03
Jul
16

London beat

Lucrurile se prezintă cu totul altfel la fața locului.  Ideile pe care ți le faci, uneori, de la distanță, adică doar din presă, despre o altă țară, se întâmplă uneori să fie total greșite. De unde, citind în România presa britanică, simpatizam cu neo-conservatorii, și dădeam aprobator din cap la spusele lui Douglas Murray, ”for example”, odată ajunsă în Anglia am descoperit cât de ușor poate fi mistificată prin discurs o realitate socială și aș face fără jenă acum din spusele lui chiftele. Ba chiar înclin să cred că, de-ar fi să conteze opțiunea mea politică, aș vota cu laburiștii aici, ca toți prietenii mei englezi pur sânge. În general intelectualii și artiștii sunt laburiști, în Anglia și mai ales la Londra. Culmea e că amicul Sam (absolvent de Litere la Cambridge) mă prevenise în legătură cu mânăriile teoretice la care se pretează băieții salon și puritaniștii autohtoni, dar mie tot nu îmi venea să cred. Mă gândeam că noblețea lui și complexele de vinovăție pe care și le-a format în contact cu istoria neamului îl fac excesiv de tolerant, dar nu era cazul. Londra, fără emigranți ar fi de neconceput, spiritul locului este unul internațional și asta nu de ieri, de azi.

Spun în regim de rezumat:

Sistemul medical este, nu cel mai bun din lume, ci de-a dreptul sublim. E din altă dimensiune. Dacă ești cetățean european (încă e validă legislația UE, sic!) e total gratuit. Și la ce mod funcționează: te duci într-un spital de stat la camera de urgențe, completezi o hârtie – chestiune care îți ia între 2 și 3 minute – după care în maxim 20 de minute te preia un medic generalist care te consultă ”briefly” și îți dă trimitere la un specialist. La specialist, iarăși, stai în camera de așteptare maxim un sfert de oră (eu am stat fix 5 minunte) după care medicul te ia în primire și te tratează de parcă ai fi moștenitorul tronului, îți face toate analizele posibile – absolut GRATIS – te consultă sârguincios și cu atâta răbdare că te întrebi dacă n-au scăpat totuși ceva meșterii făurari de bucate în salata de crudități de la Tesco și ai halucinații, iar post-consultație ți se oferă medicație și anume GRATIS. M-am îndrăgostit de cuvântul ăsta, recunosc cinstit. Recapitulez, cu notă comparativă: în România aș fi dat echivalentul unui salariu minim pe economie pentru a rezolva aceeași problema medicală (pe consultație + medicamente), dar în plus aș stat la o coadă interminabilă într-o clinică privată, în pofida programării, iar doctorul m-ar fi tratat cu un sictir de zile rele și, precis, m-ar fi și certat că mi-am permis să o am, pe ea, problema. Cei mai mulți dintre doctorii români te ceartă că ești bolnav… Dumnezeu știe de ce. În cazul meu particular, doctorița la care am fost – la origini rusoaică, aș zice, după accent – s-a rugat de mine să-mi fac mai multe analize, insistând asupra ideii că metodele lor de laborator sunt mult mai evoluate decât în restul Europei și, văzând că mă chinuie bunul simț, că ezit și că mă eschivez cu ”lăsați că le fac eu în România”, mi-a zis părintește, de la obraz: ”fată dragă, nu fii fraieră, aici nu te costă nimic. Profită de legislația UE cât e încă valabilă.” Și am profitat.

Ca emigrant ești privit ca o capră râioasă de către cei mai mulți dintre băștinașii ”cu pedegree” oricât de curat la trup, la vorbă și la port ai fi; și oricâtă minte ai avea sau merite, tot ca pe un parvenit și arivist te văd. Chiar și când îi surclasezi crunt, de fapt mai ales când îi surclasezi…

Foarte interesant e cât de solidari sunt emigranții între ei. Incredibil ce frumos se poartă cu tine cei din țările Baltice, din Asia Mică sau Africa. Sar să te ajute, să îți dea sugestii, sfaturi, ba chiar îți dau și informații despre posibile slujbe. Îți cară și bagajul dacă te văd că te canonești cu el.

Eu locuiesc într-un cartier preponderent musulman. Iar prin preponderent mă refer la un procent de peste 80%. Nu e absolut nici o problemă să umblu în fustă scurtă la orice oră. Aviz islamofobilor!

M-am și pozat ca să nu zică nimeni că speculez.

Cartierul e un vis, undeva în Nordul Londrei, prin preajma parcului Alexandra.  Chiar unde stau eu e o încrengătură de străduțe cu case cu un etaj, din cărămidă, o frumusețe. Vecinii sunt aproape toți bizari, dar asta face parte din categoria  ”London’s charm & mistique”.  E un indian care  n-are mai mult de un metru cincizeci, dar care poartă un turban de cel puțin 60 de cm și pe care îl văd mereu vorbind la telefon cocoțat pe un postament din curte. Mai e un cuplu, mamă și fiu, mama, o blondă platinată cu un corp de starletă de Hollywood, cântă numele străzilor, fiul vorbește în continuu și anume cu rimă, zice: ”don’t pay attention to her, she is crazy, her appeareance is fine, but her mind in hazy”, văzându-mă că sunt ușor puzzled… de apariția ei. Și continuă să vorbească, numai și numai în versuri. Un alt cuplu, alcătuit dintr-un tânăr de culoare și o tanti trecută de 60 de ani, se ceartă în continuu, dar cei doi se țin de mână și își spun puișor și pisicuță în fervoarea conflictului. Iar în curtea casei în care locuiesc  e un motan alb cu păr lung care doarme în ploaie. Poate să toarne și cu găleata, stă  nemișcat, chiar în mijlocul grădinii.

Atmosfera e cât se poate de libertariană, ca să zic asa. Nimeni nu te judecă. Poți să fii oricum. Și n-ai acel sentiment pe pericol pe stradă pe care eu una, recunosc, l-am avut în România constant.

E și o biserică protestantă în cartier, înconjurată de tei în floare. E mereu închisă, din lipsă de enoriași.

Iar băieții otomani, care sunt majoritari prin zonă, mi-au restaurat demnitatea de femelă, destul de șifonată în ultimii ani, prin faptul că mă fluieră pe stradă. Le rămân îndatorată. În România nu mă mai fluieră nimeni de 10 ani și n-am mai auzit un ”hei sexy” de vreo 15. Sunt prea babă pentru gustul compatrioților. Dar otomanii se priep la femei și știu ei mai bine! Îmi pare rău că l-am întristat pe Mustafa, care are cafeneaua din colțul străzii pe care o frecventez eu fidel, când m-a văzut că apar cu un presupus scandinav, blond cu ochi turcoaz… I-a mai venit inima la loc când ”scandinavul” meu s-a apucat să agrăiască în limba lui.

Acum, aici, simt o nevoie copleșitoare de a trăi în realitate. Nu cred ca mă făceam scriitoare dacă era să mă nasc aici. Nu cred că mai am chef să scriu. Totul e atât de fascinant și de viu și de cum sunt eu în sinea mea în realitatea fizică încât nu văd de ce i-aș contrapune o alta, eterică.

De când am venit în Anglia totul a fost mult peste așteptări, inclusiv tarta cu spanac. M-am pomenit în plin paradis al vegetarienilor. Poți mânca tot ce îți poftește inima și foarte variat dacă ești ierbivor. La orice colț de stradă găsești ceva care să îți convină. Mă așteptam să fiu nevoită să mă îndop cu chipsuri. N-a fost cazul.

Nu există nimic din ce poți dori și visa care să nu se găsească la Londra. Cele mai îmbietoare grădini, cele mai încântătoare forme arhitecturale, cea mai relaxată atmosferă socială, cele mai punctuale autobuze, cei mai frumoși bărbați (în Paris sunt mai frumoase femeile!), o explozie de culori și vegetație și de stiluri de viață. Felul în care coexistă atâtea lumi și limbi și cutume diferite pare decupat din al Cincilea Element, filmul.  E ÎN-CÂN-TĂ-TOR.

Pe scurt. Ca să fac un rezumat al rezumatului: am murit și am ajuns în rai.

Sa-mi țineți pumnii să îmi găsesc o slujbă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 752 other followers


%d bloggers like this: