15
Jul
16

Împărăția mea, jurnal

Vin în România pentru o scurtă perioadă ca să scriu (m-a apucat pofta), dar mă reîntorc cât de curând acasă în Wood Green, North London.

Fac un scurt bilanț înainte de plecare.

Magia acestui loc e că e un port al lumii, nu mai e o metropolă englezească.Nu încetează să mă uimească felul în care se armonizează și conviețuiesc și au convingeri și stiluri de viață asemănătoare oameni adunați de pe toți coclaurii lumii.

Un foarte mic procent, sub 5 %, sunt englezi prin zona în care am locuit eu.

Am am avut parte de mostre de generozitate și bunătate umană cum nu mi s-a mai întâmplat prin alte părți. Emigranții sunt foarte săritori și dispuși să te ajute. Iar, aici, în cartier la noi, cei mai mulți sunt emigranți.

A trebuit să trăiesc la Londra ca să descopăr, în toată splendoarea și civilizația, Orientul, mediteraneenii și meridionalii. Am stat în casa unei spaniole, cu care mi-am găsit neașteptat de multe conexiuni  și afinități, o minunăție de femeie, de vârsta mea, care a gătit pentru mine și m-a oblojot când am bolit și care m-a ajutat concret cu tot ce am avut nevoie. Cred ca e printre foarte puținii nemusulmani din zonă. Dar, de unde am plecat speriată de Londra cea islamizată, alertată de gazetele britanice pe care le frecventam, mă întorc îndrăgostită de Islam. Toți cei pe care i-am cunoscut au fost cât se poate de eleganți, fini și luminoși. Sunt oameni ceva mai discreți și mai introvertiți decât occidentalii, vorbesc mai puțin și asta e minunat, pentru că nu sunt atât de preocupați de emisia proprie și de dorința de a se pune în valoare: te observă, te ascultă, te aprofundează.

Amicul meu, S., poet  englez contemporan, mi-a zis că iubește Islamul și nu îmi venea să cred. Acum îmi vine și mie să zic la fel.  Oamenii ăștia chiar se uită la tine, te privesc în ochi când îți vorbesc, au răbdare, au un soi de pace interioară, nu par niște mizantropi nevrotici care se simt agresați sau, în tot cazul, deranjați, de  orice altă prezență umană, precum sunt mulți dintre băștinașii cu pedigree ai Europei.

M-a impresionat foarte comunitatea turcă de aici. Oameni generoși, mereu gata să îți facă daruri, să te îmbie să te simți pus în valoare. Zilele trecute mi-am tot căutat casă și, printre altele, am vizitat și o locuință a unor tipi care mi-au făcut o primire regală. Proprietarul s-a oferit să îmi cumpere ce mobilă vreau, dacă e să mă mut. Au insistat să stau să beau cu ei un ceai de-al lor, chit că eram hotărâtă să refuz oferta.

Mai e și aspectul cu privitul insistent. La un moment dat începi să te simți intimidată, atât de frumos se uită la tine și îți zâmbesc. E în colțul străzii un mic magazin unde se vând celulare la mâna a doua și tânărul propritar se holbează la mine, cu niște ochi surprinzător de albaștri pentru cât e de brunet, cu atâta bucurie și fascinație, că mă face să roșesc. Acum o săptămână m-am repezit la el și i-am zis: ”uite ce e, puștiu, eu am înțeles că vouă vă plac femeile, dar eu sunt una necăjită, care vine dintr-un loc în care bărbații se uită la tine cu maxim sictir și cu suveran dispreț chiar și la 20 de ani, iar la 40 te îmbrâncesc în supermarket, fii și tu mai discret și mai rezervat, așa, că suntem în Anglia, totuși”… Am râs amândoi.

Le sunt foarte recunoscătoare acestor oameni. Eu n-am înțeles până acum ce înseamnă să fii femeie pentru că bărbații din lumea așa zis ”evoluată” te privesc cel mai adesea camaraderește ori ca pe un adversar nenorocit. Sau ca pe un obiect nesuferit care le stă în cale. Otomanii sunt altfel.

Ah! Am uitat să spun: eu sunt englezoaica din cartier, după vorbă, după port. Așa cred toți.

Spaniolul m-a pupat zgomotos pe obraji când am făcut cunoștință. Am dat un pas în spate, contrariată. N-am văzut oameni mai deschiși și mai calzi. Spaniolii mei sunt toți cu masterate și toți angajați în posturi destinate unora cu studii medii, gen ”hair dresser” ca să fiu mai explicită.

O sa îl rog pe Carlos să îmi schimbe mâine culoarea părului… trec printr-un moment greu și mi-ar face bine o schimbare. Iar ei, spaniolii,  mă fac să râd, mă copleșesc cu sfaturi și sugestii, se frământă, caută pentru mine oferte de muncă etc. Da, râdem copios. Cu ei fiind, am descoperit că știu pe dinafară cam toate refrenele din repertoriul lui Manu Chao, iar după un pahar de vin chiar îmi dau drumul în limba lor…pe care se pare că o vobesc mai bine decât credeam.

Am învățat să spun narghilea pe englezește și anume shisha și sağol și sevgilim. Mai perseverez.

Am  cunoscut și trei englezi care m-au încântat, dar am cunoscut și acel tip de răceală englezească plină de lehamite și suferindă de un simț al superiorității incurabil.

În locuri în care populația e foarte omogenă în sens etnic, disensiunile culturale sunt mai acute, îmi pare, decât în Londra în care poți găsi toate eniile și toate cutumele posibile. Într-un mediu foarte divers e mai multă armonie decât într-un mediu în care orice diferență este privită cu suspiciunea cu care sunt taxate, de regulă, manifestările minoritare de câtre majorități.

Mai repede trăiesc cu sentimentul că există mai multe Românii și mai multe falii temporale și culturale în România decât în Anglia. Într-o țară cu etnie dominantă apare obsesia valorilor și ideilor comune, pe scurt, înflorește mania unanimității. În mediile cosmopolite unitatea vine din acceptarea varietății.

Azi mi-a  rezolvat o problemă un băiat de culoare de o frumusețe stranie.

Pentru mine frumoși sunt aceia care reușesc să vadă puțin mai departe de mutra din oglindă. Îi recunoști de la o poștă, iradiază ceva atractiv, fermecător, iar acel ceva ține de puterea de a contempla și de a observa, de o deschidere pe care premianții și eroii competiției în general nu o au nici măcar în vacanță.

Câteva noi imagini din Împărăția mea:

Advertisements

0 Responses to “Împărăția mea, jurnal”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 752 other followers


%d bloggers like this: