și ei, cu diverse substanțe interzise, dar aveau două mari calități: erau prea puțin dispuși să crediteze vreun cult transcendental (prea puțin religioși deopotrivă) și le plăceau al dracului de mult femeile. Ceea ce explică reciprocitatea.

 

Am scris câte ceva și în Cutia Neagră despre ”hipsterii” englezi de la începutul anilor 80.

”La facultăţile accesibile muritorilor de rând ca noi nu erau aristocraţi, în schimb era plin de intelectuali care îşi lăsau bărbi încă din anul întâi şi care puteau purta discuţii savante despre ecologie, criza petrolului, ravagiile războiului rece şi viziunile lui Carlos Castaneda sub influenţa mescalinei, atât de intelectuali încât până şi la întrebările cele mai banale, cum ar fi „ce mai faci” sau „cât e ceasul”, erau în stare să îţi răspundă printr-un discurs sau să îţi problematizeze întrebarea. Se molipsiseră de un fel de a vorbi, agasant la culme, care era menit să le sublinieze latura reflexivă: rupeau frazele absolut aleator, punând pauza la mijlocul unui cuvânt, între două silabe. „Dez-gus-tă-tor”, aprecia Tristan.

Irène urăşte anii 70 din instinct, dintotdeauna. Chiar şi aspectele aparent idilice ale acelor ani o dezgustă, mişcarea hippy îi întoarce stomacul pe dos. O consideră „o sectă hedonistă care nu frecventa săpunul şi ai cărei adepţi se îmbrăcau ca nişte clovni de circ!”. Acu’ eu n-aş subscrie întru totul la obiecţiile ei legate de problema igienei şi ar fi chiar culmea să-i împărtăşesc ostilitatea în privinţa vederilor hedoniste, dar pot să spun că hippioţii, pe care ea nu i-a cunoscut decât din documentare şi biografiile starurilor, aveau în sânge o doză de utopie mai mare decât de heroină, chiar şi atunci când erau în ultimul hal de dopaţi. Başca fantasmagoriile ezoteriste cu care îşi întreţineau voia bună într-o lume care naufragia. Utopiile invadează realitatea şi o colonizează cu iluzii şi în cele din urmă o distrug, în numele Iluziei. Visul e o compensare a realului, imediată, e un narcotic. Visarea, practicată în supradoze, poate ruina o viaţă, dar nu o societate, pentru că nu visează doi acelaşi lucru. Dar o utopie prinde viaţă din spuma frustrărilor şi neajunsurilor colective acumulate într-o doză critică şi poate fi extrem de distructivă pentru că se manifestă pandemic atunci când ajunge să infesteze mai mult de trei minţi. Secolul XX stă mărturie… Ideologiile dominante au distrus aproape întreaga planetă, lansând la apă nişte utopii, care s-au dovedit a fi, în fiecare dintre cazuri, câte un cal troian. Cam toate utopiile se adresează unei anumite doze de infantilism infiltrate în ţesuturile umbroase ale gândirii, iar utopiile, ca şi curentele ezoteriste care au împânzit lumea, pretind, în linii mari, că depinde doar de noi să rămânem veşnic tineri, să fim frumoşi, chiar dacă suntem urâţi cu spume, senini în orice împrejurare, într-un perfect echilibru, chiar şi în condiţiile cele mai tragice. Ni se bagă pe gât o minciună de proporţii obscene, în baza căreia suntem încurajaţi să ne protejăm şi să ne menajăm cu obstinaţie, şi a cărei consecinţă, în cel mai fericit caz, conduce la sterilizarea existenţei.

Când m-am lăsat de fumat după 40 de ani n-am putut să dorm o săptămână şi am reflectat la toate astea. Ba chiar am un caiet în care am notat atunci nişte idei. Am avut un puseu de reflexivitate despre care mi-au povestit amuzaţi, mai apoi, şi câţiva tovarăşi de pahar: cică într-una din acele nopţi aş fi vorbit despre epistemă vreo trei ore fără întrerupere după al doilea gin. Acum nu pot să fiu sigur că nu mă tachinează pentru că de amintit nu-mi amintesc nimic… ”

                                                                                                         Cutia Neagră, editura Timpul, 2015

http://carturesti.ro/carte/cutia-neagra-279350

 

Advertisements

0 Responses to “Sex, drugs & rock and roll”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: