29
Aug
16

Garry & consoarta

Garry & consoarta

Garry se știe personal cu marele poet Paul Murry, faimosul Paul Murry, laureat a peste zece premii naționale și europene, autorul nu mai puțin celebrului poem ”ca să fuți îți trebuie o gaură”, creație literară postmodernă, care, dealtfel, după cum știm cu toții, l-a și consacrat. Nu doar că este vorba despre o revoluție în gândirea estetică, susțin unii exegeți de la Cambridge, contraziși în parte de cei din școala de litere de la Nottingham, dar poemul surprinde însăși esența realităților de cuplu britanice din ultimul deceniu. Atât cinismul care se revarsă abundent din textura versului, cât și totala lipsă de lirism vorbesc despre o lectură deconstructivistă a dinamicii sexuale și despre o încercare de a artistului de a suprima, prin strategii literare de o certă originalitate, constructele utopice care se infiltrează subliminal în trăirea poetică împiedicând focalizarea  infrarealistă a chestiunii, susțin specialiștii de la Cambridge, în vreme ce exponenții școlii de la Nottingham insistă asupra multiperspectivismului pe care îl vizează autorul  atunci când abordează sexualitatea de pe alte poziții decât cele consacrate în tradițiile literare britanice încă din renaștere, mai precis de la Marlow încoace, considerând că, mai importantă decât certa orientare deconstructivistă și încercarea, reușită dealtfel, de a pune bazele unui nou esențialism, emanciparea poetică a lui  Paul Murry este definită, în cel mai mare grad, de intenția, putem spune fără rezerve trans-textuală, de a dezvălui dominația neantului asupra existenței, căci, forța semiologică a versului său, începând încă de la titul, atât de sugestiv ales – ca să fuți îți trebuie o gaură – dezvăluie faptul că  nu atât ființa cât criza ființării, nu atât dorința cât obsesia de a dori și nu atât nevoia cât imposibilitatea împlinirii, nu atât imboldul de a comite actul cât obsesia contopirii, definesc paramentri reali ai sexualității, altfel spus, plinul și gaura sunt două elemente antinomice care devin consubstanțiale, un corp-comun, substituent nu doar de realitate ci și de metarealități. E limpede nu? Personal tind să îi contrazic pe experți, dar asta la rigoare, în principu sunt de acord și cu unii și cu ceilalți: dilema este fără ieșire. Iar Garry, prietenul meu Garry, a fost coleg de grădiniță cu Paul Murry și au păstrat o legătură strânsă care îi face să se întâlnească o dată pe lună și să bea până își pierd cunoștința. Ceea ce se întâmpla înainte pe ascuns, din momentul în care Garry a descoperit că-i scoate soția din sărite, a început să se întâmple la modul cel mai frust și mai onest, ba chiar în bucătăria consoartei la orele la care ea se pregătea să-și asculte emisiunea favorită la radio, fapt care l-a aruncat pe bietul și celebrul Paul în barca nelegiuiților în ochii Emmei, deși îl simpatizase cândva, în perioada în care, proaspăt venită de la dezintoxicare, cu părul ras doar pe jumătate de cap, găsea deosebit de amuzant și de atractiv orice aducea în casă Garry, de la benzi ilustrate până la amici din copilărie.

Dacă, în primii ani de căsnicie, nici nu-i trecuse prin cap că ar putea exista și drepturi ale bărbaților demne de revendicat, în preajma divorțului Garry devenise capabil să contorizeze fiecare frântură de gest neadecvat, provocator sau malițios și fiecare silabă rostită de nevastă în care putea descifra ostilitate sau intenția de-a-l umili fără rost. Ajunsese alergic la toate expresiile ei favorite. Ori de câte ori auzea cuvântul spiritual sau energie sau meditație avea impresia că riscă să facă un șoc anafilactic, iar ea, dacă auzea, fie și într-o piață publică, un trecător pronunțând numele vreunei echipe de fotbal sau al vreunui partid politic, simțea că acesta o dușmănește personal.

Cu mici variațiuni dialogul se derula după un tipar cu care erau familiarizați inclusiv vecinii care avuseseră ghinionul să se afle acasă la orele la care se certau soții Winfiled în grădina cu hortensii.
– Dear, ar trebui să gândești și tu mai pozitiv. Avem un copil, nu-ți poți permite să o arzi așa pesimist și depresiv toată viața.

– Nu sunt depresiv.

– Ba ești și de când fac yoga mi-e din ce în ce mai clar că refuzi cu obstinație gândirea pozitivă. Ești intenționat-depresiv. În loc să vezi partea frumoasă a existenței, să-ți dai seama cât de norocos ești, ești de un criticism patologic.

– Iar atitudinea ta, să înțeleg că nu e critică? Sau criticile tale sunt constructive?
– Exact așa!

– Păi și eu tot constructiv critic, să știi…

– Nu, tu ești pesimist, se vede de la trei poște. Întreabă-ți prietenii dacă nu mă crezi. Chiar și cu ei te porți ca un ins care nu mai știe să se bucure de nimic.

– Poate că nici n-am știut vreodată, din câte mă cunosc și mă cunoști n-am fost un ins care să dea pe afară de bucurie nici la 20 de ani.

– Înțeleg că-ți face plăcere să fii deprimat, se oțârâște Emma, în acest punct de cotitură al conflictului. Orice bărbat care refuză să se maturizeze se instalează confortabil în depresie ca într-un fotoliu, la televizor, și se consideră acoperit ca să facă doar ce are chef, asta e… Nu zic că joci teatru, zic că ești depresiv de imatur și puturos ce ești, pentru că îți convine, aia zic, susține Emma, atunci când vede că el se îndreaptă ori spre laptop cu intenția de a-l scoate în grădină ori spre telecomandă. Nu  m-ai mai scos la teatru din studenție.

– Am fost săptămâna trecută.

– Am fost la un nenorocit de pub unde se ținea un spectacol underground, cu amatori, din care nu am priceput nimic.

– Pentru că n-ai vrut să pricepi.

– Mă faci și proastă acum!

– Ai o gândire interpretativă.

– Ce vrei să insinuezi?

– Nimic.

După această replică, de obicei, Emma trage aer în piept și reflectează. E cazul să împingă mai departe lucrurile pe un ton de reproș sau să îi sugereze la obiect cum ar putea să își îndrepte caracterul?

– Eu când zic teatru mă refer la teatru… Știi, clădirile acelea frumoase, de epocă, unde vin actori adevărați să joace Shakespeare.

– Nu știam că ai chef de Shakespeare. Dacă vrei, alege un spectacol și mergem… doar să îmi spui din timp. Trebuie să vedem cu cine lăsăm copilul.

– Zici de copil de parcă numai eu aș fi vrut să îl fac… De fiecare dată când îmi doresc ceva reacționezi de parcă n-ar fi normal să mai am dorințe, de vreme ce am un copil.

Etcaetera. Etcaetera.

În perioada premergătoare divorțului Emmei îi încolțise gândul răzbunării. Dacă ar fi fost ceva care să-l facă una cu pământul pe odiosul său bărbat oficial, ar fi fost să îl înșele cu unul dintre prietenii lui, iar faimosul Paul era alegerea potrivită. Chit că apucase să se culce cu bărbați de toate vârstele, din toate rasele și din toate mediile profesionale, sperând să-l facă gelos și să-l readucă pe calea cea dreaptă a amorului conjugal, Garry se arătate foarte indulgent și chiar înclinat să răsufle ușuat. Emei îi părea că se simte mai bine în rolul de tată decât în cel de amant, ceea ce o scotea din sărite. Doar nu-i făcuse un copil ca să ajungă să o desconsidere ca femeie! În loc să se lupte pentru ea, să o recucerească, îi spusese că are drepturi depline asupra propriului corp, că doar nu era o proprietate a lui! Da, trebuia neapărat să se culce cu Paul, să-i dea o lecție care să-l usture. Dacă era impotent și nu lua nici un fel de măsuri, și se complăcea în depresie, trebuia să o plătească….În rest erau un cuplu englezesc tipic, făceau întotdeauna piața împreună, el o conducea pe ea cu mașina la muncă, se țineau doar de mână pe stradă și își zâmbeau mieros inclusiv în fața celor care erau la curent cu situația.

Vestea legată de incidentul sexual petrecut între Emma și celebrul amic Paul, cu care Garry își împărtășise cele mai intime păsuri încă de la grădiniță, și de care află chiar din gura ei, a doua zi, îl lăsă perplex într-o primă etapă, apoi, în intervalul dintre momentul șocului și cel în care avea să-i ceară soției să semneze actele de divorț, încercă să-și limpezească anumite lucruri. Ce anume îl făcuse pe Paul să cadă în capcana întinsă de Emma, când îi cunoștea toate tertipurile?  cum de nu avusese nici o reținere, totuși, știind că el o iubea ca un zevzec? și, mai mult, consimțise ca actul să se întâmple chiar în patul conjugal, pe când el era plecat la un simpozion în Canterbury?  Răspunsul l-a aflat mai repede decât se aștepta și era unul singur la toate trei întrebările: Emma îl momise cu o sticlă de scotch de cea mai bună calitate, de la mătușa Gill, pe care o păstrau pentru mari evenimente, și pe care, la un control sumar al barului familial, o găsise deschisă și băută, mai bine de jumătate. În rest, îl bănuia pe Paul un poet autentic. N-ar fi trișat doar de dragul premiilor. Lui, ca să fută, îi era de ajuns o gaură…

__________________________________

 

Advertisements

0 Responses to “Garry & consoarta”



  1. Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 754 other followers


%d bloggers like this: