Archive for the 'cei dragi' Category

01
Feb
11

Ai mei: Yves

Fascinaţia pentru popoarele amerindiene mi-a dat târcoale încă de mică. Aveam câteva cărţi din care bunica mea îmi tot citea, inclusiv una de colorat. Primele linii pe care le-am trasat cu pensula au fost pe filele acelei cărţi. Bunica desena şi picta cu mână sigură şi cu mult gust, minunat. Inventa pentru mine poveşti ca să ma facă să mănânc fără nazuri, iar în istoriile închipuite de ea adoptam mereu, de comun acord, câte un personaj de film sau de carte dintre cele de care mă ataşam spontan. Pe măsură ce au trecut anii ajunsesem amândouă să consacrăm în povestea fără sfârşit pe care mi-o nara o sumedenie de prieteni imaginari, culeşi cu migală din toate timpurile, culturile şi ficţiunile lumii… Prietenul meu amerindian era de vârsta mea sau puţin mai mare (nu mai ţin minte) şi se făcea că mă lua cu el pe cal şi alergam prin păduri şi prin păşuni înverzite împreună.

Imediat după ce l-am cunoscut pe Yves (despre care nu ştiam mai nimic pe atunci) am avut un vis în care se făcea că discutam aprins despre semnificaţia simbolică a cifrei 5. Contextul era abstract, dialogul avea loc cumva în eter. Mă tot întrebam ce zodie o fi, îi simţeam puternic natura acvatică a sensibilităţii, dar nu era rac sigur, l-aş fi adulmecat. Imi recunosc semenii fără ezitare. Era prea frust şi temperamental ca să fie peşte… Nu putea fi decât scorpion. A doua zi l-am întrebat când se născuse. Mi-a spus că pe 5 Noimebrie. Scorpion deci. Nu mă înşelasem. Nu i-am povestit visul atunci ci mai târziu, când aveam să aflu de la mama că rămăsese însărcinată cu mine în zorii unei zile de 5 noiembrie.

M-am gândit adeseori că Yves trebuie să fi fost cel care mi se arăta în vis, în postura prietenului meu amerindian, cu care călăream de zor prin fanteziile din copilărie, mai ales că locurile prin care călărea el cu adevărat semănau bine cu peisajele din reveriile mele. Cred cu obstinaţie că putem inventa orice, dar nu suflete. Nici măcar chipurile pe care le întâlnim în vis, în experienţele onirice sau în reverii nu sunt sigură că sunt creaţia minţii noastre vegetative… că putem închipui cu atâta claritate formele şi trăsăturile unui chip care nu există. Încă de pe la nouă, zece ani când începusem să citesc cu înflăcărare mă întrebam cum de se putea să îmi formez în gând o imagine atât de limpede şi de vie a personajelor pe care le invocam de vreme ce nu semănau cu nimeni cunoscut din realitatea înconjurătoare… N-am găsit altă dezlegare misterului decât să îmi spun că prietenii mei imaginari erau fiinţe care existau deja undeva, cumva şi pe care aveam să le întâlnesc mai târziu, care îmi fuseseră deja proorociti, ”scrişi” de mâna destinului şi pe care aveam să îi recunosc dintr-o suflare.

Yves pe de altă parte visa de mic să plece în Balcani, adora cântecele bulgareşti… ca şi cum în acel colţ de lume s-ar fi aflat o parte din fiinţa lui, rătăcită sau ocultată. Nu mai fusese niciodată însurat şi, la câteva zile după ce m-a întâlnit, mi-a cerut mâna. Cum ar fi fost posibil aşa ceva dacă nu ne-am fi cunoscut în sinea noastră deja, demult?

Descendenţa amerindiană a lui Yves este destul de frapantă în trăsături şi în gesturi, în expresiile feţei şi în privire. Are vise de noapte în care se face că se luptă cu urşi sau altele în care se vede în postura unui lup alb. Într-o zi geroasă, pe când ne plimbam prin Braşov, o vrabie i s-a aşezat pe umăr. Toţi câinii, fie ei domestici sau vagabonzi îl venerează, ca pe o călăuză, se iau după el pe stradă. Uneori îl urmează şi câte o haită întreagă.

Muzica pe care o iubeşte cel mai mult şi care l-a influenţat cel mai tare este cea tradiţională, indiferent din ce parte a lumii ar proveni. Popoarele şi culturile vechi se aseamănă între ele mai mult decât cele contemporane, cu toată globalizarea şi era informaţională care încearcă să creeze punţi. Amerindienii sunt mai apropiaţi în fiinţă, în gânduri, în credinţe, în fapte de strămoşii noştri şi de ţăranii români autentici decât sunt citadinii contemporani înrudiţi cu lumea ancestrală din care s-au desprins.

În Yves şi în legătura simbiotică pe care o are cu natura regăsesc mai limpede spiritul ţăranului român pe care îl iubesc atât decât în descendenţii sătenilor neaoşi. Comunismul ne-a lovit în ce aveam mai bun… a fost o molimă care a coincis din nenorocire cu epoca industrială, iar cultul proletariatului a fost conceput nu atât în sprijinul muncitorimii şi a populaţiei urbane sărace cât împotriva ţăranilor… căci ei erau trezorierii tradiţiilor, gândirii şi simţirii ancestrale, ai riturilor în jurul cărora se coagulează identitatea unui neam. Nu atât aspectul formal al acestor obiceiuri şi rituri e cel care contează şi care dă consistenţă acestei identităţi ci esenţa spirituală din care descind formele… De cele mai multe ori tradiţionaliştii încearcă să salveze forma sau cad pradă unui cult al formei. Dar nu despre formă e vorba ci despre ceea ce au în comun arta, credinţele şi ritualurile tuaregilor, siberienilor, inuiţilor, amerindienilor, tibetanilor, bolivienilor, grecilor şi strămoşilor noştri… Ceea ce transmit aceste culturi tradiţionale, fiecare în felul propriu, e în fond acelaşi fior spiritual, cosmogonic. 

Sensul diversităţii acestor culturi constră în coicidenţa fundamentelor spirituale care le încheagă. Deşi nu au comunicat între ele s-au întemeiat pe aceleaşi valori şi principii transcendentale. În schimb culturile moderne comunică fără încetare, logoreic, şi nu ajung să se armonizeze, să cadă de comun acord asupra unor principii şi valori comune pentru că le lipseşte exact acest fundament de simţire şi trăire colectivă. Exaltarea individualismului concurenţial nu poate ţine loc de valoare mutuală pentru o comunitate. Cultul dorinţei de prosperitate materială nu poate fi emblema unei civilizaţii ci doar a unei crize a civilizaţiei. Sunt lucruri evidente pe care însă mulţi dintre gânditorii contemporani le ignoră  sau le trec sub o tăcere complice cu proliferarea maladiilor veacului. Individualismul omului lui Camus nu e totuna cu individualismul profitorului amator de putere şi averi care caută să îşi sporească profitul. Comuna din Paris nu pretindea jefuirea, violarea şi profanarea unei culturi milenare, aşa cum a pretins ulterior comunismul. Isus nu le-a cerut preoţilor să ridice ruguri pentru păcătoşi ci şi-a împărţit chinul crucii cu doi tâlhari. A propovăduit iertarea nu pedeapsa… Şi ce au făcut iubitorii de averi şi de putere din creştinism? Ce au făcut comuniştii din solidaritatea cu clasa muncitoare? Ce au făcut conchistadorii veniţi să împărtăşească iubirea creştină din viaţa amerindienilor? Orice ”ism” poate fi periculos… indiferent cât de nobile ar fi ideile pe care se întemeiază. Dar nu ”ismul” ideologic e cel care corupe; e doar un antidot fals, un panaceu, un leac neputicios împotriva răului care cangrenează conştiinţa umană. Eu una nu sunt adepta nici unei ideologii, dar nici nu mă simt tentată să acuz prioritar ideologiile. Ele pot dărâma statui şi pângări temple, ele pot ridica fronturi şi graniţe, ele pot întemniţa sau chinui inocenţi, dar nu sunt, în fond, decât un pretext, un alibi pentru ură, hulă, acte sacrosancte, dispreţ, batjocură sau fărădelege. Sunt decorul necesar scenei crimei. Un om autentic, pur, cu un spirit puternic nu are nevoie de dialectică. Un artist, care e de obicei un om corcit cu un înger, nu se prea remarcă prin adeziuni ideologice. Ţăranii n-au nevoie de doctrine ca să semene şi să să secere recolta sau ca să ducă oile la păscut. Omul natural e cel care nu încearcă să transforme natura, să o de-natureze, să o subordoneze în aşa zisul lui folos. Celălalt  este un individ care vrea să ţină natura în sclavie, chiar şi atunci când e vorba de cea proprie, fizică sau lăuntrică. Ideologiile nu sunt decât lingura, furculiţa şi cuţitul de care se serveşte acest tip de om în încercarea de a îngrădi natura sau de a o înghesui într-o farfurie ca să o poată înfuleca.

Nu avem nevoie de ecologie, ci de oameni. Nu avem nevoie de socialism, liberalism, pragmatism, spiritualism, ocultism, raţionalism, trăirism sau feminism… ci de oameni. Dacă am fi suficient de umani n-am mai avea nevoie de asemenea cârje ideologice, de şcoala de corecţie a unei doctrine sau alteia.

Yves e o astfel de fiinţa umană. O fiinţă pe care strămoşii lui au înzestrat-o cu puterea de a citi gândurile cele mai ascunse, de-a desluşi limba păsărilor şi mamiferelor, de a interpreta foşnetele pădurii, de a înota cu focile şi somonii fără ca aceştia să resimtă vreo teamă sau de a urmări ce se întâmplă în şantierele castorilor, de a scruta în adâncul sufletelor şi de a alunga demonii… S-a luptat şi cu partea întunecată din mine. Şi eu m-am luptat cu neliniştea lui. Iubirea nu e altceva decât dorinţa asiduă şi dezinteresată de a face bine unei alte fiinţe. Oricine îşi îndreaptă înspre noi iubirea: om, animal, plantă, orice creatură din lumea vizibilă sau nevăzută ne este totodată un ghid spiritual. Învăţăturile lui Gellu şi ale Lygiei Naum pe care mi le-am însuşit în adolescenţă vorbesc despre acelaşi principiu cosmic al iubirii-rezonanţă pe care îl invocă şi amerindienii. Iubirea este totodată firească şi inexplicabilă, nu există eveniment exterior care să o declanşeze, vreun context empiric sau alte legităţi care s-o propage dincolo de necesitatea rezonanţei dintre fiinţe, de dorinţa acestora de a se ajuta pe drumul devenirii sau regăsirii de sine. Nu există întâlniri întâmplătoare. Sunt din ce în ce mai convinsă că mi-am visat destinul în copilărie, că toate acele chipuri care îmi colindau reveriile – ce treceau în ochii celorlalţi drept pură fantezie – erau ale celor pe care aveam să îi întâlnesc mai târziu, care aveau să îmi devină prieteni, rude, camarazi, iubiţi, călăuze. 

Ştrămoşii lui Yves sunt nativi Mi’kmaq din peninsula Gaspe, locul în care el s-a simţit întotdeauna cel mai bine şi pe care cred că îl vizitam şi eu în reveriile mele din copilărie. Avem o poză cu ei, îmbrăcaţi în straie europene, de la începutul veacului trecut. Uitându-mă la chipurile lor ostenite de muncă, poveri şi răspunderi îmi par asemeni străbunilor mei români. Culturile tradiţionale sunt ale omului-natural, ale omului care se simte parte inegrantă din cosmosul naturii.  

Nu pot să înţeleg resorturile vieţuirii oamenilor artificiali, nevoia lor de a subzista în condiţii de seră, de a perpetua artificialitatea, aspiraţia lor spre de-naturalizare. Nu pot să îi înţeleg pe cei pentru care o maşinărie preţuieşte mai mult decât un copac… pe cei ce pot valoriza mai mult un obiect decât o fiinţă. Înţeleg ataşamentul, simţul proprietăţii, dar nu pricep cum e să îmbolnăveşti cu bună ştiinţă o apă, să distrugi o pădure, să otrăveşti o palmă de pământ ca să le înlocuieşti cu un obiect inanimat, oricât de util aparent. O civilizaţie care se ridică împotriva naturii nu merită să îi supravieţuiască. Când se sparge câte un vas prin casă Yves spune mereu: “C’est rien. C’est que du materiel!”

Yves e acum amerindianul din Berceni. Îl cunosc toţi la aprozar, la alimentara, la piaţă… De multe ori umblă însoţit de câinii vagabonzi ai cartierului pe care îi hrăneşte. După mine se ţin pisicile.

Trăim după principiile culturilor ancestrale de care ne simţim legaţi. Poate că într-o zi vom lua calea Canadei şi ne vom stabili într-un sat de amerindieni. Cei care le-au luat în stăpânire pământurile prin înşelăciune i-au lăsat să trăiască asemeni unor marginali, la periferia aşa zisei “lumi civilizate”. Ca şi bună parte dintre ţăranii români peste care s-au abătut toate molimele morale ale ultimului veac, sunt izolaţi, alcoolici, sărăciţi, răpuşi de oboseală. Se simt dezrădăcinaţi. Aşteaptă din partea autorităţilor statului să le restituie o formă de demnitate şi de identitate, iar acest lucru e, ca şi în cazul nostru, imposibil. Eu una cred în puterea de regenerare a ţăranului român sau amerindian sau tibetan sau tuareg… Ei sunt altminteri singurii nemuritori pe care îi ştiu. Forţa şi frumuseţea lor au rezistat cataclismelor naturale, au rezistat eroziunii timpului, de ce n-ar rezista şi în faţa nebuniei oamenilor?

Această nebunie a goanei după glorii deşarte şi bunăstare materială poate fi vindecată? Nu ştiu.

Există însă câţiva imuni care ar merita să trăiască altfel, scutiţi de tirania rătăciţilor.

Recunosc că nu îi pot urmări pe cei mai mulţi dintre oameni, nu le pot urmări gâlceava, crizele de nervi, furiile gratuite, raţiunile de a dispreţui şi huli pe oricine, cel mai adesea nemotivat, din pur sentiment al separaţiei dintre sine şi celălalt.

Psihologii se străduiesc să justifice aceste enervări din nimic, aceste revărsări de cupiditate. Le pun în seama frustrărilor, neajunsurilor, nefericirii personale. Pe de altă parte cum se explică faptul că unii martiri, care au trăit experienţe cumplite, pot iradia calm şi căldură, pot fi plini de compasiune şi bunătate, dacă frustrările şi suferinţa sunt sursa sigură a mizeriei morale? Psihologii nu au de ce să justifice aceste comportamente hidoase… În faţa frustrării şi durerii oamenii puri reacţionează altfel. În consecinţa aceloraşi experienţe unii sunt dispuşi să scoată flăcări pe nări, să strivească şi să lovească tot ce le iese în cale, iar alţii să îndure cu îngăduinţă, cu smerenie, cu înţelepciune. Există suferinţe care urâţesc sufletele, suferinţe care te murdăresc şi suferinţe care te purifică. Suferinţele egocentrice te desfigurează interior. Psihologii n-au de ce să le justifice. Suferinţa de a detesta şi de a dispreţui poate fi crâncenă, devastatoare, cumplit de dureroasă, dar rămâne una infernală, oricât am încerca să o vopsim cu motivaţii.  Nu vreau un răspuns ştiinţific la întrebarea cum de unii simt nevoia să lovească într-o fiinţă deja rănită. Ştiinta modernă habar n-are care e criteriul diferenţial care face ca pe lume să existe ticăloşi şi sfinţi, oameni adevăraţi şi exemplare subumane. Nu poate să explice acele forme de nobleţe pe care le întâlnim şi la unele plante, cum remarca Gellu Naum. Mai degrabă un amerindian sau un bătrân ţăran român cunosc rostul acestor lucruri.

În cele ce urmează voi cita câteva proverbe şi poveţe amerindiene:

All plants are our brothers and sisters. They talk to us and if we listen, we can hear them. – Arapaho

When we show our respect for other living things, they respond with respect for us. – Arapaho

When you were born, you cried and the world rejoiced. Live your life so that when you die, the world cries and you rejoice. – Cherokee

Those who have one foot in the canoe, and one foot in the boat, are going to fall into the river. – Tuscarora

Do not judge your neighbor until you walk two moons in his moccasins. – Cheyenne

Our first teacher is our own heart. – Cheyenne

There is no death, only a change of worlds. – Duwamish

Native American
Code of Ethics:

Rise with the sun to pray. Pray alone. Pray often. The Great Spirit will listen, if you only speak.

Be tolerant of those who are lost on their path. Ignorance, conceit, anger, jealousy and greed stem from a lost soul. Pray that they will find guidance.

Search for yourself, by yourself. Do not allow others to make your path for you. It is your road, and yours alone. Others may walk it with you, but no one can walk it for you.

Treat the guests in your home with much consideration. Serve them the best food, give them the best bed and treat them with respect and honor.

Do not take what is not yours whether from a person, a community, the wilderness or from a culture. It was not earned nor given. It is not yours.

Respect all things that are placed upon this earth – whether it be people or plant.

Honor other people’s thoughts, wishes and words. Never interrupt another or mock or rudely mimic them. Allow each person the right to personal expression.

Never speak of others in a bad way. The negative energy that you put out into the universe will multiply when it returns to you.

All persons make mistakes. And all mistakes can be forgiven.

Bad thoughts cause illness of the mind, body and spirit. Practice optimism.

Nature is not FOR us, it is a PART of us. They are part of your worldly family.

Children are the seeds of our future. Plant love in their hearts and water them with wisdom and life’s lessons. When they are grown, give them space to grow.

Avoid hurting the hearts of others. The poison of your pain will return to you.

Be truthful at all times. Honesty is the test of ones will within this universe.

Keep yourself balanced. Your Mental self, Spiritual self, Emotional self, and Physical self – all need to be strong, pure and healthy. Work out the body to strengthen the mind. Grow rich in spirit to cure emotional ails.

Make conscious decisions as to who you will be and how you will react. Be responsible for your own actions.

Respect the privacy and personal space of others. Do not touch the personal property of others – especially sacred and religious objects. This is forbidden.

Be true to yourself first. You cannot nurture and help others if you cannot nurture and help yourself first.

Respect others religious beliefs. Do not force your belief on others.

Share your good fortune with others. Participate in charity.

This originally appeared in the “Inter-Tribal Times,” October, 1994

 

 

Pentru cei interesaţi de triburile Mi’kmaq aici sunt câteva materiale relevante:

http://mrc.uccb.ns.ca/brant.html

http://museum.gov.ns.ca/mikmaq/

http://www.muiniskw.org/pgCulture2.htm

http://museum.gov.ns.ca/arch/infos/mikmaq1.htm

şi  câteva secvenţe dintr-un film minunat, ”Paznicul Viselor”:

http://www.youtube.com/watch?v=nhVjc4S1Y_0&feature=related




copyright Ilinca Bernea

Motto:

"For moral reasons ... the world appears to me to be put together in such a painful way that I prefer to believe that it was not created ... intentionally."
- Stanisław Lem

"The most henious and the must cruel crimes of which history has record have been committed under the cover of religion or equally noble motives".
- Mohandas K Gandhi, Young India, July 7, 1950

“Organized Christianity has probably done
more to retard the ideals that were it’s founders
than any other agency in the World.”
– Richard Le Gallienne

"I distrust those people who know so well what God wants them to do because I notice it always coincides with their own desires." - Susan B. Anthony

Enter your email address to subscribe to this blog and receive notifications of new posts by email.

Join 752 other followers